AM BĂTUT TOATE RECORDURILE MONDIALE COTAR: "Am avut atâtea reclamaţii legate de asigurările RCA într-un trimestru cât a avut Germania în 22 de ani"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Companii / 15 septembrie 2020

Unul din patru păgubiţi RCA ai firmei Euroins reclamă abuzuri către ASF, arată datele COTAR Sectorul de asigurări a înregistrat în prima jumătate de an mai mult de 80% din numărul de reclamaţii din întreg 2019

Pe unii asigurători nu-i afectează măsurile de disciplinare luate până în prezent de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), consideră Mircea Manolache, preşedintele filialei Iaşi a Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR). Manolache spune că asta este singura concluzie care poate fi trasă din faptul că în primele 6 luni ale acestui an sectorul de asigurări din România a înregistrat peste 80% din numărul de reclamaţii înregistrate pe întreg anul 2019.

Acesta precizează, într-un comunicat remis Redacţiei: "Personal, am reclamat vicepreşedintelui sectorului de asigurări, Cristian Roşu, în cadrul întâlnirilor cu domnia sa, abuzurile făcute de unii asiguratori şi faptul că la Iaşi, unităţile reparatoare au sute de mii de lei restanţe neplătite de către aceştia şi se pare că nu putem avea niciun fel de aşteptări pozitive pentru consumatori, pentru unităţile reparatoare din partea sectorului condus de Cristian Roşu. Din faptul că în primele 6 luni ale acestui an avem deja peste 80% din numărul de reclamaţii înregistrate pentru întreg anul 2019, tragem o singură concluzie: pe unii asiguratori nu-i afectează măsurile de disciplinare luate până în prezent de ASF!".

COTAR spune că va trimite o solicitare către Guiness Book of World Records, pentru introducerea pieţei de asigurări RCA din ţara noastră, piaţă care "a reuşit să bată toate recordurile mondiale înregistrând în trimestrul al doilea din acest an acelaşi număr de reclamaţii pe care piaţa de asigurări din Germania îl înregistrează în 22 de ani".

"Suntem extrem de îngrijoraţi de numărul uriaş de petiţii înregistrate în acest an de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Numărul de petiţii reprezintă un barometru important al conduitei pieţei, precum şi un indicator relevant privind nivelul de încredere şi satisfacţie al consumatorilor. Trimestrul al doilea din acest an ar fi trebuit să fie unul de scădere abruptă a numărului reclamaţiilor înregistrate la ASF, dar a scăzut doar cu 15% faţă de trimestrul întâi. În perioada 16 martie - 14 mai, în timpul stării de urgenţă, au existat restricţii severe de circulaţie, astfel încât, jumatate din trimestrul II, circulaţia din Romania a fost aproape paralizată. Conform Poliţiei Române, în perioada stării de urgenţă au fost înregistrate cu 72% mai puţine accidente decât într-o perioadă obişnuită. Aceeaşi perioadă a fost şi cea mai profitabilă, din ultimii 30 de ani, pentru societăţile de asigurări care vând RCA şi CASCO, în România - acestea înregistrând un minimum istoric al numărului dosarelor de daună deschise în ultimii 30 de ani. Cu toate că numărul de accidente a scăzut cu 72%, numărul reclamaţiilor a scăzut doar cu 15%. Întrebarea adresată Pieţei de Asigurări din România este următoarea: De ce, pe fondul scăderii abrupte a numărului dosarelor de daună şi, implicit, a unei perioade excepţionale, din punct de vedere financiar, a firmelor de asigurări care au avut mult mai puţine despăgubiri de achitat, acestea nu au respectat legea şi nu şi-au onorat obligaţiile de despăgubire?", se arată în comunicat.

În anul 2019 România a înregistrat cel mai ridicat număr de petiţii din Europa la adresa firmelor de asigurări, ţara noastră obţinand un ruşinos loc întâi, cu 25.679 de petiţii. În anul 2018, România a înregistrat un număr de 10.549 petiţii la adresa firmelor de asigurări.

"Aflăm, cu stupoare, faptul că în trimestrul II, în care a fost decretată starea de alertă, au existat 9.814 petiţii la adresa pieţei de asigurări, ceea ce înseamnă că într-un trimestru atipic, cu scăderi drastice ale accidentelor de circulaţie şi, implicit, a dosarelor de daună, România a înregistrat aproape acelaşi număr de petiţii cât a înregistrat în toate cele 12 luni ale anului 2018! Mai mult, aflăm că, în ciuda pandemiei care a afectat şi afectează în continuare transportul în acest an, România a înregistrat peste 21.000 de reclamaţii la adresa pieţei de asigurări, în primele 6 luni ale acestui an, ceea ce reprezintă aproximativ 83% din totalul numărului de reclamaţii înregistrate pe intreg parcursul anului 2019 (25.679 de petiţii). România are cei mai nemulţumiţi consumatori de produse de asigurări din Europa, iar aproximativ 75% din piaţa RCA este deţinută de Euroins şi City Insurance, societăţi de asigurări care deţin, în aceeaşi proporţie, numărul de reclamaţii", mai arată COTAR.

Potrivit datelor COTAR, Euroins a înregistrat, în T2 2020, 4.834 reclamaţii, iar City Insurance a avut 2.980 de reclamaţii, rezultând un total de 7.814 reclamaţii, din totalul celor 9.814 reclamaţii înregistrate la ASF. Diferenţa de 2.000 de reclamaţii a fost împărţită de ceilalţi 7 asiguratori care vând RCA.

"Ultima raportare (2018) publicată de BAFIN, cu privire la piaţa de asigurări din Germania, relevă faptul că întreaga piaţa RCA germană a înregistrat, pe tot parcusrul anului 2018, 360 de reclamaţii pentru produsul RCA, în timp ce piaţa de asigurări din România a înregistrat doar în trimestrul II al anului 2020 8.123 de reclamaţii care vizează clasa de asigurări RCA. Practic, piaţa de asigurări din România a înregistrat, în 3 luni, echivalentul reclamaţiilor înregistrate de piaţa germană, în peste 22 de ani! Dacă adăugăm faptul că piaţa de asigurări RCA din Germania este de peste 8 ori mai mare decât cea din România, obţinem o imagine mult mai clară şi corectă a bunelor practici ale firmelor de asigurări din România", mai arată reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor din România.

Potrivit sursei menţionate, Euroins a avizat, în T2 2020, un număr de 21.870 dosare de daună şi a înregistrat un număr de 4.834 reclamaţii, adică echivalentul reclamaţiilor înregistrate de întreaga piaţă germană în 13 ani.

"Dar situaţia aceasta pare să nu îngrijoreze pe nimeni altcineva decât pe transportatori, care sunt şi consumatori de produse de asigurări. Practic, unul din patru pagubiţi RCA ai firmei Euroins reclamă abuzuri către ASF, iar mulţi consumatori nu ştiu de existanta ASF, nu au acces la internet, nu ştiu cum să reclame abuzurile în platforma informatică a ASF sau, nu de puţine ori, mulţi păgubiţi RCA renunţă la a reclama la ASF abuzurile firmelor de asigurări", mai notează reprezentanţii COTAR.

Cele 11 tipuri de abuzuri identificate de ASF la adresa firmelor care vând asigurări RCA în România:

1. depăşirea termenului legal de plată a despăgubirilor aferente dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA;

2. neinformarea în termenul legal a persoanei păgubite cu privire la valoarea maximă de despăgubire;

3. depăşirea termenului legal pentru efectuarea constatărilor / reconstatărilor;

4. neînregistrarea de către asigurători a tuturor documentelor aferente dosarelor de daună deschise în baza contractelor RCA;

5. netransmiterea în termen a notificării de respingere a despăgubirii;

6. netransmiterea în termen a ofertei de despăgubire;

7. nerespectarea termenului de întocmire a procesului-verbal de constatare şi/sau suplimentar de constatare;

8. stabilirea valorii de piaţă de către asigurători, în cazul daunelor totale, fără a se ţine seama de toate dotările vehiculelor în cauză;

9. justificarea insuficientă a soluţiilor adoptate de către asigurători şi comunicate A.S.F. pentru soluţionarea petiţiilor;

10. neplata penalităţilor de întârziere odată cu plata despăgubirii;

11. oferta de despăgubire transmisă persoanelor prejudiciate nu este întocmită conform.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb