FOTBAL ŞI BANI Model de studiu, gestionare catastrofală a unui brand celebru

Octavian Dan
Ziarul BURSA #Sport / 31 mai 2022

Model de studiu, gestionare catastrofală a unui brand celebru

Cercul falimentelor din fotbalul autohton se închide după o perioadă de 32 de ani în care s-au făcut toate încercările şi greşelile posibile. Dinamo a retrogradat din prima ligă de fotbal după 74 de ani de existenţă şi se îndreaptă spre purgatoriul diviziilor inferioare. Club finanţat de stat cu un conducător care se comporta ca un patron, acţionari multipli, acţionar unic, investitori din străinătate, insolvenţe, finanţare din partea suporterilor pe model "socios", toate aceste încercări au avut loc la clubul înfiinţat şi care şi-a cunoscut gloria sub umbrela Ministerului de Interne. Situaţia din acest moment nu reprezintă o surpriză, era uşor de anticipat inclusiv de cei mai optimişti suporteri. Dinamo poate reprezenta un model de studiu legat de modul catastrofal în care este administrat un brand sportiv celebru.

Imediat după 1990, clubul a intrat sub influenţa lui Vasile Ianul, conducător care se comporta ca un patron occidental în ceea ce priveşte cheltuielile, neavând însă grija investiţiilor. După o perioadă mai grea, în care dinspre Ministerul de Interne au fost făcute câteva încercări de redresare, clubul a intrat pe mâna unui "sobor" de investitori la începutul acestui mileniu, printre care cei mai vizibili erau Critian Borcea, Gigi Neţoiu, Vasile Turcu, Florian Walter, Nicolae Badea şi speranţele erau la cote foarte înalte. Au urmat arestările din fotbal şi acţionarii s-au retras rând pe rând, iar clubul a intrat în insolvenţă. În 2013 Ionuţ Negoiţă a devenit acţionar majoritar, iar doi ani mai târziu echipa a ieşit din insolvenţă. Nu s-a produs însă niciun miracol sportiv, au apărut suspiciuni legate de ieşirea din insolvenţă, iar în 2020 Negoiţă şi-a vândut acţiunile către Benel Internaţional SA, o companie spaniolă reprezentată de Pablo Cortacero. Acesta a investit o sumă infimă în prima lună de la preluarea acţiunilor, după care a dispărut. A urmat o perioadă agitată, echipa fiind salvată de suporteri, care au plătit cheltuielile prin Programul DDB (Doar Dinamo Bucureşti), dar şi la nivelul fanilor au apărut suspiciunile şi jocurile de interese, iar nivelul contribuţiilor a început să scadă. Sportiv, evoluţia echipei a fost într-o scădere constantă în ultimul deceniu, iar rezultatul final a fost retrogradarea, ceea ce poate duce inclusiv la desfiinţarea echipei. Dinamo doar închide cercul, în ultimii 20 de ani au dispărut şi au luat-o de la capăt numeroase formaţii de tradiţie din ţara noastră (U Craiova, Petrolul, Rapid, FC Argeş, U Cluj, Poli Timişoara, Poli Iaşi, Oţelul Galaţi, FC Braşov, ASA Tîrgu Mureş, UTA...).

Acum dinspre Şoseaua Ştefan cel Mare se aude un adevărat cor al bocitoarelor. Aici nu intră suporterii sinceri în ceea ce priveşte sentimentele, ci e vorba de cei implicaţi direct în administrarea/pregătirea echipei.

Administratorul judiciar al FC Dinamo, Răzvan Zăvăleanu, a declarat că acum situaţia trebuie recalibrată, el subliniind că nu vor mai exista acei bani din drepturile tv: "Mă gândesc în primul rând la suporterii acestei echipe, care au iubit-o şi au fost alături de ea necondiţionat. Totuşi, este important să ne uităm ce se întâmplă de mâine, să ne uităm înainte. Această procedură de insolvenţă are o rezolvare legală atunci când se găseşte finanţare. Dincolo de rezultatul sportiv, Liga 1 sau Liga 2, fără finanţare această echipă nu putea ieşi din insolvenţă. Într-adevăr în acest moment se strâng puţin termenele, nu mai avem banii din drepturile tv, dar rămânem la acelaşi lucru, la căutarea unui finanţator. Sunt şanse (pentru a continua în Liga a 2-a), nu cred că despre asta putem vorbi, că nu ar fi şanse. Sunt oameni în spatele lui Dinamo care încă ajută cu bani, trebuie recalibrată situaţia. De mâine o să vedem ce este de făcut pentru că deşi era o perspectivă liga a doua niciodată nu ne-am gândit totuşi că s-ar putea chiar ajunge în situaţia asta destul de dramatică. În ultima perioadă am avut discuţii cu mai mulţi oameni foarte apropiaţi de Dinamo şi sper ca de săptămâna asta să şi vină cu ceva concret, pentru că este nevoie de bani pentru ieşirea din procedura de insolvenţă". Antrenorul echipei Dinamo, Dusan Uhrin, a declarat că nu ştie ce ar fi putut face mai mult ca să salveze echipa de la retrogradare şi a lăsat să înţeleagă că va părăsi clubul: "Este o situaţie incredibilă şi pentru mine. Sunt atât de trist de ceea ce s-a întâmplat, pentru că am crezut că vom reuşi să trecem de baraj şi vom păstra Dinamo în Liga I. Dar s-a întâmplat... Cred că acum conducerea lui Dinamo trebuie să se gândească ce va fi în viitor. Dacă schimbi într-un an 55 de jucători şi patru antrenori este imposibil să te gândeşti la viitor. Dacă e să vorbesc numai despre aceste două meciuri, am pierdut prima repriză la Cluj şi nu am putut reveni. Este prea puţin să marchezi un gol în două meciuri. Sunt atât de trist încât nu pot analiza mai mult (n.r. - meciurile de baraj). Nu ştiu ce aş fi putut face mai mult. Poate, dacă revăd meciul, aş fi schimbat ceva, dar nu ştiu. Nu sunt mândru de cea ce am realizat, pentru că am retrogradat. Dar aş fi luat aceeaşi decizie (n.r. - de a prelua echipa), pentru că am vrut să ajut Dinamo. Am vrut să ajut, dar nu am reuşit. Nu vreau să vorbesc despre ce am greşit. Este şi vina mea, este adevărat. Atmosfera este urâtă în vestiar, am vorbit cu jucătorii, dar rămâne între noi. Nu este o întrebare pentru mine cea despre viitorul lui Dinamo. Nu vreau să vorbesc despre asta, nu trebuie să vorbesc despre lucrurile interne de la Dinamo, am antrenat 25 de ani şi nu am fost niciodată într-o situaţie atât de rea. Nu am contract pentru sezonul viitor, am vrut să ţin echipa Dinamo în prima ligă, nimeni nu a vorbit cu mine despre aşa ceva, dacă să rămân în cazul în care echipa retrogradează".

Cum stadionul urmează să fie demolat pentru a fi construit unul nou, pentru sezonul viitor Dinamo nu se poate baza pe nimic în acest moment, totul fiind la stadiul de promisiune.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. E foarte greu sa ti o echipa de fotbal pe profit pe termen mediu si lung. Academia lui Hagi pare inca a fi exceptia. Majoritatea celor care vin cu bani in fotbal o fac ca sa-i spele si pentru oarece notorietate. Anglia e cel mai bun exemplu in acest sens, dar si Italia, Franta, Spania sau Portugalia tin steagul sus. Dupa ce institutiile abilitate ale statului roman au facut "curatenie" in fotbal e foarte greu sa mai aduci bani la echipe asa ca inca ne scufundam...

    1. Da, trebuie sa-i multumim tovarasei Kovesi pentru treaba excelenta pe care-a facut-o si cu fotbalul romanesc.

      Doar prin contributia dansei, intre anchetarile nasilor de tren, a politicienilor neobedienti ocupantilor straini, fotbalul romanesc ar fi avut o sansa. Nu-l apreciez deloc pe Becali ca patron la Steaua (FCSB) dar fara el si echipa aia era istorie. Mai ales ca i-au aranjat si lui o condamare. Insa ca prin miracol, echipa aia, cu bune, cu rele, a rezistat. 

      Personal, nu sunt fan al Dinamo, Poli Timisoara, Astra, Petrolul dar toate echipele respective au un lucru in comun: s-au dus la fund dupa interventia maretei noastre Justitii teleghidate de la anumite ambasade. 

      Adevarul e ca n-avem noi nevoie de fotbal. E mult mai bine sa stea copiii nostri la jocuri pe calculator, sa bage macdonalds si caca cola. E mult mai sanatos ... pentru profiturile unor pesti mari! 

    Numai finanțatori au fost și încă sunt in fotbalul mioritic și zero oameni care să investească cu adevărat intr.un proiect care sa fie sustenabil!

    Finanțatorii ăștia cat sa țină șandramaua?! Fotbalul românesc are o boala structurală, neprofesionalismul și hoția! De la președinți de cluburi, corp tehnic, până la copii și juniori unde.s promovați jucători care dau darul la antrenor! De asta și rezultatele sportive sunt de toată jena.....ah da, dar salarii mari vor! Să nu mai zic de federație care.i toatal neproductivă! Mă refer la a produce oameni de valoare, pregătiți pentru a conduce și antrena cluburile!

    Fotbalul va reînvia atunci când oameni serioși vor fi implicați în acest fenomen, cu ce i acum slabe speranțe! 

    1. Corect, fotbalul va reinvia cand prioritatea va fi jocul, nu profitul.

      Toate echipele mari, de la Barcelona la Milan, etc sunt fabrici de bani unde singurul lucru care conteaza ete golul, sa dai gol. Ceea ce este trist, suna a club tip unitate militara. Si asta se vede cel mai bine la campionatele mondiale unde "marii" europeni si-o iau in freza de la cei talentati, naturali, gen Brazilia.

      Deci cine vrea profit si spalare de bani se vede. Si ca tot o pomenea cineva pe tov. Kovesi cu DNA, cum se nu se autosisezeaza institutia asta pentru abominatiile de la FRF??  

    Optisprezece campionate si treisprezece cupe. Acesta este palmaresul. Eu as vrea sa stiu cu ce palmares se lauda Dinamo daca ei ar fi jucat pe bune. Cred ca ultimii ani au fost doar rezultatul valorii adevarate a acestui departament sportiv.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb