ANUL TRECUT FAŢĂ DE 2015 Deloitte: "Piaţa noastră de fuziuni şi achiziţii - în creştere cu 23%"

A.P.
Ziarul BURSA #Companii / 19 ianuarie 2017

Piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) din România este estimată la 3,4 - 4 miliarde de euro, în 2016, în creştere cu 23%, de la aproximativ 2,7 miliarde de euro în anul anterior, a declarat, ieri, Ioana Filipescu, partener consultanţă în fuziuni şi achiziţii în cadrul Deloitte România.

Domnia sa a precizat, citată de Agerpres: "Anul 2016 a fost unul extrem de bun în M&A, atât din punctul de vedere al volumului, între 3,4 şi 4 miliarde euro, dar şi ca număr de tranzacţii, valoarea medie a unei tranzacţii, dar şi prin numărul de tranzacţii mari. Sfârşitul de an a fost decisiv în evoluţia pieţei".

Potrivit datelor companiei, în România, în 2016 au fost realizate 85 de tranzacţii de peste 5 milioane de euro, şi trei mega-tranzacţii, de peste 500 de milioane de euro. Valoarea medie a unei tranzacţii a fost de 43 de milioane de euro.

Pe domenii, cele mai importante tranzacţii, după volumul total, s-au realizat în FMCG, în sumă de 856 de milioane de euro, urmat de oil&gas, cu un total al tranzacţiilor de 595 de milioane de euro, şi de retail, cu 533 de milioane de euro.

Potrivit Ioanei Filipescu, piaţa domestică este foarte slabă, iar tranzacţiile urmăresc curba de investiţi străine directe.

"Activitatea a crescut în perioada 2000 - 2008, din 2009 până în 2014 s-a prăbuşit şi apoi a început să crească. Anul 2015 a fost foarte bun, cu tranzacţii de 2,7 miliarde de euro. Este acesta un trend? Este greu de spus, pentru că este o piaţă mică", a mai spus Ioana Filipescu.

Pentru 2017, reprezentanţii Deloitte se aşteaptă la o piaţă de M&A de aproximativ 3 miliarde de euro, prin reducerea numărului de mega-tranzacţii. Ioana Filipescu mai spune că, anul acesta, am putea asista la mega-tranzacţii în domeniul financial-services sau în energie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb