BVB Creşteri pe linie pentru indici, în ton cu evoluţia pieţelor europene

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 aprilie

Creşteri pe linie pentru indici, în ton cu evoluţia pieţelor europene

Circa 40% din rulaj a fost asigurat de schimburile cu acţiuni Banca Transilvania

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au marcat creşteri pe linie în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu evoluţia pieţelor europene care au avut cea mai bună sesiune din ultimii trei ani, conform CNBC, după schimbarea retoricii preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte implementarea tariferlor aplicate importurilor în Statele Unite.

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale bursei noastre, a urcat cu 2,54%, până la 16.966 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a apreciat cu 2,27%, până la 832 de puncte.

Trump a redus pentru 90 de zile tarifele aplicate importurile de la majoritatea partenerilor comerciali ai Statelor Unite la 10%, ceea ce reprezintă o schimbare majoră faţă de afirmaţiile sale anterioare conform cărora tarifele nu vor fi temperate.

Valoarea tranzacţiilor la BVB s-a ridicat la 79,1 milioane lei, uşor peste rulajul sesiunii anterioare, de 71 milioane lei, circa trei sferturi din sumă provenind din schimburile cu acţiuni.

Echipa societăţii de brokeraj Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Toţi indicii au încheiat şedinţa curentă pe plus, evoluţiile fiind cuprinse în intervalul 2,80% pentru BET-BK şi 1,03% în cazul indicelui BET-FI (...). Din indicele BET, cele mai importante creşteri le regăsim în cadrul următoarelor societăţi: Transelectrica (TEL), 7,93%, Teraplast Bistriţa (TRP), 6,2% şi Transgaz (TGN), 3,77%".

În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 28,5 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în creştere cu 3,75%, la preţul de 27,7 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), ce au urcat cu 2,23%, la 0,711 lei, în condiţiile unor schimburi de 6,7 milioane lei.

Acţiunile Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat cu 0,75%, până la preţul de 120,3 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,4 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 2,9 milioane lei, acţiunile FP încheind ziua în creştere cu 2,68%, la preţul unitar de 0,3635 lei.

În piaţa "deals" nu a avut loc niciun schimb.

Indicele compozit BETPlus a avut un avans de 2,52%, la 2.503 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 2,2%, până la 1.227 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Electroargeş" (ELGS): +8,15%

2. "Transelectrica" (TEL): +7,93%

3. "Erste Group Bank" (EBS): +6,76%

4. "Bittnet Systems" (BNET): +6,23%

5. "TeraPlast" (TRP): +6,20%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanică Fină" (MECE): -6,83%

2. "Rompetrol Rafinare" (RRC) : -6,15%

3. "Romcab" (MCAB): -4,65%

4. "IAR Braşov" (IARV): -4,18%

5. "Comcm" (CMCM): -1,60%

Opinia Cititorului ( 27 )

  1. buna dimineata la cafeluta, oameni frumosi!

    TLV se află în apropierea maximului istoric și nu sunt condiții interne sau externe să îl depășească. Probabil va evolua între 26 și 28 ron până la alegeri. Pe urmă...cine știe :-)

    1. ptiuuuu ...iar n-ai apucat sa cumperi???

      ...am apucat sa vând în schimb :-)

      stim si in ce moment ai facut asta! :))))

      ...momentul potrivit pentru protejarea capitalului!

      succes, iti doresc, om bun!!!

      Pai si ce ai luat cu banii respectivi? Ce merita luat daca vinzi TLV ?

      Pentru cel care a vindut tlv...cu banii merita să cumpere BRINZA....din alta piață.

      Îi doresc succes! 

      ...se pare că nu a auzit nimeni de conceptul de a sta pe cash...!

      Exista diverse strategii, unii pot sa faca DCA, altii stau pe termen lung si f lung, altii vand ca sa cumpere inapoi mai jos, cu riscul de a pierde un 10%. Unii asteapta luna august sau septembrie cand dupa dividend si gratuite TLV ar putea sa fie sub 20 ron.

      Estimezi un Q1 slab la TLV? Sau de ce sa se duca sub 20? eu ma asteptam dimpotriva, spre 35.

      Sunt pe TLV de vreo 7 ani, a avut mereu rezultate bune, foarte bune, exceptional de bune...cu toate astea cu cel putin 5 ocazii cazut din zona 26-28 spre zona 18-19 ron...in decembrie 2018, martie 2020, martie 2022... din motive interne sau externe obiective...in alte 2 ocazii din motive aparent inexplicabile cu exceptia vanzarilor masive a vreunui fond.

      ...și cei care au cumpărat în 2021 BRD la 22 ron se gândeau ca in perspectiva dividendului cu randament de 22% se va duce pana la mijlocul anului spre 30 ron. Asta e bursa... :-)

      ...de scazut o să scadă oricum spre 20 în perioada post dividend și după majorarea de capital

      19% majorare de capital cu acțiuni gratuite + 6% dividend...fă socoteala, uneori scade mai puțin decat div _ majorarea, alteori mai mult...sunt unii care mizează pe al doilea scenariu și vor intra la cumpărare în august-septembrie, alții mizează pe primul scenariu... 

      19% majorare de capital cu acțiuni gratuite + 6% dividend, incredibil return pentru un an, nu crezi?

      Depinde de evoluția post iulie - august...si megadividendul BRD de 22% a fost o capcana pentru investitori

      De ce capcana? Daca doar reinvestesc dividendul anual nu dublez in 3 ani detinerea la TLV?

      ...nu...nu fac in fiecare an majorari de capital de 19%...care oricum dilueaza valoarea corespunzator cu 19%. In ritmul actual de 5% iti ia cam 20 de ani dublarea detinerii din reinvestirea dividendului :-)

    ...

    1. mai sunit niste exceptii la regula ala de 90%...

      nu nu

      conducerea Tranzelectrica voit minte: 

      1.) ei totdeauna fac un jeg de găinărie cu Bugetul Venituri și Cheltuieli, 

      ei totdeauna îl fac cu așteptări mici, pentru ca la final de an să vină rezultatele reale din lumea fizică, și conducerea să zică: „iată!, ce buni sîntem, am depășit BVC cu 189%, așa că dă-ne sporul” 

      2.) ei la bilanț de an scriu numai minciuni la rubrica de profit net

      noțiunea Tranzelectricii de profit net nu înseamnă profit net 

      Mai, la Tranzelectrica asta, , ,

      acolo în memorandumul Nr.658 189 .2025, fufele de la Guvern au scris cu tastatura lor textul: „reprezentând minim 90% din profitul net realizat în anul 2024 de societa?ile na?ionale, companiile na?ionale, , , ” 

      uite acolo cuvîntul: „90% din profitul net realizat în anul 2024”, uite-l acolo: „profitul net” 

      acuma, pe cealalta parte, în bilan?ul anual 2024, secretaresele de la Tranzelectrica au scris: „profit net = 597mil.” 

      :: 

      acuma daca iau 90%procente din 597mil. îmi da 537,3mil. 

      pe care daca le împart la 73,303142mil. ac?iuni îmi da 7,33RON dividend brut pentru fiecare ac?iune. 

      :: 

      De ce 2,12RON dividend brut propus nu este 7,33RON dividend brut logic calculat cu ra?iune ? 

      Acei 597mil. sînt ele cifre mincinoase ??? Tranzelectrica scrie cifre mincinoase în bilan?urile sale ??? 

      Mama celui care cenzurează pe aici lucrează în contabilitatea Tranzelectrica și redactează bilanțul anul cu valori mincinoase !!! 

      Ramane sa mai intelegi ceva si din legislatie,in special cea contabila.Profitul din subventie nu se poate distribui ca dividend,conform legii.Iar la TEL reprezinta foarte mult.Subventie=fonduri retehnologizare,europene.pentr u alea au deductibilitate fiscala majorata deci logic ca nu se pot da dividende de banii aia.Ar insemna deturnare de fonduri din bugetul UE!

      dar atunci de ce nu adaugă o nouă intrare în bilanț, să zicem numită: „Profit din Subvenție = 240.981.311RON”

      iar adevăratul profit net despre care citești că a fost 600mil. și cît de fantastică Tranzelectrica este prin toate ziarele și prin tot youtubul (mai puțin într-un clip în care nu am înțeles zicerile unuia Gabriel Aldea, clip intitulat: „Bursa dupa aparitia rezultatelor financiare 2024 cu Gabriel Aldea”) 

      să fie trecut ca adevăratul „Profit net = 309.595.905RON”

      Nu nu, aici nu e lipsă de iliterație, aici e manipulare a bilanțului (i.e. cooking the books) 

      Omule, scrii mult, dezlanat, pe fundamentul unei ignorante induiosatoare

      Pe vremuri pe aici mai invata oamenii, cu rabdare, unul care se semna Buffett. Eu n-am rabdarea lui.  

      mie să-mi zici care este profitul net at Tranzelectricii

      e Profit net = 309.595.905RON sau nu e 

      găsești tu numărul ăsta în bilanț sau găsești 597mil.

      cine minte? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb