FOTBAL ŞI BANI Federaţia se spală pe mâini de încălcarea tuturor regulamentelor

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 6 august 2013

Federaţia se spală pe mâini de încălcarea tuturor regulamentelor

Federaţia Română de Fotbal a reuşit să reacţioneze la doar 48 de ore după ce decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a aruncat în haos întreg fotbalul autohton. Timpul de reacţie spune totul despre actualele echipe de conducere de la FRF şi LPF, incapabile să se adapteze la cerinţele secolului XXI, care prin nepăsare sau măsuri eronate au reuşit să distrugă în ultimii cinci ani principalele pepiniere ale fotbalului autohton, echipe de tradiţie (Universitatea Craiova, FC Argeş, Farul Constanţa, Poli Iaşi, Poli Timişoara, UT Arad) dispărând de pe harta fotbalistică sau aflându-se în pragul desfiinţării. Fenomenul fotbalistic este în pragul dezastrului, dar nimeni nu este vinovat, în cele două foruri neînregistrându-se nici măcar o demisie de onoare. E greu de înţeles cum nimeni nu se consideră vinovat pentru faptul că într-o singură lună TAS a introdus o echipă în Liga 1 (U Cluj) după ce aceasta fusese retrogradată de Comisia de Licenţiere şi a retrogradat pe o alta (Rapid), care îşi câştigase dreptul de a evolua pe prima scenă în urma unui baraj propus şi aprobat de Comitetul Executiv al FRF. De altfel, în urma acestor decizii contradictorii, vor apărea, firesc, mai multe procese, conducerea FC Rapid a anunţat că va acţiona în judecată FRF şi LPF, iar Florin Prunea, preşedintele lui CSMS Iaşi, echipă retrogradată în Liga a 2-a pe criterii sportive, a anunţat că va acţiona în instanţă Comitetul Executiv al FRF dar şi pe fiecare membru în parte. Imaginea fotbalului autohton este făcută ţăndări, toate aceste scandaluri însemnând pierderea a milioane de euro de la sponsori şi investitori.

Declaraţiile preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal au devenit atât de contradictorii încât nici nu mai pot fi luate în serios. După aproape trei zile de gândire, preşedintele FRF, Mircea Sandu, a ieşit ieri în faţa opiniei publice pentru a explica o situaţie de neexplicat: "În ultima perioadă se escaladează dezinformarea, scandalul. Am convocat Comitetul de Urgenţă şi am pus în executare prin consens hotărârea TAS care are două părţi: o constatare şi o decizie. Este logic să punem în executarea hotărârea TAS-ului. La Comitetul Executiv, în 6 iulie, am militat pentru respectarea regulamentului FRF, şi anume că niciuna dintre cele două echipe nu respectau statutul de a participa în Liga 1. Singurul vot împotrivă a fost votul preşedintelului FRF. Totul este acoperit prin documente. Deci am votat împotriva propunerii LPF cu 18 echipe şi am votat împotriva barajului. A fost o lucrare incompetentă făcută de persoane incompetente. Buletinul de vot arată că am votat împotriva propunerii făcute de Dumitru Costin. Nu ştiu în favoarea cui era LPF, dar FRF era pentru îndeplinirea statutului. A fost 7-1, aşa că majoritatea decide. Şi astăzi spun că nici Rapid şi nici Chiajna nu îndeplinesc condiţiile de a participa în Liga 1. Ne supunem hotărârii TAS şi astfel Concordia va juca în Liga 1, iar Rapid urmează să solicite înscrierea la Liga 2. TAS a dat o hotărâre care încalcă regulamentele noastre. Chiajna este o echipă care nu îndeplineşte condiţiile de a evolua în Liga 1. E o decizie eronată. LPF a încălcat prevederile regulamentelor şi statutelor în momentul în care a cerut 18 echipe. Înţeleg ca fotbalul fără bani nu se poate, dar nici să fii sluga televiziunilor... Mi se pare că trebuie să ai o doză de curaj să introduci cu forţa o echipă în campionat. Cred că s-a greşit prin creşterea artificială a echipelor din Liga 1 de la 17 la 18. Dragomir ne-a spus iniţial, la 1 iunie, că nu este obligat de televiziuni la un număr de meciuri. Ulterior a revenit şi a spus că nu a fost informat corect de către avocaţi şi că există un număr obligatoriu de meciuri".

Preşedintele FRF a ţinut să se disculpe, aruncând toată vina spre Dumitru Dragomir şi a LPF, prezentând documente care demonstrau că a votat împotriva hotărârii de a se disputa un meci de baraj. Este de aşteptat ca în curând să apară şi răspunsurile dinspre Ligă, situaţia reintrând în "normalitate", cu scandaluri, decizii controversate, hotărâri după ureche, măsuri menite să asigure un faliment lent, dar sigur.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb