CORESPONDENŢĂ DIN SUA Donald Trump - primele 100 de zile de mandat

Data de 19 aprilie a marcat împlinirea a 250 de ani de la începutul Revoluţiei Americane, la Lexington, Massachusetts. Miza era următoarea: putea Parlamentul Marii Britanii imperiale să impună reglementări birocratice şi taxe asupra unor colonii care până atunci se autoguvernaseră? Rezultatul, după un război îndelungat, a fost o republică constituţională cu un guvern federal extrem de limitat.

Ziua de 20 aprilie a marcat trei luni de la începutul celei de-a doua administraţii a lui Donald J. Trump. Administraţia Trump a atins pragul simbolic al celor 100 de zile. Miza actuală este, dacă mai e posibil, într-o lume aşa cum este ea acum, să fie restaurată America ca republică constituţională cu un guvern federal limitat. Este o întreprindere ambiţioasă, cu mize foarte mari, care implică riscuri uriaşe pentru America şi pentru lume. Dacă Trump reuşeşte, chiar şi imperfect, întregul edificiu al guvernării birocratice nealese, construit pas cu pas de Partidul Democrat începând cu regimul Franklin D. Roosevelt (şi extins masiv de Lyndon Johnson, cu contribuţii discutabile din partea republicanilor "instituţionali" precum Eisenhower şi Nixon, urmate apoi de Obama), se va prăbuşi.

Acest edificiu, numit adesea deep state, asigură trai confortabil pentru milioane de funcţionari publici la nivel federal, statal şi local, şi pentru alte milioane care activează în sectoare "conexe guvernării", precum sănătatea şi educaţia. Iar acest sistem este amplificat prin adăugarea de contractori, subcontractori, armate de avocaţi şi consultanţi, alături de zeci de mii de organizaţii neguvernamentale (ONG-uri). În total, deep state-ul probabil angajează mai mulţi oameni decât întreaga economie de piaţă privată, care plăteşte taxele necesare pentru a-l susţine. Faptul că cele mai bogate cinci comitate din America se află în zona metropolitană Washington D.C. este grăitor. Aproape toţi aceşti oameni sunt democraţi. Şi sunt concentraţi în câteva zone urbane din aşa-numitele "state albastre", precum New York, California, Massachusetts şi Illinois, unde Partidul Democrat deţine controlul politic absolut.

Înainte de victoria lui Trump din 2016, deşi câştigaseră aproape jumătate dintre alegerile prezidenţiale de după război, republicanii nu încercaseră niciodată cu adevărat să încetinească - cu atât mai puţin să oprească - expansiunea deep state-ului construit de Roosevelt şi Johnson. S-au mulţumit să primească o parte din beneficii. Atât republicanii, cât şi democraţii au fost la fel de îngroziţi atunci când Trump a demolat vechiul Partid Republican al intereselor corporatiste şi a canalizat furia populistă împotriva consecinţelor agendei "globaliste" acceptate de ambele partide. Au reuşit să îi blocheze administraţia cu scandaluri false şi anchete, alimentate de presa tradiţională, care a abandonat orice pretenţie de obiectivitate. În cele din urmă, au folosit pandemia de COVID-19 ca pretext pentru a modifica legile şi procedurile electorale (votul masiv prin corespondenţă, de exemplu), facilitând astfel alegerea lui Joe Biden, aflat într-o stare de senilitate.

Pe durata perioadei sale în afara puterii, regimul Biden (sau oricine conducea cu adevărat guvernul în acel moment), cu sprijinul republicanilor anti-Trump, a desfăşurat o campanie coordonată şi fără precedent pentru a-l distruge, folosind punerea sub acuzare şi instanţele din jurisdicţiile dominate de democraţi. Presa i-a aplaudat. Trump ştie că, dacă democraţii recâştigă Camera Reprezentanţilor în 2026, va fi imediat supus unei noi proceduri de impeachment. Între timp, a învăţat câteva lucruri din exilul său politic.

Cheia este viteza. Chiar şi faimoasele "100 de zile" ale lui Roosevelt par lente în comparaţie cu utilizarea energică a autorităţii executive de către Trump - o autoritate pe care democraţii o extinseseră considerabil încă din 1932, presupunând că doar ei o vor exercita.

Agenda sa, adesea distorsionată de presă, în special în Europa, are doi piloni fundamentali. Primul este că furnizarea unilaterală de bunuri publice de către America, cum ar fi apărarea, către restul lumii, nu mai serveşte interesele majorităţii contribuabililor americani. Al doilea este că religia civilă toxică şi cultura "woke" ale elitelor educate universitar din America (rasismul anti-alb, deviaţiile sexuale, feminismul extremist, cultul schimbărilor climatice) sunt atât distructive pentru societate, cât şi respingătoare pentru bunul-simţ al majorităţii contribuabililor americani.

În ceea ce priveşte bunurile publice, scopul este închiderea unei Pax Americana golite de conţinut şi înlocuirea ei cu o abordare de tip "pace prin forţă" - ceea ce înseamnă că America va descuraja orice ameninţare la adresa propriilor interese, dar îşi va reduce drastic intervenţiile externe. Uniunea Europeană, Japonia şi chiar Coreea de Sud s-au bucurat de securitate asigurată de SUA, în timp ce au folosit economiile rezultate din subinvestiţiile în apărare pentru a concura mai bine cu America sau (în cazul Europei) pentru a finanţa programe sociale.

Dincolo de retorică, toată lumea ştie că NATO, în afara contribuţiei americane, are puţină forţă militară reală. Trump este pur şi simplu destul de direct încât să spună lucrurilor pe nume şi să le ceară europenilor - un continent bogat şi populat - să îşi asigure propria apărare (SUA vor continua, probabil, să le ofere umbrela nucleară). Dacă Europa vrea cu adevărat să salveze Ucraina, ar trebui să o facă. America nu are un interes fundamental în conflictul cu Rusia. Alţi piloni ai aranjamentelor postbelice, precum agenţiile ONU şi Banca Mondială, sunt trataţi cu acelaşi dispreţ. Noţiunea că a existat sau există ceva numit "Lumea Liberă", cu America în frunte, nu a corespuns niciodată realităţii - iar Trump renunţă la această ficţiune. Realpolitik-ul va înlocui ideologia liberală adesea naivă şi distructivă în politica externă.

Trump consideră şi globalizarea economică drept un dezastru, care a dus la dezindustrializarea Americii, în special după admiterea Chinei în OMC. Faptul brut este că America reprezintă o pondere atât de mare (poate 40%) din totalul cheltuielilor globale de consum, încât îşi poate permite să joace dur în comerţ. Este singura piaţă indispensabilă pentru toţi ceilalţi. Mai mult, America are energie ieftină şi abundentă, de care rivalii săi principali duc lipsă. Dacă Trump reuşeşte să combine energia ieftină, dereglementarea şi taxele mici cu stimulente tarifare, o relocalizare industrială măcar modestă este posibilă, deşi este o sarcină dificilă. Lipsa de progres vizibil în privinţa comerţului şi producţiei industriale ar putea duce la eşecul lui Trump.

A doua mare provocare cu care se confruntă Trump, unde acţionează cu viteză nemiloasă, poate fi înţeleasă cel mai bine ca "tăierea finanţării stângii". Deep state-ul trăieşte complet din rentă şi corupţie. Nu produce nimic. Acesta este sensul real al DOGE, deşi sunt necesare reforme mai sistemice, deoarece deep state-ul poate şi chiar foloseşte judecători progresişti pentru a bloca şi întârzia acţiunile echipei lui Trump. Nimeni nu ştie nici măcar câte departamente, birouri şi programe federale există, dar o estimare bună ar fi 500. Statele "albastre" precum New York au structuri paralele, adesea finanţate cel puţin parţial prin granturi federale. În cea mai mare parte, aceste organizaţii nu oferă servicii, ci contractează consultanţi şi ONG-uri pentru a desfăşura activităţi.

Elon Musk şi Trump recunosc aici o schemă masivă de spălare de bani în care fondurile federale le oferă loialiştilor şi operatorilor Partidului Democrat locuri de muncă bine plătite (sau salarii fără muncă reală), iar aceştia, la rândul lor, donează partidului şi se ocupă de mobilizarea la vot. Există, de asemenea, cantităţi uriaşe de fraudă directă în programele federale de "drepturi" (entitlement), în special în domeniul sănătăţii.

Pe lângă profiturile obţinute din granturi guvernamentale, începând cu Legile drepturilor civile şi ale dreptului la vot adoptate de Lyndon Johnson în anii 1960, Partidul Democrat a cultivat o subclasă dependentă de stat, în mare parte afro-americană, care a beneficiat de "acţiune afirmativă" impusă de birocraţia deep state-ului şi de instanţe. Cu alte cuvinte, ei sunt consideraţi victime îndreptăţite la compensaţii. Din anii 1960, astfel de clase protejate s-au extins pentru a include femeile, toate minorităţile sexuale şi orice etnie în afară de albi. Timp de generaţii, democraţii au folosit complexul industrial al drepturilor civile pentru a-i lovi pe conservatori cu etichete de rasişti, sexişti, homofobi şi orice altceva, deşi aceste politici nu s-au bucurat niciodată de sprijinul public. Trump s-a mişcat rapid pentru a elimina din guvern şi din sectorul privat trei generaţii de preferinţe bazate pe acţiune afirmativă / DEI (Diversitate, Echitate, Incluziune), dar, din nou, este o sarcină dificilă.

Naraţiunea de susţinere, dominantă în mediul academic şi în presă, uneori denumită "Teoria critică a rasei", susţine că America şi, de fapt, întreaga civilizaţie occidentală sunt iremediabil rasiste şi opresive, deci demne de distrus. Acesta este raţionamentul pentru schimbarea compoziţiei etnice a SUA prin facilitarea imigraţiei în masă din ţările lumii a treia. Acest lucru a avut beneficiul practic de a creşte populaţia dependentă de stat a viitorilor alegători democraţi pentru a crea un guvern permanent condus de un singur partid, precum cel realizat în California. Acest lucru s-a întors împotriva stângii, deoarece un număr mare dintre aşa-zişii alegători hispanici s-au dovedit alergici la socialism şi mai antreprenoriali decât americanii nativi. Acesta a fost un element-cheie în victoria uluitoare a lui Trump. Cu trecerile ilegale de frontieră reduse cu 95% prin aplicarea riguroasă a legii, oprirea imigraţiei ilegale în masă este cel mai clar succes al lui Trump.

Trump are nevoie ca toate astrele să se alinieze pentru ca acest plan să funcţioneze, ceea ce înseamnă că trebuie să păstreze controlul asupra Congresului în 2026 şi ca succesorul său în 2028 să fie un trumpist (Partidul Republican istoric este mort).

Partidul Democrat a devenit tot mai de stânga/comunist de la mişcarea împotriva războiului din anii 1960, cu o cotitură şi mai accentuată sub Obama. Are o afinitate pentru violenţa politică (prin mişcări precum Black Lives Matter - BLM şi Antifa, în urmă cu câţiva ani) şi a demonstrat deja că este capabil de tactici de stat poliţienesc şi de cenzură. Nu a învăţat nimic din ultimele alegeri, cu excepţia faptului că trebuie să-şi dubleze eforturile în toate politicile respinse de un electorat evident ignorant. Controlează presa tradiţională, mediul academic, educaţia la toate nivelurile şi departamentele de resurse umane ale corporaţiilor. Şi-a pierdut baza istorică din clasa muncitoare în favoarea trumpiştilor şi a înlocuit-o cu "lucrători ai cunoaşterii" (care nu fac nicio muncă utilă, dar îi dispreţuiesc pe cei care o fac) şi cu minorităţi furioase de diferite tipuri. Nu pot trăi fără putere politică, pentru că nu au competenţe valorificabile şi au gusturi scumpe.

Dacă Trump eşuează în acest pariu, stânga renăscută nu doar că îl va distruge personal pe el şi pe susţinătorii săi, dar nu va mai permite niciodată alegeri libere şi corecte. Experimentul de 250 de ani al Americii va lua sfârşit.

Între timp, politicile lui Trump se confruntă cu puternice vânturi contrare - unele de aşteptat, altele cauzate de greşelile lui Trump, de francheţea lui şi de obiceiurile sale de a intimida. Nimeni nu va uita tratamentul aplicat lui Zelenski în faţa camerelor de televiziune, apropierea de Putin şi sprijinul pentru Rusia în cadrul ONU. Declaraţiile lui Trump despre preluarea Canadei şi Groenlandei, comentariile lui Vance în legătură cu atacurile împotriva Houthi - "urăsc să-i salvez din nou pe europeni" - şi alte momente similare au alimentat sentimente antiamericane printre prietenii şi aliaţii tradiţionali ai Americii.

Totuşi, războiul comercial este, în acest moment, cea mai importantă problemă aflată pe masă. În mod clar, tarifele anunţate pe 2 aprilie au fost doar un foc de deschidere, conceput pentru a aduce partenerii comerciali la masa negocierilor şi pentru a-i slăbi înainte de începerea discuţiilor. Administraţia Trump a pedepsit ţările care au introdus tarife de retorsiune - în special China - prin contra-măsuri masive. În mod clar, relaţia dintre China şi America se află la un nivel foarte scăzut, iar atât Xi cât şi Trump s-au împins reciproc în colţuri opuse.

Cel mai bun rezultat pentru Trump ar fi să încheie acorduri tarifare cu Europa, Japonia, Coreea de Sud şi câţiva alţi parteneri comerciali esenţiali şi să-i convingă să se alăture unei coaliţii tarifare şi comerciale de facto anti-China. Acest lucru are sens pentru mulţi - mai ales pentru Europa - deoarece puterea industrială a Chinei ameninţă multe dintre industriile interne europene. O zonă de liber schimb, sau cvasi-liber schimb, care să excludă China, ar fi o soluţie foarte eficientă.

În ceea ce priveşte Ucraina, Trump se confruntă cu o altă situaţie delicată. După ce s-a lăudat că va rezolva criza în 24 de ore, nu primeşte nicio cooperare de la Putin, cel puţin până acum. De fapt, până în prezent, se pare că Putin este un negociator mai abil. A obţinut multe de la Trump fără să ofere nimic în schimb.

În Orientul Mijlociu, Trump poartă discuţii cu ayatollahii. Regimul ayatollahilor, evident, doar câştigă timp în timp ce îşi continuă programul de arme nucleare şi îl protejează de un posibil atac israelian. De fapt, dacă Israelul ar reuşi să distrugă sau să avarieze serios instalaţiile nucleare ale Iranului, acest lucru ar fi un câştig pentru întreaga lume occidentală. Ar putea chiar să declanşeze o schimbare de regim în Iran.

Concluzie: deşi Trump a avut un început de mandat foarte activ şi îndrăzneţ în aceste prime trei luni, multe provocări persistă. Vestea bună este că, în ciuda numeroaselor sale defecte, Trump este un om practic, dispus şi flexibil să îşi schimbe politica în funcţie de reacţia pieţei şi de sondajele de opinie.

Aşteptaţi-vă să fiţi surprinşi de acţiunile lui.

Citeşte 70% dintre cititorii ziarului BURSA resping politica lui Trump