Un focar de coronavirus este activ la un centru pentru copii cu dizabilităţi din Focşani, unde au fost confirmate 18 cazuri. 17 dintre bolnavi sunt beneficiari ai centrului, conform News.ro.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan, testarea tututor beneficiarilor din centrul respectiv şi a angajaţilor s-a realizat după ce iniţial 4 copii, beneficiari ai centrului, au manifestat semne de boală.
"A fost anunţată imediat Direcţia de Sănătate Publică. S-a trecut la testarea tututor beneficiarilor, 17 dintre ei fiind depistaţi pozitiv. Din cei 12 angajaţi testaţi, unul a ieşit cu coronavirus", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.
Conform sursei citate, toţi cei 17 copii şi angajatul centrului sunt în stare bună, dar sunt internaţi în Spitalul Municipal Adjud, unitate suport pentru COVID-19, scrie News.ro.
Ancheta epidemiologică a stabilit că totul ar fi pornit de la unul dintre copii, care, din cauza problemelor pe care le are, nu a ştiut să comunice că se simte rău.
De la acesta s-au infectat mai întâi patru copii, ulterior venind şi celelalte confirmări.
Angajaţii centrului şi-au dat seama că e o problemă când au văzut că aceştia au simptomele unei răceli şi atunci au anunţat DSP Vrancea.
În centru sunt internaţi 21 de copii, patru dintre ei rămânând în unitate.