BVB Acţiunile Hidroelectrica - pe prima treaptă în topul rulajului

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 5 februarie

Acţiunile Hidroelectrica - pe prima treaptă în topul rulajului

Creşteri pentru majoritatea indicilor

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut în mare parte creşteri, în sesiunea de tranzacţionare de vineri, în ton cu aprecierile uşoare din pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a urcat cu 0,12%, la 15.641 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un avans de 0,3%, până la 2.962 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 67,2 milioane lei, sub media zilnică a anului, de 85,3 milioane lei, aproape 90% din rulaj provenind din schimburile cu acţiuni.

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au cumulat un rulaj de 23,1 milioane lei, titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică încheind ziua în creştere cu 0,79%, la preţul unitar de 128,1 lei.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au stagnat, la preţul de 0,5875 lei, în condiţiile unor schimburi de şase milioane lei.

Acţiunile Aquila (AQ) s-au apreciat cu 6,28%, până la preţul de 1,1 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,6 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au cumulat un rulaj de 3,6 milioane lei, acţiunile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 1,77%, la preţul unitar de 17,72lei.

În piaţa "deals" a fost realizată o tranzacţie cu acţiuni Bittnet Systems (BNET), în valoare de 0,75 milioane lei, la preţul unitar de 0,27, cu 2,88% sub referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea (FP), a avut un recul de 0,34%, la 57.802 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un avans de 0,41%, până la 1.137 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a urcat 0,24%, până la 1.039 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Comcm" (CMCM): +14,55%

2. "UCM Reşiţa" (UCM): +14,29%

3. "Electrocontact" (ECT): +7,29%

4. "Aquila" (AQ): +6,28%

5. "Prefab" (PREH): +5,36%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Chimcomplex" (CRC): -6,22%

2. "Ropharma" (RPH): -3,88%

3. "Socep" (SOCP): -3,36%

4. "Electromagnetica" (ELMA): -1,94%

5. "BRD-Groupe Societe Generale" (BRD): -1,77%

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. da tot pupa h2oul asta..

    si cand comenturi cretine anunta de uraniu si voi nimic?! 

    nici acum … nimic…. nimic….  

    nici de snn nimic….. 

    s c c r e t 

    1. Care-i faza cu snn?

      in uraniu nici nu stiu cum poti investi man, asa ca mai lasa-ne. n-are futures, la noi n-are nimic deci pas. si oricum e greu sa investesti pe futures, din cauza contango ului, de exemplu la gaz e asa.

      la h2o arata ca un countertrend rally, adica fa comparatia cu snn si vei vedea ca doar foamea de dividend a crescut pretul, dar scaderea pretului la curent e asteptata. si normal, e dublu fata de ce a fost in 2019, si consumul e mai mic, si productia creste din noile investitii in solare. nu mai spun ca in germania e cu 40% mai jos decat Romania!! franta la fel. ungaria -20% etc, nu am gasit date pt toata zona. 

      i-a de aici my friend cu uranium

      Yellow Cake PLC 

      LON: YCA

      o da la eps 0,34 si pret 750 per 2200 cred ca zic PAS

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb