AURSF solicită o amplă dezbatere naţională privind viitorul pensiilor administrate privat

G.B
Miscellanea / 17 ianuarie 2022

Alin Iacob, Preşedinte AURSF

Alin Iacob, Preşedinte AURSF

Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a luat cunoştinţă despre apariţia în spaţiul public, în contextul aplicării diferitelor masuri cuprinse în PNRR, a intenţiei de promovare în regim de urgenta a unui proiect care vizează reglementarea plaţii pensiilor administrate privat (Pilonul II şi Pilonul III), conform unui comunicat remis redacţiei.

"Consideram extrem de important, în ciuda faptului că nu am fost consultaţi până acum de cei care lucrează la fundamentarea unei legi necesare, îndelung amânate, dar care trebuie în mod obligatoriu să tina cont de interesele participanţilor, să facem publice câteva idei de baza despre acest subiect", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii AURSF susţin că trebuie să se înţeleagă foarte bine că eliminarea posibilităţii de încasare integrala a sumei acumulate în patrimoniul personal al fiecărui participant nu este o varianta acceptabila pentru participanţi. Aceştia trebuie să aibă dreptul să opteze între încasarea banilor integral, la momentul pensionarii, respectiv încasarea unei pensii pe o perioada de timp determinata, convenita de comun acord împreună cu viitorul plătitor al pensiei private sau a unei pensii viagere.

Desigur, vor putea exista diferenţe, inclusiv în zona impozitării, pentru cei care vor opta pentru una sau alta dintre soluţii. Însă opţiunea libera şi asumata a participantului este temelia pe care trebuie să se aşeze construcţia viitoarei legi privind plata pensiilor administrate privat.

De asemenea, cu excepţia cazului în care participantul optează pentru o pensie viagera, pariind pe faptul că vă trai mai mult decât media speranţei de viaţă din Romania, şi îşi asuma astfel în mod conştient să renunţe la proprietatea sumelor acumulate în contul sau de pensie privata, în toate celelalte situaţii, inclusiv în cazul în care participantul încetează din viaţă în perioada plaţii pensiei pe perioada determinata, convenita de comun acord cu plătitorul pensiei, toţi banii ramaşi trebuie să ajungă la moştenitorii legali sau testamentari ai participantului, care să poată fi încasaţi integral şi nu prin intermediul unui transfer în conturile lor de pensie administrata privat, potrivit sursei citate.

În plus, în perioada în care banii vor fi administraţi de plătitorul pensiei, fondurile deţinute vor trebui investite, pentru a produce în continuare randamente pentru participanţi, însă doar în plasamente cu grad redus de risc, pentru a garanta plata pensiei participantului.

"Consideram că este nevoie de o ampla dezbatere naţională, cu participarea tuturor stakeholderilor, dar în special a celor care reprezintă participanţii, pe viitorii beneficiari de pensii, pentru realizarea unei legi de plata a pensiilor private care să răspundă tuturor exigentelor şi în care să se regăsească interesele acestora. De asemenea, în cadrul acestei dezbateri trebuie identificate şi masuri prin care sumele reţinute în mod incorect în ultimii 4 ani din venitul brut al participanţilor să fie compensate corespunzător", afirma Alin Iacob, preşedintele AURSF.

AURSF a solicitat în mod constant păstrarea echivalentului vechii contribuţii de 5,1%, prin majorarea procentului de contribuţie de la 3,75% (cât este în prezent) la 4,25% (cât ar fi trebuit să fie, pentru a nu îi prejudicia pe participanţi fata de situaţia anterioara), însă solicitările organizaţiei au fost ignorate de cei chemaţi să adopte decizii în acest sens.

Potrivit AURSF, 0,5% din salariul brut al fiecărui participant este deturnat luna de luna din patrimoniul personal al participantului în bugetul de pensii publice.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Frustrat copiaza si ea tot ce prinde din zbor.

    Unde creier nu e, nimic nu e 

    Pilonul II de pensii va fi dezastruos pentru Romania. Orium ar fi banii ar trebui primiti toti odata de catre titular. Fondurile de pensii sa lase smiorcaitul ca primesc destui banii din comisioane, nu trebuie sa mai primeasca si pe perioada cand suntem la pensie.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb