Blaga: Guvernul va sprijini înfiinţarea de noi locuri de muncă

F.A
Politică / 6 februarie 2009

Guvernul va încuraja orice investiţie care aduce locuri de muncă în România, a declarat, joi seară, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, la inaugurarea noului sediu al reprezentanţei firmei MAN de la Sibiu.

Ministrul a afirmat că se numără printre cei care apreciază aceste camioane, mai ales pentru că tatăl său a lucrat la MAN.

"Indirect şi personal mă leagă unele lucruri de MAN. Am vizitat uzina acum patru ani împreună cu tata. Tata a lucrat în anii 70, când România a trimis 20.000 de oameni să se specializeze la MAN", a mărturisit ministrul Blaga.

Acesta a spus că îi plac parneterii germani şi că guvernul va încuraja orice investiţie care aduce locuri de muncă în România.

"Partenerii germani mie îmi sunt pe plac. Cred că lucrul va fi făcut şi aici nemţeşte. Vă asigur de tot sprijinul guvernului României pentru orice fel de investiţie care aduce locuri de muncă", a precizat Blaga.

MHS Truck & Bus, importatorul general MAN de vehicule comerciale, a inaugurat, joi seara, un nou sediu în Zona Industrială Vest din municipiul Sibiu, care va cuprinde, alături de service şi zona de birouri, depozitul central de piese pentru MAN România, conform unui comunicat de presă al companiei.

Aproape o sută de sibieni vor lucra în noul sediu, care are o suprafaţa de 23.400 de metri pătraţi, cu un service cu opt linii de lucru: trei de reparaţii şi inspecţii, trei pentru tinichigerie şi vopsitorie, una de diagnostic şi una pentru autobuze/autocare. Construit pe 2.855 de metri pătraţi, noul service corespunde tuturor standardelor MAN. La acesta se adaugă 500 de metri pătraţi alocaţi birourilor şi 3.000 de metri pătraţi pentru depozitul pe trei niveluri, special proiectat pentru a putea deservi toate centrele de service MAN din România. În plus, noul sediu MHS Truck & Bus din Sibiu găzduieşte centrul de vânzări şi service pentru vehicule comerciale second hand.

"Prin deschiderea acestui nou sediu, MHS Sibiu Truck & Bus doreşte să vină în întâmpinarea clienţilor săi existenţi şi a celor potenţiali, oferindu-le întreaga gamă de servicii specifice domeniului: consultanţă, vânzări, întreţinere, inspecţie, reparaţie, atât pentru autocamioane, cât şi pentru autobuze şi autocare. Investiţia noastră, în valoare de 6,5 milioane de euro, respectă toate standardele europene şi permite efectuarea de servicii precum verificarea frânelor şi a direcţiei, inspecţii finale, verificarea emisiilor de gaze sau tinichigerie şi vopsirea caroseriei", a declarat, joi, Michael Schmidt, preşedintele MHS Truck & Bus.

Ultimii ani au marcat dezvoltarea reţelei de service MAN, care include, în prezent, nouă centre, acoperind întreg teritoriul ţării: MHS Truck & Bus (Militari) - Bucureşti, MHS Otopeni Truck & Bus - Bucureşti, MHS Braşov Truck & Bus, MHS Timişoara Truck & Bus, MHS Sibiu Truck & Bus, Gig Impex - Oradea, Trado Motors - Iaşi, Panauto - Piatra Neamţ şi Alicomtex Slatina.

Pentru 2009, sunt planificate inaugurări de noi sedii, în Cluj şi Bacău.

MHS Truck & Bus este importatorul general al celor mai de succes vehicule comerciale ale companiei MAN. Ultimii doi ani au marcat o dezvoltare notabilă a reţelei MHS Truck & Bus şi primirea de distincţii pentru camioanele MAN.

În anul 2008, numărul de autovehicule comerciale MAN vândute în România s-a ridicat la peste 2.000, din care 1.825 noi şi 150 second hand, la care se adaugă şi 62 de autobuze/autocare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Este important ca Guvernul sa adopte masuri concrete de stimulare. De exemplu sa scada contributiile pentru angajatori si angajati si nu sa le creasca, cum este situatia in prezent.

    Aceasta majorare este foarte prost primita de marii angajatori si din motivul ca le da peste cap bugetele deja facute si le mareste cheltuielile cu personalul in conditiile crizei.

    Nu este tocmai o masura de stimulare a infiintarii de noi locuri de munca, ba chiar ar putea avea un efect contrar. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb