Florin Jianu va conduce CNIPMMR încă patru ani

G.U.
Miscellanea / 20 noiembrie 2020

Florin Jianu va conduce CNIPMMR încă patru ani

Florin Jianu va conduce Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România încă patru ani, au decis membrii organizaţiei în cadrul celei de-a VIII-a Convenţii Naţionale a CNIPMMR, organizată astăzi la Bucureşti, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Consiliului, preşedintele de onoare al entităţii va fi Ovidiu Nicolescu, în timp ce funcţiile de prim-vicepreşedinţi vor fi ocupate de: Marian Filimon - pe dezvoltare teritorială, Augustin Feneşan - pe dezvoltarea capacităţii instituţionale, Neculai Viţelaru - pe domeniul de dezvoltare patronală şi Ioan Mintaş - pe strategie şi imagine.

De asemenea, secretar general al CNIPMMR va fi, în următorii patru ani, Sterică Fudulea, transmite Agerpres.

În cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Convenţiei Naţionale a CNIPMMR a fost votată şi Strategia Consiliului pentru perioada 2020 - 2024, care vine cu o serie de acţiuni concrete de dezvoltare a organizaţiei pe o serie de paliere importante având patru mari obiective, respectiv: consolidarea capacităţii administrative şi instituţionale şi menţinerea reprezentativităţii naţionale a organizaţiei; promovarea şi protejarea intereselor IMM-urilor la nivel local, regional, naţional şi internaţional; constituirea unei imagini consolidate a CNIPMMR şi sporirea gradului de vizibilitate a organizaţiei; dezvoltarea unui portofoliu de acţiuni şi proiecte finanţate din fonduri nerambursabile şi/sau din fonduri proprii, care să sprijine dezvoltarea antreprenoriatului la nivel naţional şi să faciliteze educaţia, accesul la finanţare, accesul la pieţe şi internaţionalizare.

"Toate cele patru mari obiective vin cu 93 de acţiuni concrete de implementare ce vor fi întreprinse în următorii patru ani. Astfel, printre cele mai importante acţiuni din cadrul strategiei sunt înfiinţarea Ministerului Antreprenoriatului, Comerţului şi Digitalizării, Programul Romania Tech Nation, o nouă strategie pentru IMM 2030, Aplicarea 'Testului IMM' în procesul de elaborare a actelor normative care au impact asupra întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru a se asigura un mediu favorabil iniţierii şi dezvoltării afacerilor, înfiinţarea liceelor de antreprenoriat sau introducerea unui nou tip de societate - societatea cu răspundere limitată de exerciţiu - SRL de Exerciţiu - pentru tinerii cu vârsta între 16 şi 18 ani", se arată în comunicatul citat.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb