Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis indecis şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,06%, atingând valoarea de 24.063,35 puncte, în timp ce BET-C, indicele compozit al pieţei, a coborât, la rândul său, la 2.893,18 puncte, în urma unui declin de 0,09%.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,10%, fiind cotat la 5.403,60 puncte.