Aproape 30.000 de cetăţeni străini au petrecut, la sfârşitul săptămânii trecute, la festivalul Untold, organizat la Cluj, se arată într-un comunicat publicat de de Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) pe site-ul instituţiei.
"Aproximativ 30.000 de cetăţenii străini au petrecut, în acest sfârşit de săptămână, în municipiul Cluj, la Untold Festival. Muzica de calitate, buna dispoziţie şi ospitalitatea românilor au fost câteva repere pe care străinii le-au avut în vedere când au ales România. Astfel, în cele patru zile de festival, poliţiştii de Imigrări au avut misiunea de a preveni încălcarea normelor legale din domeniul de competenţă. De asemenea, poliţiştii au participat, în sistem integrat, la acţiuni comune alături de celelalte forţe MAI, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale şi identificarea în regim de urgenţă a cetăţenilor străini, care ar fi putut să comită asemenea fapte, precum şi în luarea măsurilor ce se impun în vederea asigurării un climat de siguranţă publică. Poliţiştii de Imigrări clujeni au fost o prezenţă activă şi permanentă în zona interioară a festivalului, zonele adiacente, precum şi în zona Pieţei Unirii acolo unde era amplasată o scenă cu acces liber", se arată în comunicatul citat.
Potrivit celor de la IGI, în cele patru zile de festival, nu au fost înregistrate incidente în care să fie implicaţi cetăţeni străini.
La cea de-a doua ediţie a Festivalului Untold, care a avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 4 -7 august, au susţinut concerte peste 150 de artişti.