Comerţul online în România a crescut cu 30%, în 2018 faţă de anul anterior, până la valoarea 3,6 miliarde de euro, în timp ce numărul magazinelor active pe acest segment s-a dublat, ajungând la 14.000, arată datele Asociaţiei Române a Magazinelor Online (ARMO), prezentate astăzi.
În acest context, 8,28 milioane de români au făcut cel puţin o dată cumpărături online, România depăşind ţări precum Grecia, Portugalia, Italia, Croaţia şi Bulgaria la procentul de clienţi online din total populaţie, reiese şi din studiul Kantar Millward Brown, citat de ARMO, scrie Agerpres.
Totodată, datele INS arată că România are o populaţie de aproximativ 19,5 milioane de locuitori, dintre care 12,6 milioane se încadrează în categoria de vârstă 16 - 65 de ani, iar 11 milioane sunt utilizatori de internet.
"E-commerce-ul a devenit generator de businessuri, extinderea în online fiind oportunitate de menţinere a afacerii în faţa marilor lanţuri comerciale. Numărul magazinelor online active din România s-a dublat de la 7.000 în 2017, la 14.000 în prezent. Se estimează că, în 2019, numărul acestora vă creşte cu aproximativ 7%, iar astfel vor fi 15.000 de magazine online active. Vânzările pentru categoriile fashion, home&deco, jucării, casă şi grădină, produse pentru copii, au un potenţial de creştere ridicat în următorii ani. Printre beneficiile e-commerce-ului pentru clienţi se remarcă: varietatea mare de mărci şi produse disponibile, raportul mai bun calitate-preţ, produsele fiind comparabile în mod transparent, acces rapid la cele mai noi produse sau ultimele apariţii pe piaţă, acces la recenziile altor cumpărători, posibilitatea mai multor variante de livrare, posibilitatea de retur gratuit şi varietatea metodelor de plată (card, rate online, ramburs, online banking)", se menţionează în raportul Asociaţiei Române a Magazinelor Online.
Potrivit sursei citate, un sfert dintre români (25%) preferă să achite cumpărăturile cu cardul, în timp ce datele Kantar Millward Brown din 2018, cumpărăturile produselor de pe dispozitive mobile a ajuns la un procent de 57,3% cu tendinţă de creştere.