Prim-Ministrul României, Florin Cîţu va discuta în cadrul dezbaterii CONFIDEX despre recuperarea post-pandemie şi drumul spre o nouă economie, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Evenimentul urmăreşte să aducă la aceeaşi masă mediul de afaceri cu autorităţile. Reprezentanţii mediului de afaceri invitaţi şi Prim-Ministrul României vor răspunde la întrebări despre economie şi despre recuperarea post-pandemie.
În cadrul dezbaterii se vor discuta aspecte precum: accesul la finanţare, valoarea adăugată brută, adaptarea la telemuncă, direcţii majore de dezvoltare pentru un nou mare ciclu economic şi ipoteze despre revenirea economiei.
Dezbaterea face parte din demersul CONFIDEX. Discuţia va fi transmisă live, joi 11 martie, începând cu ora 11 pe pagina de Facebook Impetum Group.