Camera Deputaţilor aprobă audierea lui Ciorbea asupra Legilor Justiţiei

F.B.
Politică / 23 octombrie 2018

Victor Ciorbea (Sursa foto: Twitter)

Victor Ciorbea (Sursa foto: Twitter)

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor a Camerei Deputaţilor a decis astăzi să-l cheme la audieri pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pe tema ordonanţei privind legile justiţiei de îndată ce acesta se întoarce din vacanţă.

Deputatul Cătălin Nechifor, membru al Pro România, a precizat pe Facebook că a făcut această propunere, care s-a aprobat în şedinţa comisiei.

"Având în vedere controversele create în spaţiul public, referitoare la OUG 92/2018 privind modificările la legile justiţiei şi la situaţia creată de plecarea Avocatului Poporului în concediu, am solicitat invitarea domnului Victor Ciorbea şi s-a aprobat acest lucru, în Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, de îndată ce Avocatul Poporului se va întoarce din vacanţă", a explicat Cătălin Nechifor.

Săptămâna trecută, Parchetul General, PNL şi USR i-au solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională în legătură cu unele prevederi din ordonanţa de urgenţă care modifică legile justiţiei. Victor Ciorbea, care se află în concediu, a susţinut că nu a delegat către adjuncţii săi atribuţia de sesizare a Curţii Constituţionale deoarece instituţia Avocatul Poporului este o autoritate publică unipersonală, autonomă şi independentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb