
Ca de obicei cînd se afla în Biroul Oval, Trump era cotropit de fiorul unei inefabile fericiri. Se putea juca în voie cu oricare dintre jucăriile sale preferate, putea inventa după bunul plac alte jocuri, ori schimba arbitrar regulile celor familiare. Putea să se uite la televizor cît vrea, să scrie ce-i trece prin minte pe propria platformă de "comunicare socială", să se zborşească la telefon la oricine, să facă oricînd o baie de admiraţie, să asiste la o impecabilă reprezentaţie de supuşenie greţos linguşitoare din partea vreunuia dintre cei ţinuţi pe aproape şi aleşi chiar de el să îl slujească. De cîteva zile se îndrăgostise, peste măsură, de jocul cu trenuleţul electric. Unul special, cu vagoane de marfă. Era mare, cît lumea întreagă. În fiecare vagon punea cîte un procent: 10%, 25%, 40%, 50%, 125%. Cît îi căşuna lui, după toane şi după bunul plac. După ce încărca "marfa" în vagon, dădea ţignalul şi locomotiva trimitea trenuleţul, expres, la destinaţie. Oriunde avea el chef, în lume: Beijing, Bruxelles, Berlin, Tokio etc. Peste tot, chiar şi în insulele acelea locuite numai de pinguini! Bucuria de a încărca vagoanele şi de a le trimite la destinatari era doar jumătate din distracţie şi din satisfacţia ce-i revenea ca recompensă. Restul, copios de alfel, venea din reacţiile celor care se trezeau cu "trenul apocalipsiei" sosit pe nepusă masă în gara lor. Uluială, bălmăjeală, furie, întrebări naive despre ceea ce este şi ceea ce nu este real, adevărat, de luat în serios etc. Mă rog, un curcubeu de atitudini colorat cu toate nuanţele, care mai de care mai strălucitoare. Trump era pur şi simpul în delir de bucurie. Nu s-ar fi oprit pentru nimic în lume din tumultul jocului. Unde mai pui că, în tot acest timp, pe ecranele uriaşelor plasme din birou nu se vedea decît mutra lui şi nu se vorbea decît despre el, despre trenuleţul şi vagoanele lui încărcate cu procente. Nu doar el, ci şi restul lumii părea să se distreze de minune!
La un moment dat, pe neanunţate, aşa cum intra de obicei în Biroul Oval, şi-a făcut apariţia lîngă el Elon. Elon Musk, desigur. Trump nu i-a dat prea multă importanţă. Oricum, nu-l deranja. Era bucuros să împartă cu cineva nemăsurata lui bucurie. Cît despre laude, cele ale lui Musk preţuiau întotdeauna mult mai mult decît ale oricui altcineva. Cam cu cîteva sute de miliarde mai mult! Ce faci, bătrîne, cum îţi merge jucăria cu maşinuţele tale? Cînd mai facem o reprezentaţie de promovare, colea, pe peluza de la Casa Albă? Tocmai am pus să se taie magnoliile alea mai bătrîne decît veacul, aşa că acum o să avem loc de întors, berechet. Eu am trecut la trenuleţ, e mult mai pasionant! După o pauză bine calibrată, Musk I se adresă lui Trump cît se poate de puţin ceremonios. Aşa cum o făcea de altfel, cînd erau doar ei doi. Auzi, bădie, nu te supăra că te întreb, cine ţi-a făcut cadou trenuleţul ăsta cu vagoane şi procente? Cum cine, Peter! Poate să fi contribuit şi Howard, ăla de l-am pus la comerţ, nu ştiu. Da, de ce întrebi? Uite, care-i chestia, Moşule, ca să nu o lungesc prea tare: Peter ăsta e mai prost decît un sac de cărămizi şi, în general, e un idiot fără leac. Lasă ciorilor trenuleţul ăla, cu procentele lui cu tot, că în timp ce mata te joci acilea în Biroul Oval, lumea începu să se surpe de la un mal şi dacă o mai ţii aşa, nu e mult pînă ajunge tocmai la malul celălalt şi cădem cu toţi în groapă. Şi, fără să mai aduge ceva, cu o mişcare scurtă, abruptă, îi trase lui Trump trenuleţul din priză. Bagă de seamă, îşi continuă vorba Elon, de data asta un pic ameninţător: trei luni de acum încolo te duci la dezintoxicare şi n-ai voie nici măcar să te mai apropii de jucăria asta. Ne-am înţeles? După care plecă, trîntind nu tocmai discret uşa dintre Biroul Oval şi antecamera-birou a secretarelor.
A doua zi, Trump a ieşit în faţa camerelor de luat vederi şi a anunţat lumii întregi că pentru trei luni de zile nu se va mai juca cu trenuleţul care îl făcuse atît de fericit şi, nu mai puţin, faimos, invidiat şi temut, mai mult decît oricare dintre jucăriile cu care se jucase el vreodată. Toată lumea a fost luată prin surprindere. Inclusiv Howard, ministrul pentru comerţ care se afla, tocmai atunci, în faţa unei comisii senatoriale, curioasă din cale-afară să priceapă, de la sursă, ce noimă are jocul cu vagoane şi procente al lui Trump şi cam cît o să mai ţină. Cînd s-a aflat vestea cu "stop joc", omul a recunoscut cinstit că habar nu are nici de ce şi nici cînd s-a luat această decizie, el tocmai se dăduse de ceasul morţii să argumenteze că era un joc teribil de inteligent şi folositor pentru America şi că putea continua cu succes, cît vrea "muşchii lui Trump". Pe buzele tuturor era una şi aceeaşi întrebare: cine i-a scos lui Trump trenuleţul din priză?
Ei bine, cititorii noştri, înaintea cititorilor lor, ştiu acum răspunsul la această întrebare!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 00:56)
Europa nu intelege,
cum functioneaza noua administratie USA,
sau pierd timpul cu propaganda care nu aduce profit.
1.1. Nici un mister (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 08:03)
Ei bine, se pare ca toata lumea intelege ca noua administratie USA nu functioneaza.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 08:27)
Citește și tu articolul, mai lasă scripturile propagandei sovietice.
La 3 zile după ziua eliberării au fost abandonate tarifele.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 08:49)
Bvo, Omu este filorus,nu poți vorbi cu unul care tot ce este democratic este decadent pt ei pulanul este sfânt din cauza sunt benzinărie și vasali Chinei
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 19:21)
Tarifele nu au fost abandonate,
au fost suspendate 90 de zile,
DOAR fata de tarile PRIETENOASE,
adica care stau la coada la Casa Alba,
sa faca o intelegere cu Trump,
care sa fie profitabila ptr. cele 2 parti .
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 09:28)
... e cam ca la nordis dar pe tezaurizabile ... contractezi azi pentru ca stii ca peste un timp vinzi la altul ... si "parchezi" diferenta ... si nimeni n-are banii (totul e pe datorie) ... acolo-i trenuletu ... cititorii nostri ;) ...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 10:27)
Da, acolo-i trenuletul, acolo-i buba, la datorii la deficite. De-asta au si aparut tarifele, gold cardurile cu 5 milioane, si DOGE. Dar efectul e invers, piata nu are incredere in ce face admin trump si dobanzile cresc vertical, dolarul se prabuseste.
Intre timp trump spune ca a pus pe pauza tarifele ca unii oameni sunt "yiffy" . Cand sute de milioane de traderi iti spun ca esti beat, poate e mai bine sa mergi sa te culci.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 10:45)
... opinia mea este ca tocmai a aliniat lumea, new yorkul si fed-ul ... fed-ul trebui acu sa se depolitizeze si sa reduca dobanda pt lichiditate ... iar specula financiar nu mai e "protejata" ca pe vremea lui "autopen" ... intre timp dolarul s-a ieftinit si america ramane cea mai mare piata de desfacere ... toti au 90 de zile de gandire ...
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 11:30)
hahaha, dacă dobânzile cresc în piață, cum să le scadă fed?
Așa-i că n-ai nicio rublă expunere pe nimic? :
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 11:38)
Dolarul s-a prabusit 10% in cateva zile. Asta e ca si cum leul ar merge de la 5 lei/euro la 5,5 lei /euro in cateva zile. si inca 1,5% azi. in ritmult asta ajung banana republic intr-o luna.
Economiile si pensiile americanilor sunt in dolari si in bonduri si in bursa(toate se prabusesc).
Plus scumpirile ce vor urma din cauza slabirii dolarului si a tarifelor.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 11:47)
... cumpar cu bani repo pe care ii garantez cu titlurile pe care le cumpar ... urmand a le rascumpara cand le vand peste o luna ... in panica, toti vand sa-si acopere pozitiile ... dobanzile cresc la termen lung, pentru a finanta prezentul ... exista o diferenta intre dobanda de referinta ... si dobanzile la titluri ... nu le confunda ...
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 11:49)
... exista o diferenta intre deficit si deficitul de cont curent ... artificiile nominale le pot regla ...
2.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 12:09)
Artificii artificii, pana iti explodeaza fata. S-a dus vremea artificiilor. Powell nu e "politizat", a fost numit chiar de trump, si apoi confirmat de biden. Powell si fed nu poate sa faca minuni sa scada dobanda cand datoria e 120% /gdp, si deficitul peste 7% din gdp, si trump mai anunta si razboi comercial.
Politica fed e o continuare a politicii de pe vremea l;ui biden. deci ce "politizata", dobanzile scad firesc cand iti pui ordine in finate. Au de vandut 10 triliarde bonduri anul asta,...
2.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 12:14)
hahaha, fed-ul urmează piața, e de ajuns să te uiți pe grafic.
Ce să confund? Vrei să nu corelez nimic? :
2.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 12:18)
... fedul este piata ... hahaha wekkend fain ...
2.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.9)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 12:25)
... tare... scrii pe net... e un plus... :
3. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 11.04.2025, 12:07)
Totul este stiut de multa vreme .Firul din Priza sau izmenele de pe gard sunt de multa vreme in posesia UE. Asa cum cindva toate drumurile duceau la Romana tot asa ele merg acum catre Bruxelles .Este o coada nemaivazuta pina acum la usile doamnei Ursula von der Leyen .India , China ,Mercosur ,fostele republici sovietice , cei 31 ai bunavointei ce au in componenta si Marea Britanie plus toti aliatii ei traditionali , EAU si in curind tot Orientul Mijlociu , ca si intreaga...
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 12:11)
planeta vor veni linga UE.Divide et impera este formula cistigatoare acolo unde si SUA si Rusia se vor imparti in zeci de bucatele.Imperiul se reface si adminstrativ si teritorial si demografic .Statele bogate din SUA vin catre UE ca si Mexic si Canada.Formidabil .Macron este exceptional .
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 17:08)
EU se va alia cu US. noi dc ne "aliem" cu china, vom fi distrusi ca economie. nu poti concura la preturi cu nimic din china, am deveni doar piata de desfacere.
Cat despre firul din priza, trump tocmai i-a spus la musk, ca n-are nevoie de el, si ca masina ce a cumparat-o de la musk, a dat-o la staf sa se plimbe cu ea. deci bye musk.
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.04.2025, 23:08)
Zici tu asa dar isi pierde sustinatorii si admiratorii!Cine ii mai tine lui isonul in ale nebuniei?