APELE ROMÂNE: 30% din banii primiţi la rectificarea bugetară vor fi investiţi la acumularea Mihăileni, din judeţul Hunedoara

J.P.
Miscellanea / 29 septembrie 2020

30% din banii primiţi la rectificarea bugetară vor fi investiţi la acumularea Mihăileni, din judeţul Hunedoara

Administraţia Naţională "Apele Române" a primit credite bugetare suplimentare în valoare de 50 milioane de lei, din care aproape 30% au fost alocate pentru continuarea lucrărilor la acumularea Mihăileni, de pe râul Crişul Alb, din judeţul Hunedoara, conform news.ro.

"În cadrul rectificării din acest an, Administraţia Naţională Apele Române a primit credite bugetare suplimentare în valoare de 50 milioane de lei. Dintre acestea (adică aproape 30%), au fost alocate pentru obiectivul de investiţie Mihăileni, al cărui buget a fost majorat cu 14,9 milioane de lei. Aceste fonduri sunt necesare pentru continuarea lucrărilor la acumularea Mihăileni, de pe râul Crişul Alb, din judeţul Hunedoara", a inforrmat ANAR într-un comunicat.

Acumularea Mihăileni este o lucrare de amploare, realizată din surse bugetare, a cărei valoare totală de investiţie este de 162,84 milioane lei. La sfârşitul anului trecut, valoarea cumulată a lucrărilor realizate era de 100 milioane lei.

"Ca majoritatea lucrărilor hidrotehnice pe care le avem în administrare, şi acumularea Mihăileni va avea o funcţionalitate multiplă", precizează administraţia.

Astfel, odată finalizat, peste 30.000 de locuitori vor fi apăraţi de riscul inundaţiilor. Mai exact, este vorba despre locuitorii municipiului Brad, precum şi de obiectivele socio-economice din zonă care, în acest moment, sunt expuse riscului de inundaţii.

"Având în vedere frecvenţa ridicată a fenomenelor hidrometeorologice din aceste zone, prin construcţia acestui baraj, anual, ar putea fi evitate pagube potenţiale de natură socio-economică în valoare medie de peste 700.000 de euro. De aceea, reducerea riscului de inundaţii pentru judeţul Hunedoara va atrage noi investitori în zonă. Aceasta înseamnă apariţia unor noi locuri de muncă, dar şi noi oportunităţi pentru dezvoltarea unor proiecte de antreprenoriat", spun reprezentanţii ANAR.

În acelaşi timp, lucrarea va asigura necesarul pentru alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din Brad, Crişcior, precum şi a altor consumatori aflaţi în aval de baraj. De asemenea, se va constitui o sursă de apă pentru industria minieră din zonă. Mai mult, va avea şi un rol de producere a energiei electrice.

"Odată finalizată, această lucrare va aduce beneficii majore, atât pentru comunitate, cât şi pentru dezvoltarea socio-economică a zonei", mai arată administraţia.

După recepţia lucrării, acumularea Mihăileni va intra în patrimoniul Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb