CONSILIUL UE: Preşedinţia României, acord privind noile măsuri de conservare în pescuit

L.A.
Miscellanea / 14 februarie 2019

Preşedinţia României, acord privind noile măsuri de conservare în pescuit

Preşedinţia României a Consiliului Uniunii Europene a obţinut încă un acord provizoriu cu Parlamentul European în domeniul pescuitului, informează un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Parlamentul European şi Consiliul UE au convenit asupra propunerii Comisiei de a descentraliza şi simplifica regulamente tehnice, oferind pescarilor mai multă greutate în luarea deciziilor cu privire la cele mai bune măsuri pentru un pescuit durabil, adaptate nevoilor lor specifice, se menţionează în comunicatul MADR, care citează Comisia Europeană.

Petre Daea afirmă: "Aseară am consemnat încă o reuşită a Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene, în domeniul agriculturii: echipa noastră a fost felicitată de comisarul european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit, Karmenu Vella, pentru obţinerea unui nou acord între Consiliu şi Parlamentul European privind noile măsuri tehnice de conservare. Până în acest moment, am reuşit să finalizăm cu succes negocierile cu Parlamentul European şi Comisia Europeană pe 9 dosare din domeniul agricultură şi pescuit, din care cinci în ceea ce priveşte pescuitul".

Noul acord, care respectă Politica Comună în domeniul Pescuitului (PCP) şi programul Comisiei privind o mai bună reglementare, simplifică măsurile tehnice care legiferează modul în care, unde şi când pescarii pot pescui şi stabilesc tipul de echipament, compoziţia capturilor şi a modalităţilor de a trata capturile accidentale.

Noile regulamente simplifică măsurile tehnice de conservare existente, care până în prezent la nivel european au devenit extrem de complexe de-a lungul anilor. Noile regulamente includ prevederi pentru protecţia ecosistemului marin, a habitatelor marine şi pentru evitarea capturilor accidentale de specii rare şi necomerciale.

De asemenea, co-legislatorii au convenit să introducă o interdicţie privind utilizarea echipamentelor de pescuit cu impulsuri începând cu 1 iulie 2021, asigurând o perioadă de eliminare treptată pentru a permite sectorului să se adapteze. Acordul oferă, de asemenea, statelor membre posibilitatea de a interzice sau de a restricţiona imediat utilizarea pescuitului cu impulsuri electrice în apele lor costiere, menţionează MADR.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8269
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9269
Gram de aur (XAU)Gram de aur414.0962

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb