ANALIZĂ "KEYSFIN": Economia României frânează în 2017

Jose Fierro
Macroeconomie / 10 ianuarie 2017

Economia României frânează în 2017

Consumul, grevat de fiscalitate şi inflaţie

Economia României va continua să crească în 2017, însă mai puţin decât a făcut-o anul trecut, pe fondul temperării consumului intern şi al riscurilor externe, relevă datele unui sondaj de opinie realizat de "KeysFin" în rândul unui eşantion reprezentativ de oameni de afaceri din toate sectoarele de activitate.

Barometrul privind aşteptările economice arată un optimism moderat pentru 2017, condiţionat de provocările de ordin fiscal-bugetar şi de evoluţia economică mondială, potrivit unui comunicat remis de "KeysFin".

"După un an 2016 în care consumul a fost principalul motor al creşterii economice de peste 4,1%, evoluţia economică din 2017 este privită în registru pozitiv, însă rezervat, de majoritatea investitorilor", precizează documentul.

Chiar dacă măsurile de relaxare fiscală, de la reducerea TVA la 19% la eliminarea mai multor taxe şi impozite, alături de creşterea salariului minim pe economie de la 1 februarie 2017, trebuie, teoretic, să stimuleze suplimentar consumul, compania de consultanţă business observă că cei mai mulţi oameni de afaceri sunt destul de circumspecţi privind continuarea ritmului accelerat de creştere economică.

Per ansamblu, 53% dintre managerii chestionaţi de "KeysFin" estimează o creştere a PIB-ului între 4-4,1%, 28% dintre ei văd o evoluţie între 4,2 şi 5%, în timp ce 13% cred că PIB-ul va creşte cu mai puţin de 4%. 6% dintre cei chestionaţi au evitat să răspundă, deoarece au considerat că în prezent, sunt prea multe necunoscute în descifrarea evoluţiei economiei din 2017.

Temperarea creşterii economice a fost semnalată şi de ultimele date publicate de Institutul Naţional de Statistică. În trimestrul trei, avansul economic s-a temperat la 4,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, după ce, în trimestrul anterior, PIB-ul creştea la nivel anual cu 6%.

Întrebaţi care sunt principalele provocări pentru 2017, cei mai mulţi manageri (62%) au prognozat o temperare a creşterii consumului, 43% s-au referit la incertitudinile legate de evoluţia economiei mondiale, 37% s-au referit la posibilele măsuri fiscale, iar 24% au indicat o potenţială creştere a inflaţiei. Investitorii au mai trecut la acest capitol, printre altele, evoluţia principalelor valute şi blocajul financiar persistent.

Analiştii de la KeysFin spun: "Temperarea consumului trebuie pusă în legătură directă cu stimulii fiscali. În 2016, cota generală a TVA a fost redusă de la 24% la 20%, iar cea la alimente a coborât la 9%. Măsurile s-au regăsit în consum, care a accelerat puternic. Scăderea cu un punct a TVA-ului de la 1 ianuarie 2017, creşterea salariului minim şi reducerile de taxe şi impozite promise de noul guvern însă, nu vor mai influenţa la fel de mult consumul".

Potrivit acestora, este destul de puţin probabil că apetitul de consum al românilor va mai atinge nivelul-record din 2016, mai ales şi că aşteptările inflaţioniste sunt semnificative.

"Creşterea salariului minim de la 1 februarie va pune presiune pe companii şi nu este exclus ca debuşeul să fie regăsit într-o creştere generală a preţurilor. Presiunile inflaţioniste vor fi accentuate şi de posibila creştere a importurilor, pe fondul ofertei limitate de pe plan intern", spun cei de la "KeysFin".

Potrivit analiştilor, rata inflaţiei în 2017 urmează atingă nivelul de 2-2,1%.

"KeysFin": Cei mai mulţi investitori estimează că moneda naţională va rămâne predictibilă în 2017

Cei mai mulţi investitori (76%) estimează că moneda naţională va rămâne predictibilă în 2017, potrivit barometrului privind percepţia investitorilor asupra mediului de afaceri. Euro va fi cotat între 4,45-4,55 lei, cu mici fluctuaţii în primăvară şi în toamnă. 22% văd moneda naţională peste pragul de 4,6 lei/euro, în timp ce restul au evitat să comenteze.

Cei mai mulţi investitori s-au declarat convinşi că BNR va reuşi să ţină moneda naţională în frâu şi că, din punct de vedere al riscului valutar, acesta va rămâne controlabil, dacă politica fiscal-bugetară a Guvernului şi evoluţiile externe se vor situa în limitele aşteptate.

Întrebaţi fiind ce măsuri le-ar solicita guvernanţilor în 2017, menite a asigura stabilitatea economică şi a impulsiona business-ul autohton, afaceriştii au vorbit în primul rând despre predictibilitate. "Un Cod Fiscal bătut în cuie, care să nu mai sufere modificări săptămânale", este principala cerinţă a investitorilor. Aceştia au mai invocat necesitatea reducerii birocraţiei în aparatul de stat şi a stimulării activităţii economice prin investiţii durabile, mai ales în infrastructură.

Analiştii "KeysFin" au mai spus: "Chiar dacă PIB-ul a crescut cu câte 8-9 miliarde de euro pe an, veniturile statului au rămas constante, la 23 de miliarde de euro. Presiunile de ordin fiscal şi salarial vor afecta puternic bugetul de stat, asta dacă nu se vor găsi soluţii de eficientizare a cheltuielilor bugetare. Guvernul va avea de ales între a face reforme, pentru a-şi putea onora promisiunile, sau a-şi extinde sursele de finanţare. De remarcat, în context, că, în ultimii 5 ani, autorităţile au împrumutat de la bănci echivalentul a 20 de miliarde de euro. Cam cât am împrumutat de la FMI şi BM pentru a ieşi din criză".

Aceştia afirmă că este nevoie de investiţii care să genereze oportunităţi de dezvoltare, în special în sectorul infrastructurii, sector care în prezent, "afectează competitivitatea României".

Construcţia de autostrăzi şi reabilitatarea reţelei de transport pe calea ferată "trebuie să devină prioritare", afirmă aceştia.

Oamenii de afaceri au evidenţiat şi necesitatea simplificării documentaţiei pentru accesul la fondurile europene, insistând pe găsirea unor mecanisme de stimulare eficiente, dar mai ales de control a modului în care sunt cheltuiţi banii de la Uniunea Europeană.

Riscurile externe, în prim plan

Dacă în barometrul de opinie anterior, realizat în iulie 2016, investitorii chestionaţi de "KeysFin" remarcau mai ales provocările de ordin intern, în ediţia de iarnă a acestuia, în prim-plan au revenit riscurile externe. Brexit-ul şi planurile noii administraţii Trump sunt cele mai des invocate de investitori, care remarcă, totodată, şi peisajul politic european, în care tonurile extremiste prind tot mai mult contur.

Din acest punct de vedere, analiştii subliniază: "Impactul alegerilor din Franţa, Germania şi Olanda alături de evoluţia economiei italiane, acolo unde riscurile bancare sunt în creştere, sunt în prim-plan în 2017. În discuţiile avute cu oamenii de afaceri, aceştia au invocat şi instabilitatea economică din China. În plus, principalul exportator al lumii ar putea fi afectat de măsurile protecţioniste promise de Donald Trump, care ar putea fi urmate şi de alte ţări".

Barometrul "KeysFin" privind economia românească a fost realizat în perioada 1-30 decembrie 2016, pe un eşantion reprezentativ de 150 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT etc.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. daca nu e corelata cu cresterea productiei va conduce la cresterea inporturilor iar cresterea economica ecomica va fi inGermania . Noi vom continua sa exportam muncitori care produc in exterior marfurile pe care le inportam>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb