David Popovici a cucerit prima medalie de aur pentru România la Jocurile Olimpice de la Paris. Cursa a fost una foarte strânsă, Popovici trecând în frunte pe ultimii centimetri ai cursei. Acesta este primul aur din istoria înotului masculin din ţara noastră. Timpul sportivului nostru a fost 1:44.72, la două sutimi după el venind britanicul Matthew Richards.
Imediat după ceremonia de decernare a medaliilor, David Popovici, noul campion olimpic la 200 metri liber a declarat: "Nu mi-a păsat de medalie. Aşa am câştigat-o. Nu acesta este obiectivul. Obiectivul este să te simţi bine. Vii la Jocurile Olimpice să concurezi cu cei mai buni din lume. E un privilegiu doar să fii aici. Tocmai că nu am luptat pentru medalie, am reuşit să o câştig. A fost o luptă de câini, fix aşa o descriu. Pe ultimii 50 de metri, îl vedeam pe american că este în faţa mea, ştiam că neamţul e undeva în stânga mea. Văzusem că plecase tare. Chiar dacă nu te uiţi la ei, îi simţi acolo respirându-ţi în ceafă. Ştiam că sunt acolo şi nu mi-am permis nicio secundă să o las moale. Am făcut cursa pe care o doream. Chiar dacă nu acesta era obiectivul, mă bucur pentru medalie. Mi-am dat seama când am atins plăcuţa pentru că au nişte lumini. Dacă atingi primul, vezi doar o lumină. Au fost lacrimi de bucurie în tribune, şi la mine au fost.
Nu sunt cel mai deschis om, dar am plâns şi eu când am dat primul interviu. Inclusiv pe podium m-am abţinut. Am visat la acest moment, la 11 ani tortul meu a fost cu Jocurile Olimpice de la Tokyo. Eu de la 11 ani ştiam că îmi doresc să ajung la Jocuri.
Dacă eu am reuşit, un băiat crescut în Titan - Pantelimon, complet obişnuit, absolut oricine poate. Prin determinare, perseverenţă şi multă muncă. Aş vrea să profit de ocazie şi să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut".
Menţionăm că anterior finalei, Popovici a spus că atmosfera din arenă îl copleşeşte, dar îl şi motivează: " M-am calificat în finală şi primul, deşi nu a fost uşor. Publicul e incredibil, am mai fost la Jocurile Olimpice, dar în pandemie nu era public şi mă bucur că acum văd şi eu ce înseamnă publicul de la Jocurile Olimpice. Înotul a umplut un stadion, pentru că nu e o sală aici, e un stadion. Atmosfera mă şi copleşeşte, mă şi emoţionează, mă impulsionează, înotând aici simţi că trăieşti. E o frică, dar frica asta te face să simţi că trăieşti cu adevărat!".
David Popovici s-a calificat în finala probei de 200 m liber din cadrul competiţiei de înot de la Jocurile Olimpice cu cel mai bun timp al semifinalelor 1:44.53.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2024, 21:57)
Bravo David Popovici!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2024, 04:15)
Un integ podim care a incaput doar in 7 sutimi, cu David in frunte!
O cursa smart. Si-a dramuit fortele si a fortat pe ultima lungime.
Sa ne asteptam ca la 100 sa conduca si castige cap coada.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2024, 12:02)
A fost smart, si la final, le-a tras-o. Dar era cat pe ce. A spus, David, a fost o cursa ca-ntre caini. Ei atunci bine ca baiatul nostru a fost alpha dog. Top dog in Paris.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2024, 09:10)
Tot respectul si stima,ptr. David Popovici,
in conditiile in care statul roman nu sprijina "de loc"
sportul romanesc in general,dar ptr. cadouri de miliarde
de $ la comanda are bani berechet de cheltuit
4. Toata stima si respectu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.07.2024, 11:58)
Toata stima si respectu dar ar trebui sa fim mai putin patetici, ca romani, atunci cand comentam evenimente sportive.
Idem si cu fotbalul unde valoare zero dar galerie multa.