Ceva este bolnav în societatea românească

Ei, ne-am procopsit! Avem, în sfîrşit, reperul care ne scoate la lumină. Ni l-a dat "Candidatul", Crin Antonescu. Dacă ajunge Georgescu preşedinte, suntem siguri, boala există. Dacă nu, atunci (probabil) nu există. Cine e bolnavul? Nu, nu poporul alegător. Antonescu e suficient de "ştiutor" într-ale politicii încît să nu facă o gafă ca asta. Nu le poate arunca un scuipat în obraz, taman acum, ălora de stau cu votul în mînă. Atunci, cine e bolnavul din societate? "Cei sau ceea ce generează această boală", a venit răspunsul împleticit logic mai ceva ca picioarele unui beţiv intoxicat alcoolic. E ca şi cum ai spune că boala care a cuprins un organism este virusul sau cineva care l-a plantat în trupul celui ce s-a îmbolnăvit! O enormitate cu sens zero, generată prin confuzia dintre cauză şi efect! Boala este efectul. Virusul este cauza. Virusul nu poate fi efectul, adică boala. Nu poate fi efectul efectului!!! La fel de puţin şi cel ce l-ar fi plantat în organism. Omul a vrut doar să o dea la întors, după ce a lăsat să-i zboare pe gaura gurii porumbelul cu "boala societăţii". Probabil că în mintea lui i s-o fi părut un soi de "cugetare filosofico-sociologică adîncă". Aşa, a la Noica! Cugetarea aceasta, însă, nu i-a venit în cap lui Antonescu pe loc, inopinat. Dacă citeşte cineva declaraţiile sale, de cînd a intrat în rolul "Candidatului" poate observa cu uşurinţă încercarea sistematică de a-l "micşora" pe Georgescu subliniind aberaţiile, contradicţiile, lipsa de substanţă din majoritatea declaraţiilor publice ale ipochimenului. Raţionamentul ratat, atît logic, cît şi sociologic, este acesta: dacă cineva poate vota un ins atît de găunos şi dus cu pluta, atunci ăla nu-i cu toate doagele la cap! Dacă sunt mai mulţi, vreo două-trei milioane, atunci înseamnă că nu doar insul, ci şi societatea e bolnavă!

Prima întrebare care îţi vine în minte este: dar societatea în care cîteva milioane (să presupunem tot vreo două-trei) îi dau votul lui Antonescu şi îl trimit la Cotroceni în rol de Preşedinte al României este sănătoasă sau suferă şi ea de vreo boală? Eu zic că suferă şi nu doar de una! De mai multe, cam tot de cele de care suferă şi în cazul Georgescu!

Georgescu e găunos? Care este conţinutul, plinul, pe care îl deţine şi ni l-a arătat Antonescu, care îl recomandă să devină Preşedinte? Numărul de prostii, gogomănii şi vorbe goale debitate pe unitatea de comunicare? Nu este semnificativ mai mic decît în cazul Georgescu. Poate doar un pic mai greu de detectat şi de numărat. Rezultatele remarcabile în domeniul profesional? Haida, de! Pînă la genunchiul broaştei unul, cam tot acolo şi celălalt. Activitatea politică? Poate, dacă nu ne uităm şi la conţinut. Faptul că Antonescu a ajuns, conjunctural, lider de partid şi a fost uns în fruntea unor instituţii importante ale statului, cum este Senatul României, vorbeşte doar despre mecanica puterii în spaţiul nostru politic, nicidecum despre calităţile şi performanţele împricinatului. Oricum, să zicem, poate fi marcat un punct în dreptul lui Antonescu. Conţinut politic, idei, teme, soluţii, program? Georgescu aberează propagandistic în limitele aşa zisului discurs "suveranist". Antonescu nu spune nimic! Cunoştinţe, abilităţi şi capacităţi de lidership dovedite în parcursul profesional şi instituţional? Zero sau minus ceva, şi unul şi celălalt. Singurul punct în favoarea lui Georgescu, datorat nu persoanei, personalităţii sau activităţii sale profesionale sau politice, ci dezvoltării în societate a unui stări critice de nemulţumire şi de respingere a soluţiilor politice "canonice", este îndrăzneala, tupeul de a încăleca valul şi de a nu mai da înapoi. De a exploata şi pe cît posibil de a alimenta vîna iraţională şi pseudo-raţională care domină psihologia individuală şi colectivă a electoratului, la acest moment. Dacă, eventual, cîştigă alegerile prezidenţiale viitoare, Georgescu nu are nici un merit! El nu a cîştigat nimic. Totul i-a fost pus pe tavă, de alţii. În primul rînd de cei mulţi, cu votul în mînă, cei ce într-o cheie predominant iraţională, din cauza frustrărilor, a nemulţumirilor, a dorinţei de penalizare a "sistemului" l-au transformat pe Georgescu din personaj politic în "statuie". Idol la care pot să se închine şi de la care pot cere salvarea care altfel nu le este oferită de nimeni altcineva. Fără nici o iotă diferenţă, aceeaşi formulare este valabilă şi pentru Antonescu, doar că într-o cheie predominant pseudo-raţională. Cu sau fără Georgescu, cu sau fără Antonescu, patologia societăţii româneşti există şi este foarte largă. Personajele politice din prim plan sau din fundal nu sunt cauze, ci doar efecte, produse ale acestei patologii. Nu este loc aici pentru analiza fiecărei maladii în parte, dar măcar putem să facem o enumerare.

Refuzul realităţii sau, dacă doriţi, orbirea indusă şi auto-indusă ideologic faţă de consecinţe diferitelor decizii şi evoluţii politice critice din societate. Refugiul individual şi colectiv în iraţional şi pseudo-raţional. Ambele, faţete ale aceleiaşi monede, sursa primară pentru maladiile cronic-istorice ale societăţiilor occidentale, cel puţin de la jumătatea secolului al XVIII-lea, şi pînă azi. România nu este deloc o excepţie. Nici azi, nici ieri, nici alaltăieri. Acest refuz al realităţii hrăneşte reacţiile şi soluţiile iraţionale şi pseudo-raţionale şi continuă să fie trăsătura dominantă a societăţilor din spaţiul civilizaţiei occidentale, la centru, ca şi în periferie. Este, de altfel, cauza pivot a proceselor de decadenţă şi destructurare care macină la rădăcină această civilizaţie. Alte maladii? Degradarea constantă şi în cele din urmă marginalizarea Raţionalităţii, a gîndirii critice, libere, în spaţiul valorilor constitutive pentru formarea personalităţii individuale şi sociale. Degradarea zestrei social-culturale şi educaţionale în întreg spaţiul occidental, accelerată masiv de la jumătatea secolului al XX-lea şi pînă azi. Complementar, supra-valorizarea atitudinilor şi a soluţiilor comportamentale pseudo sau de-a dreptul iraţionale, atît la nivelul individual, cît şi colectiv. Sensul valorizat social al acţiunii nu mai este "construcţia", ci "deconstrucţia".

Dizlocarea din spaţiul valorilor individuale şi sociale, pe multiple căi, prin procese generaţionale de socializare ratată sau de pseudo-socializare, a Binelui, Frumosului şi Adevărului, respectiv înlocuirea lor cu triumviratul "Juisare", "Reprezentare", "Ideologie". Izgonirea completă a valorilor spirituale din spaţiul formării individuale şi din cel al manifestărilor sociale esenţiale.

Lumea noastră este bolnavă şi bolnavii ei suntem noi. Toţi. Nu doar ei, cei din menajeria politică.