Moneda unică europeană a încheiat, în aprilie, a cincea lună consecutivă de scădere, în raport cu dolarul, aceasta fiind cea mai lungă perioadă de depreciere consemnată de euro din noiembrie 2008 până la momentul actual. Deprecierea a avut la bază temerile generate de răspândirea crizei deficitului din Europa.
Vineri, euro a avut un curs de 1,3294 dolari pe piaţa din New York, mai mic cu 1,6% faţă de ultima zi a lunii martie: 1,3510 dolari.
La data de 28 aprilie, moneda europeană a înregistrat cursul minim al ultimului an, 1,3115 dolari, ca urmare a retrogradării ratingului Spaniei de către agenţia de evaluare "Standard & Poor"s", care, cu numai o zi înainte, a redus calificativul acordat Greciei şi Portugaliei.
Analiştii sunt de părere că pe pieţe nu se va instala liniştea nici în condiţiile materializării sprijinului financiar pentru Grecia, iar investitorii îşi vor muta atenţia către următoarea ţară care ar putea avea nevoie de ajutor.
Pe de altă parte, dacă în Europa sunt semne de îngrijorare, în SUA se consolidează redresarea. Potrivit datelor oficiale publicate vineri, economia SUA a crescut cu 3,2% în primul trimestru din acest an, în ritm anual, după o expansiune de 5,6% în ultimul trimestru din 2009. Analiştii aşteptau o creştere de 3,3% în primele trei luni din 2010.