DE LA 8,1% ÎN ANUL ANTERIOR Cota de piaţă a Cefin Trucks a urcat la 11,8%, în 2020

V.R.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 28 ianuarie 2021

Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks

Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks

Cifra de afaceri a companiei a crescut la 64 de milioane de euro anul trecut, de la 63 de milioane de euro în 2019

Cefin Trucks, unic importator şi distribuitor al brandului Ford Trucks în România, şi-a depăşit obiectivul stabilit pentru creşterea cotei sale de piaţă, anunţând că, anul trecut, poziţia brandului Ford Trucks a urcat pe locul 4 în topul Brandurilor de Vehicule Comerciale (conform raport înmatriculări), de la locul 6 ocupat în 2019. Evoluţia i-a adus societăţii o cotă de piaţă de 11,8% în 2020, faţă de 8,1% în 2019.

Compania a fost preferată pe segmentele de Construcţii si Vehicule Specializate, fiind lider în Segmentul Vehiculelor Municipale cu 54,3% cotă de piaţă în 2020, potrivit oficialilor Cefin Trucks.

Pentru anul curent, societatea are în plan să atingă o cotă de piaţă totală de 12%.

Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks, a declarat ieri, într-o conferinţă online: "Anul 2020 ne-a arătat încă o dată cât este de important să privim schimbarea ca pe o oportunitate şi să fim deschişi către adaptare. Ne-am atins obiectivele anunţate la începutul anului, atât referitor la cota de piaţă, cât şi la volume. Ne bucurăm că suntem locul 4 din 9 la branduri, în prima jumătate a clasamentului, şi mizăm pe termen scurt să fim în primele 3 branduri. Privim cu încredere anul 2021, în care ne aşteptăm ca piaţa să recupereze o parte din volumul de vânzări pierdut în 2021. Vom continua să creştem volumul de vânzări şi operaţiuni service, datorită expansiunii politicii privind clienţii şi digitalizării proceselor noastre interne si externe".

Conform Cefin Trucks, anul 2020 a reprezentat o provocare pentru piaţa vehiculelor comerciale (de peste 16 tone), care a scăzut cu 33,7% faţă de anul precedent. În acelaşi timp, segmentul de vehicule pentru construcţii a cunoscut o creştere importantă, ajungând la 24,6%, la fel şi cel al vehiculelor specializate, cu o cotă de 13,2% în 2020.

Compania a menţionat că oiectivul său legat de extinderea reţelei de service din România a fost atins în 2020, astfel că în decembrie 2020, reţeaua Cefin Trucks număra 19 service-uri la nivel naţional, din care 7 proprii.

Koray Kuvvet, Ford Trucks: "Avem o strategie complexă de extindere internaţională"

La conferinţa de ieri, Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks, a afirmat: "Ford Trucks are o strategie complexă de extindere internaţională, după integrarea completă a reţelei Europei Centrale, de Sud şi de Est în 2020, continuând finalizarea în 2021 pentru ţările din Europa de Vest. Ford Trucks este prezent în România din 2017 alături de partenerul nostru Cefin Trucks, iar acest parteneriat s-a dovedit a fi un real succes în ultimii patru ani. Împărtăşim aceleaşi obiective privind consolidarea poziţiei noastre în segmentul de construcţii şi cel municipal, cu produse şi caracteristici noi şi creşterea pe segmentul activităţilor de transport internaţional cu Ford Trucks F-MAX, un produs matur, cu servicii de conectivitate îmbunătăţite. Chiar şi cu întregul context social şi economic, 2020 a fost un an excepţional pentru Ford Trucks, ne-am îmbunătăţit cota de piaţă în toate regiunile. România a fost printre lideri în ceea ce priveşte cota de piaţă şi va rămâne şi în 2021".

EBITDA de 1,85 milioane de euro pentru Cefin Trucks, în 2020

Cefin Trucks a realizat în 2020 o cifră de afaceri de 64 de milioane de euro, faţă de 63 de milioane în 2019, potrivit anunţului făcut de companie. Câştigul EBITDA a fost de 1,85 milioane de euro, comparativ cu 1,8 milioane de euro în anul anterior.

Cefin Trucks, care a avut 223 de angajaţi anul trecut (faţă de 208 în 2019), activează de aproape 25 de ani în sectorul auto, ca furnizor de produse şi servicii integrate pentru lumea transportatorilor profesionişti, fiind unul dintre cei mai mari distribuitori de vehicule comerciale din România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb