Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au fluctuat ieri, ca urmare a anunţului privind creşterea peste aşteptări a indicelui privind sectorul industrial şi cel al serviciilor din zona euro, respectiv al celui referitor la rezultatele sub aşteptări ale "Apple" Inc.
Titlurile companiei aeriene britanice low-cost "EasyJet" Plc au urcat cu 5%, la 897,5 pence. Vânzările operatorului de transport au sporit cu 9,2% în perioada octombrie - decembrie 2012, la 833 milioane de lire sterline (1,3 miliarde dolari), comparativ cu 763 de milioane de lire în perioada similară din 2011.
Acţiunile "Ryanair Holdings" Plc, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, au crescut cu 2,9%, la 5,41 euro.
Acţiunile "Banca Monte dei Paschi di Siena" SpA din Italia s-au depreciat cu 7%, la 23,61 eurocenţi. Banca centrală a Italiei a informat că va analiza documentele privind tranzacţiile financiare pe care "Monte Paschi" le-a ascuns de autorităţile de reglementare.
Titlurile "Commerzbank" AG, a doua mare bancă germană, au câştigat 1%, ajungând la 1,64 euro. Banca va concedia între 4.000 şi 6.000 de angajaţi în următorii patru ani, în vederea reducerii cheltuielilor şi atingerii ţintei de profit.
Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au crescut cu 1,4%, la 36,05 euro.
Acţiunile "Barclays" Plc, a doua mare bancă britanică, s-au apreciat cu 0,5%, la 297,5 pence. Instituţia de credit vrea să elimine cel puţin 15% din posturile de la divizia de investment banking din Asia, conform unor surse apropiate situaţiei, citate de presa internaţională.
Titlurile producătorului finlandez de telefoane mobile "Nokia" Oyj au scăzut cu 11%, la 3,12 euro. Compania opreşte plata dividendelor pentru prima oară în ultimii 143 de ani, în condiţiile în care se confruntă cu pierderi.
Acţiunile "ArcelorMittal", cel mai mare grup siderurgic din lume, au coborât cu 0,2%, la 13,38 euro. Compania va închide definitiv şase instalaţii de producţie şi finisare a oţelului din regiunea Liege din estul Belgiei, măsură care va afecta 1.300 de anagajaţi.
La ora 16.45 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 6.237,17 puncte, FTSE MIB al celei din Milano - cu 0,4%, la 17.645,84, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,2%, la 7.723,59.
• Oscilaţii în SUA
Acţiunile de pe pieţele americane au fluctuat ieri. Pieţele au fost influenţate de rezultatele sub aşteptări anunţate miercuri de "Apple", dar şi de scăderea neaşteptată a solicitărilor de ajutor de şomaj.
Titlurile "Apple", producătorul aparatelor iPhone şi iPad, au scăzut cu 11%, la 458,72 dolari. Compania a consemnat, în trimestrul al patrulea din 2012, cea mai lentă creştere a profitului din 2003 până în prezent.
Tot în sectorul echipamentelor de telefonie, acţiunile "Motorola Solutions" Inc. au urcat cu 1,1%, la 59,21 dolari.
La ora 09.50, indicele Standard & Poor's 500 a crescut cu 0,01%, la 1.494,93 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 13.823,33, Nasdaq Composite a scăzut cu 0,4%, la 3.131,94.
• Asia, în declin
Cele mai multe dintre acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut ieri, după ce "Apple" a raportat vânzări dezamăgitoare, iar Coreea de Nord a ameninţat cu un test nuclear. Acţiunile companiilor nipone au urcat pe fondul deprecierii yenului raportat la dolar.
Titlurile "AAC Technologies Holdings" Inc., companie chineză care produce speakere pentru "Apple", s-au depreciat cu 6% pe piaţa din Hong Kong, la 28,20 dolari HK, iar cele ale "Ibiden" Co. din Japonia, de asemenea funizor pentru compania americană, cu 4,7%, la 1.248 yeni.
Acţiunile "Hon Hai Precision Industry" Co., societate taiwaneză care asamblează produse "Apple", au coborât cu 2,9%, la 82,50 dolari taiwanezi, iar cele ale "Foxconn International Holdings" Ltd., producător de telefoane mobile pe bază de comandă, cu 5,6%, la 3,38 dolari HK.
Titlurile companiei auto indiene "Tata Motors" Ltd. au pierdut 6,3%, ajungând la 293,45 rupii. Profitul diviziei "Jaguar Land Rover" Plc aparţinând acestei societăţi pare că a stagnat în cel de-al treilea trimestru fiscal.
Acţiunile "Hyundai Motor" Co., cel mai mare constructor auto sud-coreean au scăzut cu 4,6%, la 208.000 woni, iar cele ale rivalului mai mic "Kia Motors" Corp. - cu 3,5%, la 52.300 woni.
Acţiunile "Toyota Motor" Corp., companie auto japoneză care obţine peste 25% din vânzări în America de Nord, au urcat cu 2,2%, la 4.245 yeni, iar cele ale "Sony" Corp., exportator nipon de electronice de consum, cu 1,9%, la 1.189 yeni.
Titlurile "Lenovo Group" Ltd., producător chinez de computere personale, au crescut cu 6,6%, la 8,43 dolari HK, în urma apariţiei informaţiei potrivit căreia operaţiunile smartphone din cadrul companiei au devenit profitabile.
Indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a scăzut cu 0,2%, la 23.598,90 puncte, Taiex al pieţei din Taiwan - cu 0,6%, la 7.695,99, Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,3%, la 10.620,87.