Funcţionarii publici cer 500 miliarde lei vechi în plus

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 6 octombrie 2005

Un număr de 100.000 de funcţionari publici din administraţia centrală şi locală solicită Guvernului, printr-un proiect de act normativ, modificarea legii salarizării funcţionarilor publici pe anul 2006. Salariul mediu net ar trebui să crească de la 520 lei noi cît este în prezent la 1050 lei noi. Solicitările Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) mai vizează şi modificarea statutului funcţionarilor publici prin modificarea legii 188/1999.

Sebastian Oprescu, preşedintele SNFP, consideră că situaţia defavorabilă a funcţionarilor publici, după nouă luni de guvernare se datorează "pactului pe care Guvernul l-a făcut cu corupţia şi împotriva intereselor publice". Funcţionarul public nu este protejat în exercitarea autorităţii de stat, din moment ce poate fi dat în judecată, acolo unde trebuie să se apere pe cheltuiala proprie, conform declaraţiilor făcute ieri de Sebastian Oprescu. Instabilitatea funcţiei publice, politizarea sistemului, inexistenţa avansărilor la locul de muncă şi neplata orelor suplimentare sînt reclamate de SNFP, iar nesoluţionarea acestora poate atrage acţiuni de protest. "Vom declanşa acţiuni de protest, începînd cu miting şi ajungînd la greva generală în termen de 30 de zile dacă Legea 188/1999 nu va fi modificată", a afirmat Sebas-tian Oprescu.

În condiţiile în care funcţionarul public reprezintă pentru contribuabil imaginea birocraţiei, şi nu de puţine ori a fost catalogat derpt corupt, solicitările salariale care trebuie să se facă din banul public pot fi considerate uşor forţate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb