Compania Naţională de Investiţii Rutiere a fost operaţionalizată

S.B.
Miscellanea / 20 aprilie 2023

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a fost operaţionalizată

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a fost operaţionalizată, prin numirea directorului general interimar. Cătălin Urtoi va deţine această funcţie în următoarele patru luni, informează news.ro.

"Compania Naţională de Investiţii Rutiere a devenit operaţională prin numirea Directorului General Interimar. Miercuri, 19.04.2023, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie, domnul Cătălin Urtoi a fost numit Director General Interimar al C.N.I.R. S.A., pe o perioadă determinată de 4 luni", a transmis, joi, CNIR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, în perioada imediat următoare, se va completa echipa managerială, se va stabili bugetul companiei pentru anul 2023 şi se va finaliza lista proiectelor ce urmează a fi preluate, în acest an, de la C.N.A.I.R. S.A.

Urtoi a fost vicepreşedinte al asociaţiei "Împreună pentru A8", iar în februarie 2022 a devenit consilier onorific al ministrului Sorin Grindeanu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Alti bani, alta distractie, alte spagi pentru pilele clasei politice.

    Alte taxe pentru cetateni! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb