Asociaţiile de fermieri semnează o scrisoare deschisă pentru includerea agriculturii în rândul sectoarelor vizate de plafonarea preţului la energie, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.
"Fermierii noştri se află astăzi sub limita supravieţuirii. Seceta devastatoare, bolile animale (pesta porcină africană la porci, gripa aviară la păsări, scrapia la ovine), creşterile masive de preţuri la materiile prime şi la utilităţi (energie electrică, combustibil, gaz) i-au adus pe fermieri în pragul falimentului. Este o realitate tristă faptul că, fără măsuri urgente de susţinere din partea statului român, mulţi fermieri autohtoni vor fi nevoiţi să îşi închidă activitatea iar producţia naţională de carne - în special în ceea ce priveşte carnea de porc şi pasăre - este în pericol să dispară", se precizează în scrisoare.
Reprezentanţii asociaţiilor susţin că creşterile de preţ pentru consumatorul final (chiar şi mai mari decât cele actuale) vor fi inevitabile, consumatorul român nu va mai avea altă opţiune în afara produselor din import, iar piaţa naţională va depinde în întregime de sortimentele şi preţurile impuse de alte pieţe externe. O asemenea situaţie ar fi cu atât mai gravă cu cât se poate pune întrebarea: şi ce vor face alte ţari - care acum exportă produse alimentare - în eventualitatea unei crize alimentare? Vor mai permite acestea exportul de produse alimentare esenţiale precum carnea către diferite pieţe - cum ar fi România - sau aceste produse vor lipsi pur şi simplu?
Considerăm că, în această perioadă dominată de multiple tensiuni şi incertitudini, protejarea agriculturii ca şi sector care poate asigura siguranţa alimentară pentru populaţia ţării este de o importanţă strategică naţională.
Astfel, una dintre măsurile evidente solicitate cu insistenţă de către fermierii români şi care ar putea fi adoptată cu rapiditate de către factorii de decizie din România o reprezintă introducerea agriculturii în rândul sectoarelor pentru care se aplică recentele prevederi privind plafonarea preţului la energie electrică, arată sursa citată.
"Apreciem includerea industriei alimentare ca sector pentru care se aplică deja această plafonare, însă trebuie să ne întrebăm ce va putea procesa această industrie fără materia primă provenită din fermele româneşti?
Tocmai de aceea, având în vedere rolul fundamental al fiecărei ferme în ceea ce constituie lanţul securităţii alimentare, susţinem necesitatea aplicării plafonării preţului la energie electrică pentru toţi fermierii din agricultură, indiferent de dimensiunea şi amprenta economică a acestora", se mai arată în document.