EMIL HUREZEANU: "Eu nu ştiu să existe o obiecţie concretă a Germaniei împotriva intrării României în spaţiul Schengen"

L.A.
Politică / 1 octombrie 2017

Emil Hurezeanu

Emil Hurezeanu

Ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu, a declarat, ieri, la Cluj, că nu există nicio obiecţie concretă a Germaniei împotriva intrării României în spaţiul Schengen ,potrivit unei sursei din presă.

conform sursei, prezent la o dezbatere care a avut ca temă influenţele economiei germane asupra structurii economiei româneşti, ambasadorul român a precizat că dificultăţile pe care ţara noastră le are de parcurs pentru aderarea la Schengen sunt mai degrabă exprimate în mediul politic şi diplomatic.

Hurezeanu a declarat, citat de Agerpres: "Eu nu ştiu să existe o obiecţie concretă a Germaniei împotriva intrării României în spaţiul Schengen. Nu a fost exprimată niciodată nicio obiecţie în mod concret. Se exprimă la nivelul discuţiei politice şi diplomatice următoarea idee - 'tehnic şi şi politic sunteţi compatibili cu spaţiul Schengen, sunt însă dificultăţi de parcurs şi vedeţi, îi convingeţi pe francezi şi pe olandezi'. Aud de ani de zile asta şi din calităţile mele precedente de observator mai puţin constrâns, ca să zic aşa, al scenei politice. Mai nou observ că şi povestea cu spaţiul Schengen a intrat în tumultul acesta care transformă de la o zi la alta UE într-o arenă de lupte deschise cu rezultat neclar".

Acesta a mai precizat că, în opinia sa, se află în derulare o fază de pregătire a unei reforme a spaţiului Schengen, informează sursa.

Ambasadorul a mai precizat: "Preşedintele Franţei a vorbit la Bucureşti cu degetul ridicat - i se reproşau uneori germanilor că fac asta (...) dar de data asta a făcut-o preşedintele Franţei care a spus că 'oricum reformăm spaţiul Schengen şi vedem atunci ce rol veţi avea'. (...) Asta după vreo 500 de milioane deja investiţi. Deci, între timp, când vom corespunde din punct de vedere politic, nu vom mai fi apţi din punct de vedre tehnic şi o luăm de la capăt".

POtrivit sursei cittae, Emil Hurezeanu a participat sâmbătă, la Universitatea Babeş-Bolyai, la dezbaterea "Puterea economică germană şi influenţa acesteia asupra structurii economiei româneşti", care a avut loc în cadrul Festivalul de Toamnă al Economiei Germane - Herbstfest, organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord (DWNT).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb