George Simion: "Mă bucur că funcţionează sistemul pentru evitarea votului multiplu"

A.D.
Miscellanea / 24 noiembrie 2024

Sursa foto: Wikipedia

Sursa foto: Wikipedia

George Simion, preşedintele AUR şi candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat că grija sa şi a partidului său este să vegheze asupra procesului de votare până la închiderea urnelor, pentru a preveni orice posibilitate de fraudă masivă şi a asigura respectarea voinţei românilor, transmite Agerpres. El a menţionat că a primit numeroase raportări din mediul rural în care se semnalau posibile fraude la secţiile de votare.

"Mă bucur că funcţionează sistemul pentru evitarea votului multiplu, am lăsat şi eu buletinul şi mi-au spus că s-a mai votat. Sper şi în mediul rural să se evite fraudele, sunt foarte mulţi care vor să fraudeze aceste alegeri, într-un fel sau altul. Am primit numeroase raportări din mediul rural, grija noastră până la ora 21,00, când se închide procesul de votare în România, este să evităm o fraudă masivă şi să lăsăm voinţa românilor să devină lege. Pentru alegerile parlamentare şi pentru turul II de scrutin, să putem alege liber, nu ce ne dictează unii şi alţii din afară", a precizat Simion la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr", unde a votat soţia sa.

Totodată, a afirmat că speră că "influenţele" unor ţări străine "să nu îşi facă simţită prezenţa la aceste alegeri".

"Sper ca influenţele unor ţări străine să nu îşi facă simţită prezenţa la aceste alegeri de niciun fel, nici prin ambasadori, nici prin propagandă, nici prin organe de presă finanţate din fonduri exterioare, nici prin troli, prin boţi ş.a.m.d. Am văzut aceste fenomene în timpul campaniei electorale şi este regretabil. Românii sunt mai deştepţi decât cred ei", a conchis Simion.

George Simion a votat vineri la o secţie de votare din Roma.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Te-ai ingrasat rusofilule.

    Psd te-a furajat. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9763
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7792
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8884
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb