CCR a amânat pentru săptămâna viitoare dezbaterile privind numirea lui Iordache la şefia Consiliului Legislativ

G.U.
Politică / 4 noiembrie 2020

CCR a amânat pentru săptămâna viitoare dezbaterile privind numirea lui Iordache la şefia Consiliului Legislativ

Curtea Constituţională a României a amânat, astăzi, pentru 11 noiembrie, dezbaterea sesizărilor PNL şi USR privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ, conform Agerpres.

De asemenea, CCR a amânat pentru 11 noiembrie şi sesizările celor două formaţiuni în legătură cu numirea lui George Edward Dircă în funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.

Liberalii au depus, pe 22 octombrie, sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea deputatului PSD Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ.

În sesizarea semnată de liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, se arată că hotărârea Parlamentului încalcă principiul legalităţii, prevăzut de Constituţie.

Liberalii precizează că, potrivit Legii 73/1993, preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii de secţii se numesc prin votul majorităţii senatorilor şi deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza a trei propuneri ale Birourilor permanente pentru fiecare funcţie, cu avizul Comisiilor juridice reunite. Astfel, aceştia afirmă că, în contextul în care Florin Iordache a primit 185 de voturi favorabile, nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de lege - 234 de voturi, pentru ca acesta să fie numit preşedinte al Consiliului Legislativ, informează Agerpres.

Liberalii afirmă că hotărârea Parlamentului în acest caz este neconstituţională, deoarece Florin Iordache nu îndeplineşte condiţia privind buna reputaţie profesională şi morală prevăzută de Legea 73/1993, amintind că acesta a promovat în calitate de ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu OUG 13/2017 şi proiectul privind amnistia şi graţierea.

"Conduita publică, din anul 2017, a domnului Florin Iordache a generat revoltă publică incompatibilă cu dispoziţia legală care solicită candidatului la funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ o bună reputaţie morală", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.

Liberalii invocă în sesizare şi încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în raport cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea 73/1993. Aceştia arată că la dosarul de candidatură nu a fost depus un document care să ateste că Florin Iordache a renunţat la calitatea de membru al PSD.

Plenul Parlamentului a decis, marţi, numirea lui Florin Iordache în funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ. Iordache a fost numit în funcţie cu 185 de voturi pentru şi 43 contra.

În funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare din cadrul Consiliului Legislativ a fost numit senatorul USR George Edward Dircă. În favoarea acestuia au votat 174 de parlamentari, iar împotrivă - 17.

Votul a fost secret, cu buletine.

Tot pe 23 octombrie, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat că Grupul parlamentar USR a sesizat separat de PNL Curtea Constituţională pentru invalidarea numirii lui Florin Iordache în fruntea Consiliul Legislativ, dar şi cu privire la Hotărârea Parlamentului 30 /2020 privind numirea lui George Edward Dircă in funcţia de preşedinte al Secţiei de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a Consiliului.

Funcţia de preşedinte al Consiliului Legislativ a rămas vacantă după demisia lui Şerban Iliescu, iar Secţia de evidenţă oficială a legislaţiei şi documentare a rămas fără şef după demisia lui Gheorghe Popescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. erau extenuati de numararea pensiilor speciale

    cred ca se simt de neinfrant si de neclintit!

    in mediul privat pt o asemenea atitudine zbori de nu atingi pamantul! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb