Bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, investitorii fiind atenţi în continuare la rezultatele financiare ale companiilor, dar şi la evoluţiile legate de pandemia de coronavirus.
• Euronext Amsterdam
- Titlurile băncii olandeze ABN Amro NV s-au apreciat cu 8%, la 8,74 euro la ora locală 15.50. ABN a raportat un profit peste aşteptări pentru cel de-al doilea trimestru din 2020, anunţând totodată că va renunţa la anumite operaţiuni destinate sectorului materiilor prime, în cadrul unei restructurări mai ample a băncii.
- Indicele AEX a urcat cu 1%, la 571,14 puncte la ora 15.53.
• Deutsche Börse
- Acţiunile E.ON SE, cel mai mare grup german de utilităţi, au coborât cu 0,8%, la 9,85 euro al ora 15.55. E.ON şi-a redus estimările privind rezultatele sale financiare din acest an, deoarece pandemia de coronavirus a afectat diviziile sale de reţele şi de retail, în trimestrul al doilea.
Compania aşteaptă un profit operaţional ajustat între 3,6 şi 3,8 miliarde de euro, faţă de 3,9 - 4,1 miliarde de euro, cât previzionase anterior.
- În acelaşi sector, titlurile RWE AG au consemnat un avans de 1,2%, la 33,38 euro la ora 15.58.
- Indicele DAX a crescut cu 0,4%, la 12.999,29 puncte la ora 15.58.
• New York Stock Exchange
Pieţele din SUA au crescut ieri, în deschidere, investitorii salutând informaţiile legate de un vaccin împotriva coronavirus.
- Titlurile producătorului de bunuri de larg consum Johnson & Johnson (J&J) au urcat cu 0,7%, la 147,99 dolari la ora locală 09.51. Compania ar putea produce anul viitor un miliard de doze din vaccinul său potenţial pentru Covid-19, dacă acesta se va dovedi de succes, conform unui director al J&J.
- La ora 09.53, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 0,7%, la 27.870,37 puncte, S&P 500 - cu 1%, la 3.365,30.
• Nasdaq
- Acţiunile Liberty Global Plc au urcat cu 4,2%, la 22,97 dolari la ora 09.55. Compania de telecomunicaţii a anunţat că va prelua Sunrise Communications Group AG într-o tranzacţie care evaluează societatea elveţiană la 6,8 miliarde de franci (7,43 miliarde de dolari).
- Titlurile producătorului de maşini electrice Tesla Inc. au câştigat 6%, ajungând la 1.457 dolari la ora 09.56. Tesla a anunţat că îşi va splita acţiunile la un raport de 5/1, ca să le facă mai atractive pentru investitorii de retail.
- Acţiunile Facebook Inc. au urcat cu 6,2%, la 1.460,08 dolari la ora 09.59. Reţeaua de socializare online a anunţat marţi o nouă politică prin care va împiedica publisherii americani cu legături politice să ruleze reclame prezentate drept ştiri, în contextul în care în SUA vor avea loc alegeri prezidenţiale în luna noiembrie.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 1,6%, la 10.954,33 puncte la ora 09.59.
• Sanghai Stock Exchange
Bursele din Asia au urmat un curs mixt şi ieri, în condiţiile în care Rusia a anunţat că a aprobat un vaccin împotriva coronavirus.
- Acţiunile China Construction Bank Corp. s-au apreciat cu 0,2%, la 6,21 yuani, cele ale Agricultural Bank of China Ltd. - cu 0,3%, la 3,24 yuani, deşi banca centrală de la Beijing a anunţat că a scăzut creditarea din ţară peste aşteptări în luna iulie.
- Indicele Shanghai Composite a coborât cu 0,6%, la 3.319,27 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile producătorului de aur Evolution Mining Ltd. s-au depreciat cu 5,3%, la 5,54 dolari australieni, cele ale rivalului Newcrest Mining Ltd. - cu 3,2%, la 34,10 dolari australieni, pe fondul declinului cotaţiei metalului galben. De menţionat că Evolution Mining şi-a suspendat operaţiunile de la mina Red Lake Gold din Canada, din cauza ameninţării pe care o reprezintă un incendiu forestier din apropierea sa.
- Acţiunile Commonwealth Bank of Australia au coborât cu 0,5%, la 74,34 dolari australieni, după ce instituţia de credit a raportat scăderea cu 11% a profitului său net în anul fiscal 2020 şi a informat că şi-a constituit provizioane de 2,5 miliarde de dolari australieni pentru pierderile din creditele neperformante.
- În acelaşi domeniu, titlurile National Australia Bank Ltd. au urcat cu 2,2%, la 18,28 dolari australieni, cele ale Westpac Banking Corp. - cu 2,3%, la 18,19 dolari australieni.
- Indicele S&P/ASX 200 a pierdut 0,1%, ajungând la 6.132 puncte.