AFP: Parchetul European denunţă proiectul de reformă a Codului Penal din din Slovacia

A.F.
Politică / 19 decembrie 2023

AFP: Parchetul European denunţă proiectul de reformă a Codului Penal din din Slovacia

Biroul Procurorului Public European (EPPO, Parchetul European) a estimat luni că proiectul de reformă a Codului Penal din Slovacia reprezintă ''un risc grav de încălcare a statului de drept'' susceptibil să afecteze bugetul Uniunii Europene, transmite AFP.

Şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, i-a trimis o scrisoare Comisiei Europene în legătură cu reformele propuse de guvernul condus de premierul populist Robert Fico.

Reformele respective se referă la flexibilizarea sancţiunilor pentru corupţie şi delicte economice, suprimarea protecţiei avertizorilor de integritate şi desfiinţarea biroului procurorului dedicat cazurilor de corupţie la nivel înalt şi criminalităţii organizate în această ţară membră UE cu 5,4 milioane de locuitori.

''Pe baza unei analize aprofundate a modificărilor propuse, şefa Parchetului European a ajuns la concluzia că ele constituie un risc grav de încălcare a statului de drept în acest sens în legătură cu reglementarea privind condiţionalitatea'', indică un comunicat al EPPO.

Reglementarea privind condiţionalitatea, adoptată în decembrie 2020 cu scopul protejării bugetului UE, permite suspendarea virării de fonduri europene unei ţări aflate în situaţia încălcării principiilor statului de drept. Activarea suspendării poate fi făcută de Consiliul UE, la propunerea Comisiei Europene.

Executivul UE a exprimat deja temeri faţă de proiectele de reforme din Slovacia. Într-o scrisoare trimisă în 5 decembrie, Comisia Europeană i-a cerut guvernului slovac să renunţe la recurgerea la o procedură legislativă accelerată.

EPPO, la care în prezent participă 22 dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, este o instituţie independentă însărcinată cu investigarea, urmărirea penală şi aducerea în faţa justiţiei a infracţiunilor împotriva bugetului UE, cum ar fi corupţia sau frauda transfrontalieră cu TVA de peste 10 milioane de euro.

Patru state membre ale UE - Polonia, Suedia, Ungaria şi Irlanda - au ales să nu ia parte la EPPO, iar Danemarca are un opt-out de la spaţiul european de libertate, securitate şi justiţie. Noul guvern de la Varşovia a început însă demersurile pentru participarea Poloniei la EPPO.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cum nu mai e la putere,

    lingusitorii Bruxelles-ului intr-un stat EU,  

    IMEDIAT,apare marea problema cu "statul de drept si justitia sfanta, 

    deja este o technica politicianista de tip "Stalinist" obisnuit,

    mare pacat,nu pentru asta a luat fiinta UE  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb