Gabriela Firea acuză ELCEN de ''partizanat politic''

G.U.
Miscellanea / 6 octombrie 2020

Gabriela Firea acuză ELCEN de ''partizanat politic''

Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, acuză ELCEN de "partizanat politic" şi de faptul că ar fi acţionat pentru a-l favoriza pe candidatul PNL la Primăria Capitalei, conform Agerpres.

"Comunicatul oficial transmis astăzi de ELCEN în legătură cu întreruperile de apă caldă din timpul campaniei electorale reprezintă o dovadă clară că cei din conducerea acestei companii de stat au acţionat într-o manieră politică pentru favorizarea candidatului PNL la funcţia de primar general. Aprecierile şi evaluările pur politice cu privire la mandatul sau imaginea mea nu au ce să caute în comunicatul oficial al unei companii de stat, aflată în serviciul public şi nu în slujba unui partid politic.

Acest comunicat reprezintă o nouă confirmare a partizanatului politic în care a acţionat ELCEN în timpul campaniei electorale, iar cei din conducerea acestei companii ar trebui să realizeze că folosirea funcţiei de conducere dintr-o companie de stat pentru obţinerea unui avantaj necuvenit în favoarea unuia dintre candidaţii politici reprezintă o infracţiune sancţionată de lege", arată Gabriela Firea.

Ea susţine că întreruperea "deliberată" a furnizării apei calde ar fi avut drept scop provocarea "unei stări de nemulţumire" în rândul bucureştenilor.

"După toată ostilitatea din timpul campaniei electorale şi după această reacţie eminamente politică din partea ELCEN, devine evident pentru toată lumea că Guvernul PNL a folosit această companie în confruntarea politică. Întreruperea deliberată a furnizării apei calde a avut drept scop provocarea unei stări de nemulţumire în rândul bucureştenilor faţă de primarul în funcţie. Premeditarea politică s-a putut vedea în campaniile agresive lansate de PNL în spaţiul online, care aveau ca temă principală întreruperile în furnizarea apei calde, provocate în mod deliberat de compania ELCEN, aflată sub controlul politic al partidului de guvernământ", apreciază aceasta.

Luni, Gabriela Firea a susţinut că în "toată perioada de campanie şi precampanie s-a oprit intenţionat apa caldă de către Guvern", pentru ca populaţia să fie "ostilă" faţă de ea.

ELCEN a replicat astăzi că Gabriela Firea dezinformează opinia publică pentru a ascunde neputinţa de a gestiona termoficarea din Bucureşti.

"Orice formă de ostilitate a populaţiei faţă de Primăria Municipiului Bucureşti în timpul mandatului Gabrielei Firea în legătură cu lipsa apei calde se datorează de fapt dezinteresului total pe care aceasta, împreună cu echipa sa, l-au manifestat în cei 4 ani de mandat faţă de termoficarea din Bucureşti, preferând să cheltuiască banii publici pe orice altceva decât pentru modernizarea reţelelor aflate într-o stare tehnică gravă. Cheltuielile uriaşe investite în imaginea Gabrielei Firea în defavoarea investiţiilor, incapacitatea de a atrage fondurile europene nerambursabile esenţiale pentru modernizarea reţelelor, precum şi nerespectarea în mod repetat a obligaţiilor de plată pentru energia termică livrată sunt cauzele manifestării ostilităţii opiniei publice faţă de acest mandat dezastruos pentru Bucureşti", au precizat reprezentanţi ai ELCEN.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Fii rea, fii mai dură și... _ rupe tacerea, spune totul, aruncă bomba bombelor și nucleara!_ Nu vorbi numai pentru privitorii TvLatrina 3 & rTv a'lu' Ghita. Arată-te și la celelalte televiziuni. Cișmigiul de vizavi, șușotește că te-a suportat 4 ani,

    și nu te mai vrea ?? Nu te lăsa, cucerește Cotroceniul ! Pentru bucureștenii tăi, pentru români, pentru toți românii pe care... cât îi iubești tu. ( cum zicea Dragnea dom'le, cam uitat....?).  

    Competență ZERO.

    Dar cand cei de la Salubritate Bucuresti, in timpul orelor lor platite din bani publici., il bruiau pe Nicusor Dan nu era partizanat politic ?

    Bucurestiul are datorii catre Elcen ? Daca da taci din gura.

    Exista o zicala taraneasca: "Haina te invata a purta, banul a vorbi" 

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb