Cocor prelungeşte creditarea cu BCR

F.A.
Piaţa de Capital / 1 iulie 2013

Magazinul Cocor nu va mai fi executat silit, conform informaţiilor din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Cocor din 14 iunie, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.

În urma hotărârii anunţate pe Bursa de Valori Bucureşti s-a aprobat programul de restructurare convenit cu Banca Comercială Română (BCR) prin care s-a stabilit rescadenţarea contractului de credit contractat în 2008 până în iulie, 2015 cu următorul grafic de rambursare: 7 rate de capital lunare în perioada iunie-decembrie 2013, 12 rate de capital lunare în perioada ianuarie-decembrie 2014, 7 rate de capital lunare în perioada ianuarie-iulie 2015.

De asemenea, aceeaşi hotărâre stabilieşte transformarea tipului de credit din credit ipotecar în credit de investiţii, anularea dobânzilor penalizatoare până la data implementării rescadenţării, diminuarea dobânzii curente.

Florea Popescu, Preşedintele Consiliului de Administraţie Cocor, a declarat: "Este o veste foarte bună pentru viitorul magazinului Cocor. Această rescandenţare nu poate decât să ne bucure şi să confirme încrederea ca ne-am ţinut de cuvânt în ceea ce am promis. Timp de doi ani jumătate ne vom concentra toate forţele pe dezvoltarea comercială a magazinului, atragerea unui mix bun de chiriaşi şi creşterea renumelui Cocor, ca magazin românesc cu tradiţie, adaptat la schimbările pieţei".

În prezent Cocor îşi continuă procesul de încheiere de contracte strategice cu chiriaşi care să repoziţioneze magazinul ca un proiect pentru tineri, cu centru de fitness, magazine cu articole sportive şi supermarketul Billa la subsol.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb