În plină vizită a experţilor Comisiei Europene care evaluază în aceste zile modul în care autorităţile din ţara noastră au început implementarea recomandărilor din raportul pentru 2019 pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare, Guvernul a publicat pe site-ul oficial Codul de conduită a membrilor Executivului.
Acest cod trebuia implementat până în octombrie 2019 când a avut loc precedenta misiune de evaluare, dar fostul guvern Dăncilă nu a părut preocupat de îndeplinirea acestei recomandări din raportul MCV pentru anul 2018.
În raportul privind MCV din octombrie 2019, Comisia Europeană preciza: "În perioada care face obiectul prezentului raport, criticile din presă şi din partea reprezentanţilor guvernului şi ai parlamentului la adresa sistemului judiciar şi a diferiţilor magistraţi au continuat să fie monedă curentă. La sfârşitul anului 2017 a intrat în vigoare un Cod de conduită pentru parlamentari. În raportul din noiembrie 2018 se constata că, întrucât nu prevedea dispoziţii explicite privind respectarea independenţei sistemului judiciar, codul nu îndeplinea deocamdată această funcţie. De la raportul din noiembrie 2018, au existat anumite cazuri în care Camera Deputaţilor a aplicat sancţiuni pentru încălcarea codului, dar acestea nu par să fi fost legate de critici aduse sistemului judiciar care ar fi putut submina independenţa acestuia. Comisia a sugerat, de asemenea, că ar fi benefic să existe un cod pentru miniştri, iar în aprilie 2019, guvernul a modificat Codul de conduită al membrilor Guvernului pentru a include o menţiune explicită a necesităţii respectării independenţei sistemului judiciar. Nu este încă clar dacă acest cod poate servi drept un instrument eficace de responsabilizare".
Codul de conduită prevede că membrii Guvernului îşi exercită mandatul în conformitate cu principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, cu respectarea independenţei justiţiei. Principiile după care îşi ghidează activitatea miniştrii şi secretarii de stat sunt: supremaţia Constituţiei şi a legii; prioritatea interesului public; profesionalismul şi exemplul personal; integritatea morală şi transparenţa în exercitarea demnităţii publice.
Codul stabileşte că membrii Guvernului trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă şi să nu folosească expresii sau cuvinte jignitoare, indecente sau calomnioase.
De asemenea, demnitarii Guvernului trebuie să asigure "folosirea utilă şi eficientă a banilor publici, în conformitate cu prevederile legale".
La capitolul Integritate morală este prevăzut că "membrii Guvernului nu acceptă, direct sau indirect, niciun fel de cadouri sau alte avantaje" care ar putea influenţa sau care ar putea să fie percepute ca influenţând exercitarea atribuţiilor.
Totodată membrii Executivului sunt obligaţi să anunţe orice posibil conflict de interese si nu au voie să îşi asocieze numele sau imaginea cu acţiuni publicitare pentru promovarea unei activităţi comerciale.
Codul de conduită mai stipulează că persoanele care fac parte din Executiv pot comunica cu presa doar prin intermediul structurilor specializate şi că poziţiile publice pe care le au reprezintă "poziţia oficială asumată de Guvernul României". În cazul în care "nu există o poziţie oficială", membrii Guvernului au "obligaţia să facă cunoscut faptul că opinia exprimată nu reprezintă punctul de vedere oficial al Guvernului".
Codul de conduită nu prevede nicio sancţiune pentru membrii Executivului. Cu toate acestea, sesizările cu privire la încălcarea lui vor fi discutate de premier cu membrii Cabinetului şi se va hotărî prin consens cu privire la căile de soluţionare. În cazul abaterilor grave, acestea vor fi analizate în cadrul Guvernului.