Prinţul William îl va reprezenta pe Regele Charles al III-lea la funeraliile Papei Francisc

M.P.
Internaţional / 23 aprilie

Sursă foto: Wikipedia

Sursă foto: Wikipedia

Prinţul William îl va reprezenta pe tatăl său, regele Charles al III-lea, la funeraliile Papei Francisc, programate sâmbătă, în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, relatează news.ro, conform unui anunţ făcut de Palatul Kensington.

"Prinţul de Wales va participa la funeraliile Papei Francisc în numele Majestăţii Sale Regele", a declarat palatal, citat de agenţia de presă.

Conform sursei menţionate, William, prinţul moştenitor de Wales, continuă astfel o tradiţie modernă a familiei regale britanice. Regina Elisabeta a II-a a fost reprezentată de fiul său Charles la funeraliile lui Ioan Paul al II-lea în 2005.

După "pierderea şocantă" a Papei Francisc luni, regele Charles al III-lea şi soţia sa, regina Camilla, şi-au împărtăşit "profunda tristeţe" într-o declaraţie publicată pe reţelele de socializare ale Palatului Buckingham.

"Inimile noastre sunt pline de tristeţe, dar suntem uşuraţi să ştim că Sanctitatea Sa a putut să împărtăşească Paştele cu Biserica şi lumea pe care le-a slujit cu atâta devotament de-a lungul vieţii şi slujirii sale", au sccris ei, citaţi de agenţia de presă. "Sfinţia Sa va fi ţinut minte pentru compasiunea sa, pentru dorinţa sa de a menţine unitatea Bisericii şi pentru lupta sa neobosită de a apăra aspiraţiile credincioşilor şi ale oamenilor de bunăvoinţă care lucrează în serviciul celorlalţi", ai adăugat aceştia.

Regele, care este, de asemenea, şeful Bisericii Angliei, a mai spus că a fost "foarte emoţionat" că l-a putut vizita pe Francisc în 9 aprilie, în timpul unei audienţe private la Vatican. O fotografie a pontifului în compania lui Charles şi a Camillei a fost publicată cu această ocazie pe reţelele de socializare. Întâlnirea a avut loc în timpul vizitei lor de stat în Italia, în timp ce Papa era încă în convalescenţă. Întâlnirea fusese iniţial anulată din cauza stării de sănătate a Suveranului Pontif în vârstă de 88 de ani, care se recupera după o dublă pneumonie, precizează news.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3291
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3406
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7890
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.8399

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb