
Lui Musk îi place salutul nazist. Şi nu doar lui, ci şi unei bune părţi din ceea ce reprezintă baza electorală a mişcării MAGA. Nici lui Trump nu îi displace să se creadă, să se comporte şi să fie adulat ca "Fuhrer". Să fie "Dictatorul". Nu doar pentru o zi, cum zicea mai an, ci în fiecare zi. Să se bucure din toată inima, mai ales dacă se află în faţa camerelor de luat vederi, că este mai mult decît vîrful. Este nestemata care contează incomensurabil mai mult decît toate celelalte pietre ale piramidei, luate la un loc. Este însăşi "Puterea" de la care emană tot ceea ce se întîmplă pe lume. În lumea de sus ca şi în cea de jos. În lumea marilor afaceri ca şi în lumea celor care îşi numără zilnic mărunţişul din buzunar să vadă dacă mai ajunge de o pîine întreagă. În lumea Americii lui Trump, ca şi în lumea Rusiei lui Putin, în Ucraina şi în lumea Europei, în China şi în restul Asiei, în Mexic, Panama, America Latină, în Canada şi Groenlanda, la Polul Nord şi la Polul Sud, pe fundul oceanelor şi dincolo de înaltul cerului. Ba, chiar şi în România! Nu văd nici un motiv prea serios, deci, să nu folosesc, pentru ceea ce se întîmplă în America lui Trump, termeni de comparaţie specifici pentru universul ideologiei şi al practicilor totalitare. Azi, despre "experimente".
Nu puţini comentatori şi analişti ai "revoluţiei tarifelor" lansată de Trump au folosit cuvîntul "experiment" pentru a încerca să circumscrie conţinutul şi aria de manifestări a tăvălugului pus în mişcare. Unii cred că este doar manevra prin care "liderii lumii" vor fi obligaţi să se aşeze frumuşel la coadă, pentru a negocia cu Trump, bilateral, tarifele care îi lovesc. În parte, ipoteza se confirmă. Lumea chiar s-a aşezat repejor la coadă să negocieze cu Trump. Europa, inclusiv. Alţii cred că manevra este mai largă şi vizează nu doar avantajele unei poziţii tari de negociere, ci reorganizarea din temelii a relaţiilor comerciale ale Americii şi, pe cale de consecinţă, ale întregului peisaj al economiei globale, în special reindustrializarea Americii şi repoziţionarea ei favorabilă în noul context.
Eroare gravă, cu consecinţe încă şi mai grave! Termenul de "experiment" aparţine domeniului ştiinţei şi anume laturii sale practic-aplicative. Există, desigur, şi "experimente mentale", constructe în care atît materia, cît şi situaţia de experiment au ca suport doar gîndurile omului. Orice fel de experiment, însă, este definit de un set de condiţii foarte precise. Una dintre cele obligatorii este controlul asupra dezvoltărilor şi consecinţelor posibile, astfel încît nici un accident sau efect nociv să nu poată afecta major lumea din afara ariei de experiment. În plus, experimentele, mai ales cele din domeniul biologiei, fiziologie, medicinii şi al altor arii care lucrează cu "materie vie" sunt supuse astăzi unor draconice condiţii etice de desfăşurare, menite să împiedice contaminarea mediului şi a personalului care operează experimentul, supunerea subiecţilor de experiment la tratamente considerate inumane şi inacceptabile, la pericole majore sau mortale. Ordonate după anumite reguli, experimentele sunt nişte scenarii foarte precis definite şi derulate cu scopul ştiinţific al verificării sau invalidării uneia sau mai multor ipoteze despre caracteristicile şi/sau comportamentul unui fenomen, principiu, materie, particulă, substanţă, persoană, structură etc.
Ideea că ceea ce face Trump cu tarifele este "un experiment" are totuşi ceva la rădăcină. Aşa zisa "revoluţie" menită să facă America din nou mare se bazează în totalitate pe ideile, analizele, ipotezele, scenariile şi convingerile unui singur om: Peter Navarro. Unul dintre personajele din imediata sa apropiere. Acum, ca şi în primul mandat la Casa Albă, ba chiar şi înainte. Omul nu e chiar oarecine. Are studii solide şi diplome serioase în economie, inclusiv un doctorat. E ditai profesorul universitar şi nu de ieri, de azi. Are o istorie de cercetare a relaţiilor economice dintre China şi Statele Unite, a publicat nu una, ci mai multe cărţi pe diferite domenii şi probleme ale economiei. A fost preocupat îndeaproape de măsurile şi manevrele deloc "ortodoxe" din punctul de vedere al regulilor economiei de piaţă, prin care China a "construit" în doar cîteva decenii un excedent semnificativ în relaţiile comerciale cu Statele Unite, devenind, în opinia sa, o ameninţare vitală. De unde şi titlul celei mai cunoscute dintre cărţile publicate "Death by China" 2011, (Moarte cu mîna Chinei). Politic vorbind, este trumpist dedicat, trup şi suflet. A preferat să fie condamnat în instanţă şi să facă patru luni de închisoare, decît să se prezinte în faţa Comisiei Congresului SUA, împuternicită să analizeze evenimentele din februarie, 2022, şi responsabilităţile Preşedintelui Trump în desfăşurarea asaltului asupra Capitoliului.
Sunt suficiente toate acestea pentru a putea vorbi despre un experiment? Cu certitudine, nu! Ideile şi mai ales "soluţiile" lui Navarro nu beneficiază de o acreditare teoretică betonată. Sunt discutabile, iar unele uşor de respins, chiar şi în aerul protector-rarefiat al "dezbaterilor teoretice". De altfel, au şi fost solid atacate de personalităţi ale "ştiinţei economice", la nivel de "Premiu Nobel"; Stiglitz şi Krugman, ca să dau doar două exemple. Dincolo de punctele tari şi mai ales de cele slabe ale complexului teoretic din care s-au născut ideile lui Navarro, transpunerea lor, de azi pe mîine, în politici oficiale ale Statelor Unite nu mai are nimic de a face cu cerinţele experimentului ştiinţific. Nici Navarro, nici altcineva nu s-a ostenit să facă vreo ipoteză cu privire la consecinţele pe care măsurile luate le vor dezvolta, respectiv asupra modului în care economia americană şi cea mondială vor fi afectate. Căderea masivă a burselor în doar cîteva zile de la punerea în aplicare a "tarifelor punitive" inventate de Trump ca politici oficiale, pe baza ideilor teoretice ale lui Navarro reprezintă nu doar un semnal de alarmă, ci o sirenă care anunţă dezastrul în toată lumea! El s-ar putea "reduce" la o perioadă de recesiune globală capabilă să ne întoarcă la realităţile crunte ale anilor 30 din secolul trecut. S-ar prea putea, însă, ca dezastrul să aibă proporţii încă şi mai mari pe care nimeni nu are chef să le numească, vorba aia, "cu subiect şi predicat". Nici vorbă despre vreun experiment. Nici vorbă despre protecţia celor care se află în afara ariei de experiment. Nici vorbă despre controlul evoluţiilor rezultate din experiment. Nici vorbă de condiţii etice menite să îi protejeze pe cei care nu au nici un chef să participe la experimentul respectiv. Nici vorbă despre....Dar, ce să o mai întind degeaba? Ceea ce face Trump, "inspirat" de ideile lui Navarro, seamănă mult mai bine cu aşa zisele "experimente" ale lui Mengele din iadul concentraţionar de la Auschwitz, decît cu proiectele experimentale de la CERN, menite să lămurească existenţa şi provenienţa Particulei lui Dumnezeu!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 09:38)
De acord, bursa se prabuseste, bondurile se prabusesc. Mesajul e clar.
Dar faceti si o analiza la XI, celalalt dictator,nu pt o zi , ci de 13 ani. Ce face XI, ajuta rusia in razboiul contra Ucraina, sau cum spun ei contra "vestului", in timp ce face purcoiul de bani din comert cu vestul, si traieste din investitiile vestului in china. Ba mai rau, ieri a capturat ucraina niste soldati chinezi, deci e posibil sa trimita neoficial si soldati in ucraina. Bine pot fi mercenari, dar oricum.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 09:44)
A doua, au raspuns cu contratarife si extrem de aroganti cu sa inceteze US imediat cu a submina economia chinei? Stai putin taticule ca tu importi de 10 ori mai putin decat exporti. La ce au pus tarife, la whiskey? Lasa ca are cine sa-l bea. Poate ca trump e cam dus cu pluta, a facut haos si in primul mandat, dar si XI se crede tot imparatul lumii.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 09:53)
Aseara a venit trump si a spus ca maresc cheltuielile militare la 1 triliard pe an. Din cauza amenintarilor mari. De unde credeti ca vin aceste amenintari? Doar nu numai de la putin. E vorba de XI. "Tarifele sunt o chestiune de siguranta nationala" au spus mai multi din administratia trump. Si sunt.
UE e paranoica pt ca vrea sa se inarmeze, acum si US e doar paranoica? Nu cumpar.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 14:55)
up date: vine imparatul XI si pune si el 84% tarife suplimentare. e tara care castiga masiv din comertul si investitiile US si tot ei sunt cei mai agresivi. deci dl navaro cu death by china, death by a tousand cuts, nu mai pare asa de absurd.
nu sunt fan trump, dar nimeni nu se uita spre china, pt ca chinezul e mult mai discret si politicos si strategic.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 14:56)
thousand
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 15:00)
Navarro și-a făcut un nume pentru istorie, rămâne printre cei mai mari .... de pe planetă. :
Dacă ai ambiție cu un dușman, de preferat ar fi să nu te iei în gură cu toți odată. Dar e formidabil. :
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 16:30)
Poate Nvarro l-a inspirat pe nebun sa spuna ca lumea intreaga vine sa-l pupe in fund pentru a le reduce tarifele! Nu vedeti ca aveti in fata un golan ?
1.7. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 09.04.2025, 21:04)
...
2. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 09.04.2025, 11:32)
Pentru a intelege tot ceea ce se intimpla trebuie legate intelectual existenta faptica a celor cele doua mari evenimente ale deceniului si numim astfel razboiul din Ucraina si taxele impuse de adm Trump .Rusia si SUA nu au avut incotro .Cele doua mari natiuni cistigatoare si decidente, in sferele lor de influenta , obtinute in urma incheierii celui de al dolilea razboi mondial pierd acum partida .Globalizarea capata un nou impuls dupa ce intreaga omenire (cu exceptiile...
3. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 09.04.2025, 11:33)
cunoscute ) se dezic de adm .Trump si de faradelegile lui Putin .In aceasta cheie trebuie citit totul .
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 12:51)
Daca experimentele lui Trump sint criticate de Krugman si Stiglitz inseamna ca sunt exceptionale.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 12:57)
E nevoie doar de foarte puțin bun simț, dar care să existe, pentru a discerne eșecul măsurilor lui Trump. Omul se răzbună, iar principalele victime sunt tocmai votacii lui.
5. fără titlu
(mesaj trimis de wes în data de 09.04.2025, 13:19)
Vezi ca pretenasii tai din Azov in care Romania baga bani fara numar executa cu mandrie salutul nazist. Hai, pa, ca nu-ntelegi nimic!
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 13:27)
si-n Romania avem oameni care executa salutul nazist. asta inseamna ca toata tara e de vina pt cativa habauci?
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de wes în data de 09.04.2025, 13:29)
N-ai inteles ca Romania finanteaza grupari teroriste, in speta naziste, cum e Azov? Stai jos, nota 2.
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 13:38)
Azov face tot ce trebuie, își merită toți banii, sute de mii orci au mierlit-o de la salutul lor. :
5.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.3)
(mesaj trimis de wes în data de 09.04.2025, 13:40)
Da, au bagat Ucraina in razboi cu o putere nucleara, decimandu-si populati si falimentand o planeta intreaga. Misto coliva!
5.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 13:53)
Cum și-au decimat populația? Dacă rămâneau cu Putler, erau rași toți, educați în moarte.
Lupta cu teroriștii mizerabili e singura soluție.
5.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.5)
(mesaj trimis de wes în data de 09.04.2025, 14:38)
Da, din pacate sunt rasi toti, daca nu stiai. Au luptat pana la ultimul ucrainian. Saracul de tine! Cate doze ai?
5.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 14:57)
Prorușii din sud-estul ucrainei au fost eliberați/arați de către orci.
Cine vrea să învețe ceva din asta e liber s-o facă.
6. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 13:42)
"Lui Musk îi place salutul nazist",o crima odioasa,
daca Banderistilor din Zelenskiland le place salutul nazist,
este minunat,democratic,baza statului de drept,
iar dubla masura ,la aceeasi fapta,e propaganda jalnica.
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 13:54)
Minciunile prostești ne plictisesc.
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de wes în data de 09.04.2025, 14:40)
Absolut, nu-i mai crede nimeni. Narativul lor frizeaza retardul.
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 14:57)
Propaganda putleristă nici nu poate targeta IQ peste 10 puncte.
6.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 16:00)
pribabil ca si noi avem deficit cu o tara producatoare de banane. sa le punem taxe de 100% sau sa vina aici sa faca plantatii. asa ceva....
6.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 19:17)
Stepan Bandera dupa ce a negogiat cu nazistii din Germania,in 1945 martie a format Ukrainian National Army cu care a executat ordinele de la Berlin, aceasta unitate nazista a masacrat populatia poloneza si evreiasca, Presedintele Ucrainei in 22 ianuarie 2010 a decernat postmortum titlul de Erou al Ucrainei.Asa ca banderistii nu sunt propaganda rusa.
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2025, 22:50)
Nu va inteleg pe voi, progresistii. Sunteti o multime care insultati adversarul politic conservator/suveranist si apoi imediat si pe votantii lui. Ce credeti ca castigati din asta? Nu e logic sa incercati sa-i atrageti? Va doriti razboaie sau sunteti doar inconstienti?