Analiză Imobiliare.ro: Apartamente scumpe vs ieftine în marile oraşe

A.F.
Miscellanea / 1 noiembrie 2023

Analiză Imobiliare.ro: Apartamente scumpe vs ieftine în marile oraşe

Piaţa închirierilor de locuinţe se menţine puternică la nivel naţional. Activitatea este efervescentă pe acest segment imobiliar, cu cerere la valori ridicate şi preţuri ce urmează traiectoria ascendentă cu care ne-am obişnuit pe parcursul anului 2023, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, majorări ale preţurilor au fost vizibile luna trecută, în principal, în cazul apartamentelor cu 2 şi 3 camere din marile oraşe, potrivit datelor analizate de Imobiliare.ro, primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România.

Bucureştiul a început, încă din luna septembrie, să rivalizeze la capitolul preţuri cu oraşul Cluj-Napoca, cunoscut până nu de mult ca fiind cel mai costisitor pentru chiriaşi. În octombrie, Capitala şi-a asumat poziţia de lider pe segmentul apartamentelor cu 3 camere. Cluj-Napoca conduce în topul chiriilor pentru garsoniere, iar în cazul apartamentelor cu 2 camere cele două mari oraşe se menţin la egalitate.

Preţurile au stagnat la nivelul pieţei din Braşov în luna octombrie, iar Constanţa conduce în clasamentul celor mai semnificative majorări ale chiriilor într-un an. Iaşi şi Timişoara se menţin oraşe mai accesibile pentru cei care vor să se închirieze un apartament.

"Segmentul chiriilor a continuat să fie vedeta pieţei rezidenţiale si în luna octombrie, după începerea anului universitar, iar acest lucru s-a întâmplat în contextul în care cererea a crescut şi pentru apartamentele scoase la vânzare. Bucureştiul rivalizează cu Clujul în ceea ce priveşte preţurile practicate şi îşi consolidează poziţia de cel mai scump oraş pe segmentul apartamentelor mari unde chiria medie a ajuns la 675 euro"- Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Cele mai scumpe apartamente cu 3 camere, în Bucureşti

Preţurile au stagnat în Capitală pe parcursul lunii octombrie atât în cazul garsonierelor, cât şi în cazul apartamentelor cu 2 camere. Bugetul mediu necesar pentru închirierea unor astfel de locuinţe rămâne de 320 euro/lună, respectiv 500 euro/lună.

Pe de altă parte, au fost identificate scumpiri semnificative în cazul apartamentelor cu 3 camere. Dacă în luna septembrie proprietarii solicitau, în medie, 650 euro/lună pentru o locuinţă de acest tip, în octombrie preţul s-a majorat la 675 euro/lună. Discutăm despre un avans cu aproape 15% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Cele mai scumpe zone din Capitală au fost, în luna octombrie, Aviatorilor - Kiseleff şi Primăverii. Pentru a închiria un apartament aici un chiriaş trebuie să aloce un buget lunar mediu de 1.250 de euro. În top se menţine şi zona Herăstrău, unde chiria ajunge la 1.150 euro/lună.

Cea mai ieftină zonă din Bucureşti a fost, luna trecută, pentru cei care au dorit să închirieze o locuinţă Costin Georgian - Lucreţiu Pătrăşcanu, situată la limita sectorului 3. Proprietăţile din oferta disponibilă în această parte a Capitalei aveau şi suprafeţe destul de reduse. Bugetul mediu necesar pentru închirierea unui apartament a fost de doar 350 euro/lună. O sumă similară este suficientă şi pentru un potenţial chiriaş interesat de zona Giurgiului. Apartamente ieftine pot fi găsite şi în cartierul Berceni din sectorul 4.

Sectorul 6 din vestul oraşului cuprinde, în schimb, unele dintre cele mai căutate cartiere din Bucureşti. Militari - Gorjului - Lujerului - Uverturii şi Drumul Taberei s-au aflat în ultimele 12 luni în topul preferinţelor celor care şi-au căutat un apartament de închiriat pe Imobiliare.ro. Centrul oraşului atrage, la rândul său, un număr semnificativ de potenţiali chiriaşi. Discutăm, de această dată, despre zona Victoriei - Romană - Universitate.

Cât costă chiria în cea mai scumpă zonă din Cluj-Napoca

Bugetul mediu necesar pentru închirierea unei garsoniere în Cluj-Napoca a crescut uşor în luna octombrie, dacă ne raportăm la situaţia din septembrie. Proprietarii le-au solicitat chiriaşilor suma de 335 euro/lună pentru o astfel de locuinţă.

Pentru un apartament cu 2 camere chiria s-a menţinut la un nivel similar cu cel din Capitală, respectiv de 500 euro/lună, în timp ce pentru un apartament cu 3 camere bugetul mediu necesar a ajuns la 650 euro/lună.

Cea mai scumpă zonă din Cluj-Napoca este Andrei Mureşanu. Un apartament aici costa în octombrie 700 euro/lună. Centrul oraşului este, la rândul său, destul de costisitor pentru chiriaşi. Proprietarii solicită, în medie, 650 euro/lună pentru un apartament cu o astfel de poziţionare privilegiată. Cu un buget de 625 euro/lună poţi închiria o locuinţă în zona Sopor care s-a dezvoltat semnificativ, în ultimul timp, pe segmentul rezidenţial nou.

La polul opus se află cartierul Mănăştur. Bugetul mediu necesar pentru achitarea chiriei lunare ajunge la doar 430 de euro în acest caz. Plăteşti cu doar câţiva euro în plus pe lună pentru un apartament în zona Bulgaria.

Interesul potenţialilor chiriaşi care şi-au căutat un apartament în Cluj-Napoca pe Imobiliare.ro s-a îndreptat, în special, spre cartierele Mărăşti, Gheorgheni şi Mănăştur.

Stagnare la nivelul pieţei din Braşov

Preţurile practicate pe piaţa închirierilor de locuinţe din Braşov au stagnat pe parcursul lunii octombrie. Proprietarii solicită pentru o garsonieră 300 euro/lună, iar pentru un apartament cu 2 camere 450 euro/lună. Persoanele interesate de locuinţe mai spaţioase trebuie să scoată din buzunar sume considerabil mai mari pentru a le obţine. Un apartament cu 3 camere poate fi închiriat în Braşov, în medie, cu 600 euro/lună.

Putem observa majorări pe plan local cuprinse între 15% şi aproape 19% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor analizate de Imobiliare.ro.

Cea mai scumpă zonă din Braşov este Calea Poienii. Chiriaşii care au vrut să se mute într-un apartament aflat aici au plătit în octombrie, în medie, 1.000 euro/lună. Prund-Şchei şi centrul istoric al oraşului dispun, la rândul lor, de unele dintre cele mai scumpe locuinţe scoase la închiriere pe piaţa locală.

Un apartament în zona Florilor-Craiter (Kreiter) costă, în schimb, doar 350 euro/lună, iar unul în zona Triaj-Hărman 390 euro/lună. Locuinţe ieftine de închiriat pot fi găsite şi în zona Gării.

Cel mai căutat cartier din Braşov pentru cei interesaţi de închirierea unei locuinţe este Tractorul. Acesta s-a dezvoltat accelerat pe segmentul rezidenţial nou în ultimii ani. Astra este un alt cartier popular în rândul celor care şi-au căutat un apartament în care să se mute cu chirie pe Imobiliare.ro rivalizând la acest capitol cu centrul istoric al oraşului.

Cele mai căutate zone din Constanţa pentru închirieri

Chiriile pentru apartamentele cu 2 şi 3 camere din Constanţa s-au majorat în luna octombrie. Dacă la începutul toamnei un chiriaş avea nevoie, în medie, de 430 euro/lună pentru a închiria o locuinţă cu 2 camere, în octombrie cheltuielile sale au crescut la 450 euro/lună. Un apartament cu 3 camere putea fi închiriat în septembrie cu 560 euro/lună. Luna trecută, se solicita pentru o proprietate similară suma de 600 euro/lună.

Majorările de pe piaţa locală a închirierilor ajung, în unele cazuri, să depăşească în ritm anual 22%.

Zona Faleză Nord este cea mai scumpă din oraş pentru chiriaşi. Proprietarii scot pe piaţă apartamente ce pot fi închiriate, în medie, cu 600 euro/lună. În centrul oraşului te poţi muta cu o chirie de circa 550 euro/lună. La polul opus se află zona industrială-CET unde chiriaşii plătesc doar 250 euro/lună.

Cel mai mare interes în rândul potenţialilor chiriaşi care şi-au căutat o locuinţă pe Imobiliare.ro în ultimul an a fost manifestat pentru apartamentele disponibile în zonele Tomis Nord-Badea Cârţan, Universitate (Capitol-Central) şi Faleză Nord.

Cea mai scumpă zonă din Iaşi este şi cea mai căutată

Proprietarii din Iaşi le-au cerut, în octombrie, chiriaşilor o sumă medie de 300 euro/lună pentru o garsonieră şi 400 euro/lună pentru un apartament cu 2 camere. În cazul apartamentelor cu 3 camere preţurile s-au majorat uşor luna trecută comparativ cu începutul acestei toamne. Dacă în septembrie aveai nevoie de un buget de 482 euro/lună pentru a închiria o astfel de locuinţă, în octombrie acesta se apropia de 500 euro/lună.

Cele mai scumpe zone din Iaşi sunt Copou - Sărărie, Moara de Vânt şi zona centrală a oraşului. Un apartament poate fi închiriat, în medie, cu 450 euro/lună.

Copou-Sărărie este, totodată, şi cea mai populară zonă din Iaşi pentru cei interesaţi de închirierea unei locuinţe, potrivit căutărilor efectuate pe Imobiliare.ro în ultimele 12 luni. Tătăraşi şi centrul oraşului atrag, de asemenea, privirile celor mai mulţi potenţiali chiriaşi.

Bularga a fost în octombrie cea mai ieftină zonă din Iaşi. Pentru a închiria o locuinţă în această parte a oraşului, un chiriaş a avut nevoie de doar 300 euro/lună. Cu 325 euro/lună găseşti apartamente de închiriat în zona Mircea cel Bătrân, iar cu 350 euro/lună în Galata.

Timişoara, cel mai accesibil oraş pentru chiriaşi

Garsonierele din Timişoara puteau fi închiriate, luna trecută, cu o sumă medie de 230 euro/lună. Proprietarii solicitau 360 euro/lună pentru un apartament cu 2 camere, cu 10 euro în plus faţă de septembrie. Cei care au avut nevoie de un spaţiu mai generos au scos din buzunar 420 euro/lună pentru o locuinţă cu 3 camere.

Zona Cetate, poziţionată ultracentral, a fost cea mai scumpă din Timişoara în privinţa chiriilor solicitate pentru apartamente pe parcursul lunii octombrie. Persoanele interesate de închirierea unei locuinţe aici trebuie să plătească, în medie, 450 euro/lună. Tipografilor o urmează în clasament, cu o chirie de 430 euro/lună.

Pentru un buget lunar de 400 de euro poţi închiria un apartament în zonele Torontalului - Bucovina, Aradului sau Braytim, conform datelor centralizate de Imobiliare.ro.

Cei interesaţi de locuinţe cât mai ieftine trebuie să-şi îndrepte atenţia spre zona Buziaşului unde un apartament putea fi închiriat în octombrie, în medie, cu 280 euro/lună. Proprietăţi la preţuri mai accesibile puteau fi găsite şi în zonele Calea Şagului şi Dâmboviţa.

Potenţialii chiriaşi care şi-au căutat în ultimul an un apartament pe Imobiliare.ro au manifestat un interes deosebit pentru proprietăţile aflate în zone precum Cetate, Complex - Stadion şi Aradului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb