ANSVSA atenţionează asupra riscurilor în cazul achiziţionării produselor pescăreşti din locuri neautorizate

S.B.
Miscellanea / 23 aprilie 2021

ANSVSA atenţionează asupra riscurilor în cazul achiziţionării produselor pescăreşti din locuri neautorizate

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) atenţionează consumatorii asupra riscurilor pentru sănătatea publică în cazul achiziţionării produselor pescăreşti provenite din surse necunoscute sau din locuri unde nu sunt respectate condiţiile minime de igienă, având în vedere creşterea consumului de peşte şi produse din pescuit în această perioadă a Floriilor şi a Sărbătorilor Pascale, informează Agerpres.

Instituţia a transmis vineri într-un comunicat de presă o serie de recomandări pe care consumatorii ar trebui să le ia în considerare dacă vor să achiziţioneze şi să consume peşte şi produse din peşte.

Astfel, în cazul peştelui viu (crap, şalău, scrumbie, somn, păstrăv, etc.) cât şi în cazul crustaceelor (homari, creveţi, crab, etc) indiferent de modul lor de expunere (bazine, acvarii cu apă), acestea trebuie să prezinte semne de viabilitate, fiind interzisă comercializarea peştilor care au murit în bazine/containere.

În cazul produselor pescăreşti proaspete (peşte proaspăt, fileuri proaspete, etc.) consumatorii trebuie să aibă în vedere că acestea trebuie expuse la o temperatură apropiată de punctul de topire al gheţii. Dintre condiţiile esenţiale: carnea trebuie să aibă o culoare vie, să fie fermă şi elastică şi să nu exite mirosuri străine, etc.

În ceea ce priveşte produsele preparate (fileuri, rondele, trunchiuri de peşte etc), acestea trebuie să prezinte culoarea, fermitatea şi mirosul specific din care provin, nefiind admisă expunerea şi comercializarea fileurilor, rondelelor sau bucăţilor de peşte care prezintă o culoare a cărnii modificată sau miros modificat. De asemenea, în cazul icrelor de peşte neprelucrate, acestea trebuie să aibă un aspect uniform şi o culoare adecvată speciei de peşte de la care au fost obţinute şi nu trebuie să prezinte solzi, corpuri străine, mucegai sau mirosuri şi gusturi străine.

Potrivit ANSVSA, produsele pescăreşti congelate destinate comercializării sub formă de brichete sau congelate individual trebuie să aibă un aspect uniform, o culoare specifică, iar glazura de gheaţă trebuie să fie uniform repartizată, continuă şi transparentă. După decongelare, produsele trebuie să aibă proprietăţi organoleptice asemănătoare produselor proaspete fără gust, culoare sau miros modificate şi fără să prezinte paraziţi vizibili, recomandă ANSVSA.

"Nu este permisă expunerea şi comercializarea produselor congelate cu acumulări de gheaţă în exces sau cu glazura de gheaţă discontinuă, netransparentă şi cu un aspect murdar", spun reprezentanţii autorităţii.

Nu în ultimul rând, în cazul produsele pescăreşti procesate (peşte afumat, fileuri afumate, peşte marinat etc.), acestea trebuie expuse şi comercializate în condiţiile de umiditate şi temperatură stabilite de producători şi trebuie să prezinte proprietăţi organoleptice specifice tipului de produs.

În această perioadă, medicii veterinari monitorizează permanent modul în care se desfăşoară activitatea de obţinere, transport, depozitare şi comercializare a peştelui şi produselor din pescuit la nivelul unităţilor supuse controlului oficial şi în special la nivelul municipiului Bucureşti, unde vor fi efectuate controale la toţi operatorii economici care comercializează peşte şi produse din pescuit, în vederea punerii pe piaţă a produselor sigure.

"Call Center"-ului ANSVSA - 0800 826 787 - poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza orice nereguli sau suspiciuni privind nerespectarea condiţiilor de igienă stabilite de legislaţia din domeniul siguranţei alimentelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb