IMM România: evenimentul anual "Ziua Partenerilor", bilanţ şi perspective ale economiei şi pieţei muncii

A.F.
Miscellanea / 11 decembrie 2024

IMM România: evenimentul anual "Ziua Partenerilor", bilanţ şi perspective ale economiei şi pieţei muncii

Peste 150 de lideri ai structurilor teritoriale ale Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (IMM ROMANIA) s-au reunit pe 10 decembrie, la Sinaia, pentru a analiza perspectivele economice şi situaţia pieţei muncii în 2025 în cadrul conferinţei "Ziua Partenerilor - Economia şi forţa de muncă. Prognoze 2025". Evenimentul a devenit unul de tradiţie, pe care Consiliul îl organizează la finalul fiecărui an şi în cadrul căruia organizaţia prezintă raportul pe anul care se încheie şi obiectivele pentru următoarele 12 luni. La discuţii au participat reprezentanţi ai marilor companii, ai sindicatelor şi ai autorităţilor, într-un efort de a identifica soluţii pentru provocările cu care se confruntă mediul de afaceri.

Evenimentul a fost structurat în două sesiuni de prezentări şi dezbateri, care au ţintit două teme majore: evoluţia economică şi piaţa forţei de muncă, ambele fiind cruciale pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor. În faţa asistenţei au luat cuvântul Florin Jianu, preşedintele IMM România 2016-2024, Bogdan Iuliu Hossu, liderul confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Emil Drăgănescu, prefect judeţul Prahova, Dragoş Anastasiu, preşedinte Rethink România, Gabriel Niculae, Director General Cameron Romania, Nicoleta Vatlavec, Manager Corporate Groupama, Florin Eugen Sinca, Economist Senior - EXPERT DIGITAL BCR, Sterică Fudulea, secretar general IMM România, Cătălin Niţă, reprezentant dialog social Confederaţia Patronală Concordia.

Evenimentul a fost deschis de Florin Jianu, preşedintele IMM România, care a prezentat raportul pe anul 2024 al IMM România. Domnul Jianu a trecut în revistă proiectele şi evenimentele organizate de IMM România în anul care se încheie, prezentând rezultatele solide obţinute, precum şi activitatea de extindere a Consiliului, prin atragerea de noi membri, dintre care menţionăm asociaţia profesională ARILOG, Patronatul Importatorilor de Forţă de Muncă, Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR), Romanian Ports Development (RPD), Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Băuturi Spirtoase din România "Spirits România" şi Patronatul Antreprenorilor din Construcţii PAC.

Obiectivele anului 2025 ale IMM România cuprind atât continuarea unor proiecte de tradiţie - precum "Cartea albă a IMM-urilor" sau Topul Naţional al Firmelor Private din România, dar şi iniţierea unora noi. Între acestea, menţionăm programul de creştere a relevanţei formării profesionale iniţiale prin anticiparea nevoilor de formare profesională pentru piaţa muncii, o nouă serie de evenimente "VorbIMM despre RETEHNOLOGIZAREA ROMÂNIEI", dar şi câteva publicaţii noi - "Barometrul turismului", "Indexul antreprenorial" şi "Cartea albă a digitalizării".

Cu peste 60.000 de firme membre, IMM ROMANIA reprezintă una dintre cele mai influente voci ale mediului de afaceri românesc, organizaţia având o tradiţie de trei decenii în susţinerea intereselor întreprinzătorilor mici şi mijlocii. În prezent, structura organizaţiei include 8 federaţii teritoriale regionale, 19 federaţii şi patronate sectoriale, şi un total de 104 organizaţii patronale, ale tinerilor întreprinzători şi femeilor de afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb