Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a crescut în luna martie 2025

M.P.
Miscellanea / 28 aprilie

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociaţia CFA România a crescut în luna martie 2025

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna martie cu 7,3 puncte până la valoarea de 43,9 puncte, conform unui comunicat transmis redacţiei. Această situaţie s-a datorat exclusiv creşterii componentei de anticipaţii a indicatorului, în timp ce componenta de condiţii curente a rămas relativ similară valorii înregistrate în exerciţiul anterior.

Adrian Codirlaşu, CFA - Preşedinte al Asociaţiei CFA România declară: "În contextul deficitelor gemene nesustenabile, principalul risc pe termen scurt pentru economia României este riscul de retrogradare în categoria nerecomandată investiţiilor ("junk"). Acest risc este strâns legat de consolidarea fiscală necesară, solicitată de agenţiile de rating, pentru a aduce deficitul bugetar în zona de sustenabilitate într-un termen rezonabil."

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2026) s-a redus comparativ cu valoarea înregistrată în luna martie şi a atins nivelul de 4,65%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 79% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare a cursului. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0311 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este 5,0735 lei pentru un euro.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 61% dintre participanţi, anticipează o stagnare în următoarele 12 luni, în timp ce 29% anticipează o scădere. De asemenea 74% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 21% că sunt corect evaluate, potrivit comunicatului.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 a a ramas similar cu exercitiul anterior la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,4% din PIB.

Anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2025 se situează, în scădere faţă de exerciţiul anterior, la valoarea medie de 1,0%, existând şi opinii în rândul participanţilor privind o posibilă intrare în recesiune a economiei româneşti.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 58% în următoarele 12 luni.

O întrebare suplimentară introdusă în sondaj se referă la anticipaţiile privind retrogradarea României în categoria de rating nerecomandată investiţiilor ("junk"). Astfel, conform rezultatelor, 82% dintre participanţi anticipează menţinerea, în următoarele 12 luni, a României în categoria de rating recomandată investiţiilor, în timp ce 18% anticipează o retrogradare în categoria nerecomandată investiţiilor ("junk"). Spre comparaţie, din punct de vedere statistic, atunci când perspectiva unui emitent este revizuită de la "neutru" la "negativ", în unul din trei cazuri acesta este retrogradat în următoarele 12 luni. De asemenea, cu cât ratingul este mai slab (ex: BBB-, BB+), cu atât riscul de retrogradare după o perspectivă negativă este mai ridicat, se precizează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Implicare in politica usr a conducerii CFA Romania a sters orice urma de credibilitate a acestei organizatii profesionale. Pacat!

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3845
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2865
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8531
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb