Cu o experienţă de peste 20 de ani în poziţii de management, Bogdan Dobre a preluat funcţia de CEO Holcim România & Market Head Moldova începând cu 1 ianuarie 2021. Acesta îl va înlocui pe Horia Adrian, care a condus operaţiunile locale în ultimii trei ani, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Bogdan este alături de Holcim România încă din anul 2000, fiind unul dintre primii angajaţi ai companiei. În tot acest timp, el a ocupat funcţii precum cea de Director Comercial (2013-2020), de Director al Diviziei Betoane şi Agregate (2011-2013), de Manager Naţional de Vânzări Ciment (2002-2011), contribuind decisiv la rezultatele companiei, precum şi la dezvoltarea de noi oportunităţi de creştere şi inovare a afacerilor Holcim în România.
Strategia pe care a propus-o şi a implementat-o a permis crearea unor parteneriate solide şi de durata între Holcim şi clienţii săi.
"Mă bucură şi, în acelaşi timp, mă responsabilizează faptul că preiau această funcţie, după 20 de ani în care am construit împreună cu colegii mei un business performant. Îi mulţumesc lui Horia pentru tot ceea ce a realizat. Eforturile sale s-au concretizat într-un progres vizibil al operaţiunilor Holcim atât la nivel local, cât şi la nivel regional. Voi continua în direcţia dezvoltării business-ului nostru din România şi Moldova, adaptându-ne constant la provocările pieţei materialelor de construcţii, aflate în continuă transformare. În acest fel, vom putea răspunde în continuare nevoilor clienţilor noştri, oferind soluţii performante şi integrate", a declarat Bogdan Dobre, noul CEO al Holcim România & Market Head Moldova.