ANPC a controlat peste 350 de operatori economici care comercializează încălţăminte, în toată ţara

T.B.
Miscellanea / 24 mai

ANPC a controlat peste 350 de operatori economici care comercializează încălţăminte, în toată ţara

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a derulat, în perioada, 22.04 - 26.04.2024, o serie de acţiuni de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea articolelor de încălţăminte, inclusiv la comerţul online, la nivelul întregii ţări, se arată într-un comunicat al ANPC, remis redacţiei. În ceea ce priveşte vânzarea directă, au fost controlaţi 353 de operatori economici, dintre care 322 au fost depistaţi cu diferite abateri. Au fost verificate produse în valoare de circa 5,4 milioane, iar cele cu nereguli, dintre acestea, au fost în valoare de 1,4 milioane lei.

Pentru deficienţele constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni, conform ANPC:

-245 amenzi contravenţionale în valoare totală de 835.000 lei

-121 avertismente

-oprirea definitivă de la comercializare a peste 6.000 de produse, în valoare de circa 43.000 lei

-oprirea temporară de la comercializare a aproximativ 28.000 de diferite produse, pentru deficienţe de informare.

Potrivit comunicatului, principalele abateri de la legislaţie au fost:

-nerespectarea regulilor de etichetare, mai exact:

✔etichetele nu au cuprins informaţii referitoare la cele trei părţi componente ale articolelor de încălţăminte precum şi compoziţia materialelor utilizate la producerea principalelor componente ale articolelor de încălţăminte

✔încălţămintea nu a avut pictogramele care reprezintă cele 3 părţi componente ale încălţămintei, respectiv: faţă; căptuşeală şi acoperiş de branţ; talpă exterioară,

✔încălţămintea nu a avut pictogramele corespunzătoare materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte, şi anume: piei cu faţă naturală, piei cu faţă corectată, materiale textile şi alte materiale

-nerespectarea regulilor privind modul de etichetare a articolelor de încălţăminte, mai exact:

✔informaţiile privind materialul clasificat, nu au fost afişate pe cel puţin unul dintre articolele de încălţăminte al fiecărei perechi (afişare care se realizează prin imprimare, lipire, ştantare sau ataşarea unei etichete);

✔etichetele nu au fost vizibile/bine aplicate şi accesibile, astfel încât să nu inducă în eroare consumatorul, iar pictogramele nu au fost suficient de mari, pentru ca informaţiile conţinute de acestea să fie uşor de înţeles

-nerespectarea regimului promoţiilor, nefiind îndeplinite condiţiile legale, şi anume: comparaţiile care se referă la o ofertă specială trebuie să indice, în mod clar şi neechivoc: data la care încetează oferta sau, dacă este cazul, faptul că oferta specială se referă la stocul de bunuri disponibil; data de începere a perioadei în care se aplică preţul special sau alte condiţii specifice, dacă oferta specială nu a început încă

-afişarea preţului produselor.

În ceea ce priveşte vânzarea online, au fost controlaţi 10 de operatori economici, dintre care 4 au fost depistaţi cu diferite abateri, informează sursa.

Pentru deficienţele constatate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancţiuni, transmite ANPC:

-3 amenzi contravenţionale în valoare totală de 11.000 lei

-3 avertismente

-4 măsuri de remediere a site-urilor.

Dintre neregulile constatate menţionăm:

-nerespectarea regimului promoţiilor

-deficienţe de informare referitoare la garanţia produselor şi la dreptul de retragere.

Sfaturi pentru consumatorii care achiziţionează articole de încălţăminte, potrivit ANPC:

●să achiziţioneze articole de încălţăminte numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea nevoie în cazul formulării unei reclamaţii;

●să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea unor articole de încălţăminte de sport care poartă numele unor mărci consacrate sau "asemănătoare" cu cele consacrate, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute;

●să examineze cu atenţie încălţămintea şi să probeze ambele articole de încălţăminte ale perechii alese, înainte de a lua decizia de cumpărare;

●să manifeste atenţie la faptul că încălţămintea trebuie să fie etichetată prin pictograme corespunzătoare celor 3 părţi componente ale încălţămintei (faţă; căptuşeală şi acoperiş de branţ; talpa exterioară) şi materialelor utilizate la producerea articolelor de încălţăminte, şi anume: piele cu faţă naturală, piele cu faţă: corectată, materiale textile şi alte materiale; etichetarea se face pe cel puţin unul dintre articolele de încălţăminte al fiecărei perechi şi se realizează prin imprimare, lipire, ştanţare sau ataşarea unei etichete; etichetarea trebuie să fie vizibilă, bine aplicată şi accesibilă, iar pictogramele trebuie să fie suficient de mari pentru ca informaţiile conţinute de acestea să fie uşor de înţeles;

●să citească şi să respecte instrucţiunile de întreţinere (forma de prezentare uzuală a acestor instrucţiuni este un prospect introdus în ambalajul de comercializare).

Conform reprezentanţiilor ANPC, "Recomandăm consumatorilor ca, înainte de a formula o reclamaţie, să se adreseze mai întâi operatorului economic, încercând o soluţionare amiabilă a problemei, iar în situaţia în care nu se ajunge la un rezultat, să formuleze o sesizare pe site-ul ANPC".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb