Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, îşi doreşte ca românii să poată avea din nou încredere în sistemul de sănătate, dar susţine că lucrurile dificile din sistem, care "trenează de ani de zile", nu se pot rezolva "peste noapte", relatează Agerpres.
"Încheiem anul 2022 în sectorul de sănătate după ce am trecut, la începutul acestui an, de partea cea mai dificilă a pandemiei şi am reuşit să o ţinem sub control, am reuşit să facem în aşa fel încât să ţinem spitalele deschise şi lucrul poate cel puţin la fel de important este legat de faptul că investiţiile care trebuie făcute din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă se află pe drumul cel bun. (...) La sfârşit de an îmi doresc să putem, în anul care vine, să concretizăm toate aceste investiţii. Îmi doresc să puteţi avea din nou încredere în sistemul de sănătate prin ceea ce facem noi la Ministerul Sănătăţii sau la instituţiile subordonate Ministerului Sănătăţii, prin ceea ce fac profesioniştii din sistemul de sănătate", a declarat Alexandru Rafila, într-un clip video postat, astăzi, pe Facebook.
El a subliniat importanţa solidarităţii şi a responsabilităţii.
"Lucruri dificile din sănătate care trenează poate de ani de zile nu se pot rezolva peste noapte. Vă promit că, împreună cu toţi colegii mei, vom face în aşa fel încât progresul să fie evident în anul ce vine şi să vă regăsiţi încrederea în sistemul de sănătate din România", a adăugat ministrul Sănătăţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.12.2022, 16:43)
cu tine acolo, cine sa mai aiba incredere ?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.12.2022, 17:12)
Ca platim CASS de doua ori...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.12.2022, 18:16)
Rafila se vrea candidat la prezidentiale . Un individ avid de putere si de bani . Eu votez USR!
4. Si romanii au o dorinta : legislatie de validare d
(mesaj trimis de Popa în data de 01.01.2023, 08:37)
Inainte de a aduce in tara cota de medici straini ,chiar din exteriorul EU ,gasiti o formula de a angaja sau de a valida diploma pt sistemul privat a mii de absolventi de medicina care sunt blocati iremediabil pentru ca nu au examenul de secundariat , De zeci de ani se scot foarte putine posturi in spitale si clinici de stat ,deci si putine locuri la secundariat . Cat mai exista acest consens de guvernare ,legislati ca sa poata lucra acesti medici romani cu diploma in regula (uneori cu grade universitare) care nu au obtinut post prin examenul de secundariat . Asta ca sa creasca increderea populatiei in sistemul medical si autorespectul in cadrul profesiei .
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.01.2023, 09:22)
La spitalul de la Resita, pentru conditii de lagar s-au dat amenzi de 2000 de lei si dosarul a disparut. Deci, despre ce vorbim noi, incredere?
6. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 01.01.2023, 09:27)
rafila va fi judecat alaturi de alti ciocli vaccinisti in scandalul vaccinarii anti-covid.
credeati ca romanii au uitat ca ati injectat substante experiementale in ei ?????? ...ca si cum romanii ar fi mai neimportanti decat aia 12-13 sobolani de laborator - singurele fiinte vii pe care s-a testat vaccinul anti-covid inainte de a fi bagat in oameni !?!?!?
p.s. din acest punct de vedere stiu ca am facut bine ce am facut fiind atat de anti-vaccin anti-covid aici pe Bursa si in alte parti . AM SALVAT OAMENI CU ASTA... in cazul celor care m-au ascultat.
Care nu m-a ascultat... bafta ! Eu ajut oamenii dar trebuie sa aiba si creier intre urechi cand le zic ceva!
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.01.2023, 14:32)
Rafila a fost singurul ministru care nu a obligat la vaccinare