Preşedinte fără voie!

În 1666 Moliere a scris o comedie care a devenit clasică. Este vorba despre "Doctor fără voie" (Le Medecin malgre lui), în care un personaj este nevoit să facă pe doctorul, deşi nu are nici un fel de pregătire. Cumva, lururile se aranjează din mers, spre deliciul spectatorilor.

Acum însă, nu este nimic de râs. Iată-l pe George Simion. Omul a ţinut un fel de cuvântare în care a expus... De fapt, realizez că habar nu am ce a expus. Program? Anul trecut spunea ceva despre case de 35.000 de euro. Probabil şi el râde de enormitatea asta, aşa că anul acesta nu o repetă. Dar program nu are. Principii? Nici atât. Totuşi, ceva a spus. Că "adevăratul Preşedinte" a fost deja ales în persoana unuia zis Călin Georgescu. Iar el candidează pentru "Turul II înapoi!".

Dacă am înţeles bine, George Simion nu vrea să fie Preşedinte. Asta e o veste bună, pentru că absolut nimic nu îl califică. Dar de ce mai candidează?

La USR situaţia este diferită. Acolo candidata (Elena Lasconi) vrea. Dar partidul (USR) nu mai vrea ca ea să candideze pentru funcţia de Preşedinte. Ca pe vremuri, Partidul are dreptate. Elena Lasconi are cel mult 8 la sută în sondajele de opinie. Candidatura ei nu face decât să rupă voturi de la Nicuşor Dan. Probabil că asta este şi ideea.

Cu Victor Ponta, diagnosticul este diferit. Acolo sunt doi Ponta. Unul face pe "suveranistul" şi vrea să fie Preşedinte. Altul face un rol bizar, apare în scenă cănd nu te aştepţi, dă cu bâta în baltă şi fuge. La fel şi zilele trecute. Ponta 1 dădea un interviu când a intrat pe fir Ponta 2. Acesta a spus că a inundat sate din lunca Dunării ca să le facă pe plac prietenilor săi de la Belgrad. Rezultatul: Ponta 1 a intrat la apă!

În tabăra lui Crin Antonescu, lucrurile sunt ceva mai complicate. Crin Antonescu însuşi vrea să fie Preşedinte. Problema este că principalul partid din "alianţa" care îl sprijină nu vrea. PSD va vota - doar un orb nu vede asta - cu Victor Ponta. PNL spune că îl vrea, însă alegătorii acestui partid votează cu Nicuşor Dan. UDMR nu ştie ce vrea.

Cel mai complicat de descris este situaţia lui Nicuşor Dan. Când şi-a anunţat candidatura părea cel mai promiţător candidat. Însă de atunci lucrurile s-au complicat. Poziţia sa în sondaje s-a erodat. Nicuşor Dan vrea să fie Preşedinte şi are şi unele calităţi necesare. Dar suspectez că uneori el confundă această funcţie cu aceea de Primar. Altfel nu îmi explic campania pe care o duce. Probabil are aceeaşi echipă de la locale şi are cam acelaşi discurs. Însă ce a mers odată cu Gabi Firea ot Voluntari s-ar putea să nu meargă acum. Temele sunt altele la alegerile prezidenţiale decât la alegerile locale.

În fine, ajungem şi la Daniel Funeriu. Într-o lume ideală, probabil că ar fi cel mai convingător dintre candidaţi. El vrea să fie Preşedinte şi cred că tocmai asta este problema. De fiecare dată când deschide gura respiră ambiţie. Şi nu cred că exact asta vor să vadă cei mai mulţi alegători. În orice caz, Daniel Funeriu s-a convins pe sine, dar nu şi pe ceilalţi. Are doar 1 la sută în sondaje.

Marea ştire este alta. Era o vreme când alegerile prezidenţiale erau luate în serios de Sistem. Asta dădea României aparenţa de democraţie. De anul acesta situaţia s-a schimbat. Ai senzaţia că nu doar partidele, dar şi politicienii şi instituţiile statului deopotrivă s-au încurcat. Că nu vor să mai aibă un Preşedinte. Sau că nu le pasă cine va fi Preşedinte, pe principiul "Câinii latră, caravana trece!".

Acesta este un rezultat direct al mandatului lui Klaus Iohannis. Am atras atenţia în repetate rânduri că performanţa catastrofală a lui Iohannis la Cotroceni va compromite chiar funcţia de Preşedinte. În fond, dacă unul ca Iohannis a stat zece ani ca Preşedinte fără să facă nimic, cât de greu poate să fie?

Aşa se face că unii candidaţi nu doar că nu au propus, efectiv, nimic, dar se şi laudă cu asta. Crin Antonescu este "Numero Uno" în această privinţă. Cu el la Cotroceni, alegătorii vor fi siguri că vor avea un Klaus Iohannis 2. Dealtfel el a şi făcut declaraţii liniştitoare pentru "koalitsia" care acum s-a lipit de butoanele Statului.

Nu doar funcţia de Preşedinte, ci toate funcţiile importante în stat sunt atinse de acelaşi gen de maladie. Lipsa de responsabilitate. Într-o democraţie, dacă greşeşti plăteşti. Măcar o dată la patru ani. Însă în ultima vreme politicienii au făcut tot ce au putut ca să demonteze toate mecanismele responsabilizării. Aţi mai auzit ceva despre ANI (Agenţia Naţională de Integritate)? Sau despre CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii)?

Nici presa nu pare să mai dorească să îi tragă pe candidaţi de mânecă. Iar aceştia se limitează la atacuri la persoană. Niciodată nu au fost atât de multe ca în această campanie. Cine să vrea să traverseze această Vale a Plângerii?

Fiecare popor îşi are candidaţii pe care îi merită. Şi, să fim sinceri, nici noi nu părem prea entuziasmaţi de ideea de a ne alege un Preşedinte. Nu vrem nici Parlament, nici nimic. La o adică, ne (ne)mulţumim cu ce pică. Soarele răsare pentru toţi.