America nu se poate reindustrializa printr-un război comercial împotriva Chinei

Doar câteva săptămâni au fost suficiente pentru înţelegerea mai bună a implicaţiilor războiului comercial declanşat de SUA împotriva întregii lumi, dar mai ales împotriva Chinei.

Dincolo de reacţiile isterice ale apologeţilor financializării economiei globale în jurul dolarului american, care vedeau cum "fundaţia" se "topeşte" accelerat, au existat suficiente voci care susţineau şi mai susţin că tarifele sunt necesare pentru reindustrializarea Americii.

"Este regretabil că preşedintele Trump nu a explicat scopul său în impunerea tarifelor: reindustrializarea economiei SUA. Când a început Covid, a descoperit că nu exista o producţie americană de măşti, halate. Acum Marina nu poate exista fără o industrie de construcţii navale", scria pe contul său de Twitter strategul american de origine română Edward Nicolae Luttwak, pe fondul majorării succesive a tarifelor impuse Chinei.

Dar lucrurile nu sunt, nici pe departe, aşa de simple. Reindustrializarea până la nivelul pe care Luttwak îl consideră absolut necesar presupune construirea unor lanţuri extinse de producţie, în special pentru bunurile de capital.

Până atunci, principala sursă este China, iar fostul bancher de investiţii David Goldman a avertizat şi a publicat numeroase analize în ultimii ani, conform cărora "decuplarea" şi reducerea dependenţei de China, în special din punct de vedere al bunurilor de capital, este o misiune imposibilă, cel puţin pe durata unui mandat prezidenţial.

Pe lângă reacţiile un companii majore din SUA, cum sunt Walmart, Home Depot sau Target, ai căror directori executivi s-au întâlnit cu preşedintele Trump la Casa Albă pentru a explica efectele grave ale tarifelor asupra lanţurilor de aprovizionare şi preţurilor, este posibil ca decizia reconsiderării tarifelor să fie determinată şi de o analiză recentă de la RAND Corporation, publicată sub titlul "Beyond Tariffs: What the U.S. Can Learn from China's Industrial Playbook".

"China oferă lecţii valoroase de care ar putea beneficia Statele Unite în încercarea Washingtonului de a creşte producţia internă", susţin autorii, care subliniază că Beijingul nu s-a bazat pe o strategie tradiţională de substituire a importurilor bazată pe tarife, ci a pus în aplicare numeroase măsuri de stimulare a investiţiilor şi producţiei interne.

Printre acestea s-au aflat atragerea investiţiilor străine directe, care au facilitat transferul de tehnologie şi creşterea competenţelor forţei de muncă. Acestea au fost incluse în cadrul unor planuri pe termen lung care au oferit "un anumit grad de predictibilitate".

Raportul arată că dependenţa Chinei de investiţiile străine directe a atins apogeul în anii 1990 şi 2000, iar firmele private cu capital străin au avut cea mai mare contribuţie la creşterea exporturilor ţării. Firmele private cu capital chinez au preluat controlul din 2010 (vezi graficul 1), ceea ce reflectă "succesul strategiei Beijingului de inovare internă" .

Analiştii de la RAND mai subliniază că "abordarea globală a Chinei în ceea ce priveşte politica industrială şi investiţiile străine, combinată cu reformele şi cu piaţa sa internă în creştere şi competitivă, a plasat-o pe primul loc în clasamentul producătorilor la nivel mondial".

China a depăşit Statele Unite din 2010 în ceea ce priveşte valoarea adăugată din industria prelucrătoare, în timp ce Japonia s-a confruntat cu cea mai mare pierdere a cotei de piaţă (vezi graficul 2).

Cu toate acestea, contribuţia comerţului exterior la creşterea economică a Chinei s-a angajat pe o tendinţă descendentă de la sfârşitul anilor 2000, când s-a înregistrat valoarea maximă raportată la PIB (vezi graficul 3). Pe de altă parte, dependenţa Statelor Unite de comerţul exterior a fost relativ stabilă în ultimele două decenii, conform datelor din raportul de la RAND.

"Tarifele şi barierele netarifare s-au numărat printre numeroasele instrumente de politică utilizate de Beijing, dar acestea nu explică industrializarea rapidă a Chinei", mai subliniază autorii.

După mai bine de două decenii de aplicare a acestor planuri de creştere a competitivităţii externe, care au condus la o creştere economică accelerată pe baza exporturilor, China a ajuns în etapa în care "nu se mai poate baza pe exporturi pentru o creştere susţinută", iar "pentru Statele Unite, cea mai mare economie a lumii, creşterea orientată spre exporturi ar fi imposibilă".

Mai mult, competitivitatea externă a Chinei nu se mai bazează pe subevaluarea yuanului, în condiţiile în care atât banca centrală cât şi băncile comerciale au intervenit, cel puţin din 2015, mai mult pentru susţinerea monedei, astfel încât să nu fie afectate fluxurile de capital.

În raport se mai arată că "Beijingul se concentrează mai mult pe eficienţa producţiei prin automatizare decât pe crearea de locuri de muncă", iar planurile de dezvoltare continuă să acorde o atenţie deosebită investiţiilor masive în cercetarea ştiinţifică aplicată şi fundamentală.

Autorii mai arată că, deşi "cheltuielile pentru cercetare şi dezvoltare nu se traduc neapărat în producţie industrială", această tendinţă "nu este de bun augur pentru avantajul Americii în materie de inovare".

În ciuda diferenţelor structurale fundamentale dintre primele două economii din lume, analiştii de la RAND consideră că lecţiile Chinei sunt deosebit de utile şi autorităţilor de la Washington.

În opinia lor, "deşi planificarea de stat are limite şi poate dăuna economiei, orice plan guvernamental ar trebui să fie multianual şi să sporească predictibilitatea", deoarece "pentru ca strategiile industriale să aibă succes, întreprinderile trebuie să aibă încredere să investească".

Dincolo de faptul că stimularea creşterii pe baza exporturilor nu mai este posibilă pentru SUA, deosebit de relevantă este lecţia conform căreia "inovarea şi productivitatea sunt esenţiale pentru competitivitatea globală a industriei prelucrătoare".

Autorii mai avertizează că "reducerea cheltuielilor federale americane pentru cercetare şi dezvoltare nu va ajuta Statele Unite să concureze cu China", iar concluzia studiului este că "în ciuda diferenţelor semnificative dintre sistemele lor şi a rivalităţii crescânde dintre cele două ţări, succesele şi paşii greşiţi ai Chinei pot oferi în continuare lecţii valoroase pentru Statele Unite în ceea ce priveşte strategia industrială".

Pe măsură ce efectele negative ale războiului comercial declanşat de administraţia Trump devin tot mai evidente, au apărut primele informaţii despre o posibilă "capitulare" în faţa Chinei.

Reporterul american Charles Gasparino, de la Fox News, citează pe contul său de Twitter surse de la Casa Albă, conform cărora echipa lui Trump caută o cale de salvare a aparenţelor, nu doar în faţa Chinei.

"O modalitate posibilă de a ieşi din această situaţie nu este de a încheia acorduri, ci de a anunţa unele linii generale care evită ceea ce oamenii din administraţie ştiu, dar nu vor spune", respectiv "o catastrofă economică în cazul în care planul iniţial cu China este pus în aplicare, având în vedere cât de mari sunt afacerile firmelor americane cu China şi restul Asiei", după cum arată Gasparino.

Jurnalistul de la Fox News mai subliniază un aspect deosebit de important: "negocierile nu vor fi uşoare, în primul rând pentru că China nici măcar nu vorbeşte încă cu noi".

Atitudinea rece a autorităţilor de la Beijing nu pare să-l deranjeze pe Secretarul Trezoreriei Scott Bessent, care a declarat, în cadrul unei conferinţe organizate de Institute of International Finance, că "dorim să ajutăm China să nu se mai bazeze pe exporturi", deoarece "modelul lor nu este sustenabil şi creează probleme în toată lumea".

"China trebuie să se schimbe. Ţara ştie că trebuie să se schimbe. Toată lumea ştie că trebuie să se schimbe. Iar noi vrem să o ajutăm să se schimbe - pentru că şi noi avem nevoie de reechilibrare", mai scrie Bessent pe contul oficial de Twitter.

Dar de ce s-ar schimba China sub presiunea externă? Oare autorităţile occidentale nu realizează că epoca dinastiei Qing a apus de mai bine de un secol?

Atitudinea arogantă a oficialului american va fi primită, desigur, cu "bucurie" la Beijing, iar autorităţile chineze nu vor întârzia să mulţumească pentru sfaturile dezinteresate şi lecţiile oferite.

Dacă autorităţile de la Washington vor continua să creadă că mai pot negocia cu Beijingul de pe o poziţie de forţă, ar putea avea parte de multe surprize, inclusiv în ceea ce priveşte negocierile care să asigure aparenţa unei încheieri amiabile a războiului comercial.