Dinte pentru dinte

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 8 aprilie

Cătălin Avramescu

Unele greşeli sunt atât de mari încât se văd şi din avion. Când observ şi eu vreuna, primul meu impuls este să tac din gură şi să îmi văd de treabă. Mă gândesc că ar fi o pierdere de vreme să explic ceea ce trebuie să fie evident pentru oricine are o fărâmă de minte.

Am decis, aşadar, să nu scriu nimic despre decizia actualului Prim-ministru de a numi doi "emisari speciali" - spune el, "pe lângă admnistraţia Trump". Ideea este atât de ridicolă încât nici nu are sens să o discutăm - mă gândeam eu. Plus că este ilogică. "Pe lângă administraţia Trump" trimiţi reprezentanţi oficiali precum ambasadorul la Washington DC. Ce se doreşte aici este trimiterea unor persoane private care ar putea să se dea pe lângă persoana fizică Donald Trump şi amicii săi personali de la Mar-a-Lago.

După câteva zile, m-am răzgândit. L-am văzut la televizor pe un "ales al neamului" de la PSD explicând că "diplomaţia obişnuită nu mai funcţionează". Aici are dreptate. Ce a urmat este însă un dezastru. Spune omul nostru: "Trebuie să vorbim direct, pe limba lui Donald Trump".

Dios mio! Exact de asta nu avem nevoie. Exact asta nu trebuie să facem. Ce "limbă comună" putem vorbi cu un megaloman care este dus de nas de Vladimir Putin? Cu un incapabil care este pe cale să falimenteze Bursa din New York şi să precipite o recesiune globală? Cu un mitoman care scoate la vânzare cetăţenia americană pentru 5 milioane de dolari şi tipăreşte certificate oficiale cu propria figură?

Eu sper să nu ajungem să vorbim niciodată "aceeaşi limbă" cu Trump şi cu coteria din jurul său!

"Aceeaşi limbă" o vorbesc Călin Georgescu, Şoşoacă şi Simion. Sau personaje bizare cum este acest Dragoş Sprânceană - unul dintre "emisarii speciali" - care posta aberaţii despre UE ca fiind cel de-Al Patrulea Reich.

Oricum, pragmatic vorbind, iniţiative de acest gen nu vor duce nicăieri. Israelul, un aliat important al Statelor Unite, care a votat acum câteva săptămâni eliminarea completă a taxelor vamale la importurile din SUA, s-a trezit cu 37% taxe vamale (UE plăteşte doar 20%). Donald Trump a taxat şi câteva insule populate doar de pinguini (nu, nu este o glumă, este vorba de insulele Heard şi McDonald). Aşa că degeaba Marcel Ciolacu îşi imaginează că dacă trimiţi doi cetăţeni la poarta casei lui Donald Trump, asta va schimba ceva. Plus că nu are ce: Uniunea Europeană este un spaţiu vamal comun, deci e imposibil să ai taxe vamale separate faţă de alte state membre.

Ce este de făcut, atunci? Răspunsul la această întrebare nu este simplu. Cred că au argumente rezonabile aceia care spun că noi, în Uniunea Europeană, trebuie să ne abţinem să punem paie pe foc. Un război comercial mondial nu poate fi un lucru bun - spun ei.

Dar "argumente rezonabile" nu înseamnă şi "cele mai bune argumente". Aşa că eu cred că, dimpotrivă, trebuie să punem piciorul în prag. La fiecare taxă vamală impusă de Trump, Europa trebuie să răspundă cu asupra de măsură. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte!

Este prudent? Este util? Eu cred că da. Economia americană reprezintă doar 15% din totalul economiei mondiale. Sigur că nu este puţin. Dar nu este nici uriaşa putere economică imaginată de Trump. Unele firme europene vor suferi. Mă îndoiesc că BMW va găsi în Bulgaria sau prin India clienţi pentru maşinile pe care nu va putea să le mai vândă în Statele Unite.

Cu unele excepţii, restul de 85% se vor descurca. România, spre exemplu, trimite doar 2% din exporturile sale în Statele Unite. Nu am simţi, per total, efectul, nici dacă Trump ne-ar taxa anume pe noi cu 220%. În schimb, economia americană are nevoie de pieţele europene. Industria aviatică şi serviciile digitale, două domenii în care americanii conduc, ar trebui să fie ţintite primele. Putem zbura de colo-colo prin Uniunea Europeană şi cu Airbus, nu doar cu Boeing.

Unii membri ai aşa-zisei "administraţii Trump" înţeleg, pe undeva, acest lucru. De curând, Marco Rubio, actualul Secretar de Stat, se ruga de statele europene din NATO să cumpere armament american. Sorry, my friend! Cine ar mai fi nebun să facă asta în Europa? Deja Uniunea Europeană a adoptat un plan care să crească producţia mlilitară a firmelor europene. Trenul a plecat din gară.

Eu sper că perioada asta nebună va ajunge în curând la final. Mulţi observatori ai scenei americane au prevăzut că va dura numai doi ani, până la alegerile pentru o parte din Congres. (Acolo, sistemul este că o treime din Senat se alege la fiecare doi ani, iar Camera Reprezentanţilor, întreagă, la fiecare doi ani). Foarte probabil că Trump îşi va pierde majoritatea după aceste alegeri. Nu mă bucur, pentru că şi Democraţii au radicalii lor...

Dar eu cred că nu avem atât de aşteptat. Deja bursele americane au luat-o la vale. În două zile s-au pierdut 5.000 de miliarde de dolari. Trump crede că asta este o situaţie care nu va dura. Mă îndoiesc. El a pariat toată casa pe faptul că firmele, americane şi străine, vor readuce fabricile în Statele Unite. Nu cred că este posibil, în orice caz nu pe termen scurt. Iar răbdarea americanilor va fi pusă greu la încercare chiar zilele următoare, când intră în vigoare noile taxe vamale şi vor trebui tipărite noi etichete cu preţurile.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Opacitatea deciziilor lui Trump (probablitatea ca toate aceste decizii sa fi fost comandate este foarte mare )duc America catre un final extrem de fericit pentru intreaga omenire acolo unde cele doua mari puteri profitoare ,in urma incheierii celui de al doilea razboi mondial , se farimiteaza in statele componente.Federatia Rusia si federatia SUA vor disparea ca entitate .Trump si Putin sunt ultimii Presedinti ai celor doua federatii .Acum intelegem de ce Harris a fost aruncata in lupta .Singura entitate supra statala ce isi reface granitele si Imperiul ce se inarmeza si care se dezvolta, o daca cu aparitia PNRR si a sumelor imense de bani oferite catre inarmare de ordinul cel putin a doua trilioane de euro, este UE.Nici o alta entitate planetara nu poate face asta .Banii vin din trecut (au facut pui zeci si zeci de ani )si din prezent stiuta fiind provenienta acestora .Practic UE se inarmeaza cu cele mai noi tehnologii militare cu banii americanilor si sovieticilor .Ucraina are bani si echipamente sa reziste zeci de ani rusiei iar UE devine cea mai supertehnologizata forta militara dupa ce si-a adugat in portofoliu armatele Ucrainei ce depasesc numarul de un milion de soldati .Ariciul de otel este practic european .O forta extrem de mare inartmata cu cele mai performante tehnologii este deja asamblata la fortele NATO european si la fortele Europene ce tin de puterea militara statala .Intelegeti ce se intimpla ?Probabil ca nu .Politica este o vesnica razbunare .Trecutul vine peste Putin si Trump .Cei care si- au inchipuit ca puterea lor nucleara este decisiva si eterna s-au inselat amarnic .Alte forte inimaginabile (deja Trump ne-a spus asta ) noua cetatenilor de rind vin din urma .Trump nu este decit o interfata asa cum si Putin este .Hasta la vista.  

    1. Ciuma PSD a determinat oamenii sa caute schimbarea cu orice pret si a facut din Georgescu un simbol.

      PSDul este pentru Romania ceea ce Rusia este pentru Europa, o celula canceroasa.  

      ...

      mda, protejati-l pe esop...

    nu-i o idee buna dinte pentru dinte. cine are de castigat cand doi se cearta? al trilea, rusia, china, acestia nu sunt prietenii EU n-au fost niciodata.

    US e mai mult decat aliat, e rusa de sange, avem aceeasi istorie comuna, inainte de a pleca o parte di europeni peste ocean, avem aceeasi limba oficiala, engleza, aceleasi valori. la fel si cu canada, australia. 

    Deci no war. Cel mai bine acceptata oferta lui Trump de a cumpara energie si a exporta produse finite, leu la leu. e un deal bun.

    1. si inca ceva, nu stiu dc trump a tinut cont de veniturile pe care le fac, meta, X, visa, youtube, amazon, disney, netflix, mc donald's si altele in EU. ei cred ca-si raporteaza simplu, cifra de afaceri si profit. da dar sunt facute din clienti EU, din reclame platite de companii EU. Asta din cate stiu nu se contabilizeaza separat, dar ar trebui.

    in america a face lobi este ceva normal si firesc, marcel in prostimea lui ce cauta diploma aia de bac si acum dar falsul nu este inca gata, s-a vrut exprimat a la mare scula - emisari speciali.

    trumpy stie bine cu cine are de aface asa ca nu va faceti griji. 

    singurul in plus si degeaba si pe banii nostri a fost romascanu, ca s-a dus pe acolo sa ude copacii din parcul central ca nu l-a bagat in seama decat cei de la controlul pasapoartelor l aintrare si la iesire. 

    alaltul nu este prost ia banii de la marcel care ii ia de la romani, face jumi juma cu trumpy si el si trumpy is fericiti.

    perfect legal si fara fasoane, sa nu credeti ca trumpi refuza fie si 1000$, in niciun caz, ca asa curg zi de zi adunate meleoane de $. 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3833
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8304
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.4611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb