ANA BIRCHALL: "Sumele previzionate de Ghinea pentru 2016 şi 2017 provin din proiecte fazate de guvernarea PSD"

Mina Irina
Politică / 16 august 2016

Deputatul PSD Ana Birchall, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, susţine că sumele anunţate ca previziune de absorbţie pentru 2016 şi 2017 de către ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, sunt de fapt încasări din proiectele retrospective şi fazate până la sfârşitul anului 2015 de către guvernarea PSD, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Birchall arată că, potrivit informaţiilor disponibile inclusiv pe pagina MFE, "în cazul POS Mediu au fost fazate 41 de proiecte vizând investiţii în sectorul de apă şi deşeuri, cu o valoare eligibilă fazată de 766 milioane de euro, iar în cazul POS Transport au fost identificate 37 de proiecte fazate, atât în sectorul rutier, cât şi în cel feroviar, în cazul metroului sau în sectorul naval, cu valoare eligibilă fazată de aproximativ 2,5 miliarde de euro".

"La o simplă operaţiune aritmetică se obţine suma cu care domnul Ghinea se laudă ca reprezentând absorbţia pe 2016, adică aproximativ 3,2 miliarde de euro. Concluzionând, am putea spune următoarele: ministerul condus de domnul Cristian Ghinea nu are niciun merit în sumele previzionate pentru anii 2016 şi 2017, deoarece acestea vor proveni din proiectele fazate de guvernarea noastră, care nu s-au terminat în perioada 2007-2013 şi care au fost încărcate în sistemul informatic al Comisiei Europene în 2015", afirmă deputatul PSD.

Ana Birchall adaugă că pentru ca guvernul tehnocrat să-şi atribuie un merit în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene "ar fi trebuit ca suma să provină din contracte semnate de ei, ceea ce nu este cazul".

"Conform răspunsurilor oficiale transmise Comisiei pentru afaceri europene, până în acest moment nu s-a semnat niciun contract pe actualul exerciţiu financiar", susţine deputatul PSD.

Mai mult, spune Birchall, "cele 57 milioane de euro pe care ministrul susţine că le-ar fi atras nu numai că sunt absorbite prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi nu prin Ministerul Fondurilor Europene, dar în fapt reprezintă rambursarea plăţilor directe pe suprafaţă, conform prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC)", conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb