Hotelul Nordis Mamaia a întregistrat cele mai mari venituri de la deschidere, în timpul Neversea, celebrul festival de pe litoral

R.S.
Miscellanea / 11 iulie

Hotelul Nordis Mamaia a întregistrat cele mai mari venituri de la deschidere, în timpul Neversea, celebrul festival de pe litoral

Nordis Group anunţă încasări record înregistrate la Nordis Hotel Mamaia, în perioada 4 - 8 iulie. Cel mai popular festival de muzică organizat în Constanţa, a fost şi anul acesta un magnet pentru turişti din întreaga lume, contribuind la gradul de ocupare în staţiunea Mamaia. Nordis Hotel Mamaia a găzduit turişti şi celebrităţi de talie internaţională, atingând astfel un nou sold out în sezonul 2024, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, arhitectura organică, designul elegant şi condiţiile de 5 stele sunt câţiva dintre diferenţiatorii care fac Nordis Hotel Mamaia să fie un reper iconic pe litoralul Mării Negre. Localizat în staţiunea Mamaia Nord, pe partea cu plaja, hotelul este dotat cu facilităţi menite să ofere un stil de viaţă la cel mai înalt nivel: 5 piscine indoor, restaurant, cafenele şi terase, concept store cu branduri de lux şi loc de joacă.

"Fiecare oaspete al hotelului este extrem de important pentru noi şi oferim cel mai înalt nivel de ospitalitate. De la deschiderea Nordis Hotel Mamaia, am avut onoarea să oferim servicii hoteliere unor grupuri mari, cu cerinţe specifice, diplomaţi din alte ţări şi vedete din România. Găzduirea celebrităţilor de talie internaţională este o premieră pentru Nordis Hotel Mamaia 5 stele şi ne onorează.

De la deschidere, este un nou episod în care înregistrăm sold out şi un moment de vârf în vânzări, întrucât sejurul din perioada celebrului festivalul de la malul mării a generat încasări de peste 160.000 Euro," declară Corneliu Ghimbăşanu, General Manager Nordis Hotel Mamaia.

În intervalul 4 - 8 iulie 2024, printre extravaganţele turiştilor se numără whiskey Macallan Black, sticlă a cărei valoare depăşeşte 14.000 Euro, dar şi cumpărături la Terminal of Fashion - fashion boutique de lux localizat chiar în cadrul hotelului.

În luna mai, gradul mediu de ocupare a hotelului a fost de 35%, cu perioadă de vârf la startul sezonului, când s-a înregistrat un grad de ocupare de 70%, datorită condiţiilor meteo favorabile şi opţiunilor variate de petrecere a timpului liber în cadrul Nordis Hotel Mamaia.

De la deschiderea hotelului din 30 decembrie 2023, cererea serviciilor turistice a fluctuat, influenţată de perioadele de sărbători şi evenimente speciale. Weekendul de 1 iunie a marcat primul sold out al hotelului, când publicul majoritar au fost familiile cu copii, care au optat pentru o destinaţie de vacanţă cu loc de joacă şi programe de animaţie, dar şi zonă de piscine dedicată celor mici.

Perioadele de vârf au inclus zilele de 1 mai, sărbătorile pascale, 1 iunie şi Rusaliile. Cele mai solicitate camere au fost cele de tip Double Premium.

Perioada medie a unui sejur a fost de 3 nopţi, cu un cost mediu de 5.500 RON. Cel mai extravagant sejur a cumulat o notă de cazare în valoare de 22.300 RON, iar cel mai mare pachet vândut a fost către un grup care a rezervat 80 de camere pentru un teambuilding.

"Am început să facem awareness şi peste hotare, iar investiţiile în întreg judeţul Constanţa, cât şi fondurile investite de către Organizaţia de Management a Destinaţiilor în Staţiunea Mamaia Nord sunt factori care îmbunătăţesc întreaga exeperienţă a turiştilor. Mamaia Nord oferă plaje spectaculoase, o viaţă de noapte vibrantă cu beach-bar-uri şi cluburi antrenante şi o gamă largă de activităţi recreative, devenind astfel un punct de atracţie major pe litoralul românesc. Infrastructura modernizată şi numeroasele evenimente culturale şi de divertisment contribuie semnificativ la atractivitatea regiunii.

Avem ca obiectiv performanţa în servicii hoteliere şi suntem încântaţi de interesul crescut al turiştilor şi de feedback-ul pozitiv primit. Dezvoltăm noi facilităţi, printre care o sală de conferinţe, un beauty salon, o sală de fitness şi un gift shop şi nu ne oprim aici," susţine Corneliu Ghimbăşanu, GM

Nordis Hotel Mamaia se bucură de o locaţie privilegiată în această zonă dinamică şi prosperă, oferind servicii şi facilităţi de top pentru a răspunde cerinţelor celor mai exigenţi clienţi. Investiţia în hotel se ridică la 100.000.000 Euro, iar la finalizarea întregului ansamblu hotel & residence, valoarea totală va cumula 400.000.000 Euro.

Nordis Group continuă să investească în ansamblul de la malul mării, concentrându-se pe inovaţie şi calitate, contribuind astfel la dezvoltarea turismului românesc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb